Viole(n)t

“Semeni mult cu tine”, am auzit din spate şi am început să râd în exagerare. Unde mi-a văzut el asemănările? Oglinda mea dezvăluia în fiecare dimineaţă numai deosebiri brutale, izbitoare. Atunci el unde mă văzuse la fel? Aveam noapte în loc de zi în mine şi sânge violet, violent, cu rămăşiţe din vechiul sânge roşu.
În fiecare noapte mi-am picurat cerneală în sânge, în timp ce sângele roşu elibera venele, plângând. Acum e echilibru, am sânge violet, însă e tulbure. Mi-au rămas canalele cilindrice precum o casă bântuită după un masacru ce a avut loc în ea. Masacrarea sângelui meu roşu mi-a pus frână inimii. La ferestrele inimii mele se aud zgârieturi noaptea, şi sângele roşu se separă de cerneală, închegându-se. Dimineaţa totul se dizolvă…
Noaptea mea e zi, căci eu nu pot să dorm când îmi simt inima zgâriată. Prefer să stau cu ochii deschişi şi să privesc urmele de nimic din jur, aşteptând ca sângele meu să se limpezească în culoare de doliu.
Violetul e culoarea doliului regal, şi ziua mea e noapte pentru că îmi păzesc cu lumânări palide morţii din mine. Îngenunchez în dreptul fiecăruia şi îi alin post-viaţa cu un strop de sânge violet şi cu o pâlpâire palidă de lumânare. E tot ce pot face pentru cheagurile de sânge roşu ce au fugit, gonite de cerneală.
„Semeni mult cu tine”, mi-a zis în faţă şi m-am încruntat în jignire. Cum pot eu să semăn cu mine după ce mi-am amanetat sentimentele? Părticelele mele de suflet au ajuns în vitrinele altora şi se vând extrem de ieftin. Ce-am făcut cu mine? Hei, uite, o bătaie de inimă moartă costă o privire. Atunci plecaţi şi nu mă mai priviţi. Inima mea vrea să bată cu reflexii violet…
„Semeni mult cu tine”, mi-a şoptit cu ochii în pământ, şi l-am stropit cu sânge violet, violent. „Atunci tu te-ai schimbat, pentru că nu mă mai cunoşti”, i-am răspuns.