I’m still in control.
martie 30, 2009
De Leonid Afremov. Genial artist.
E amuzant cum unii continuă să facă dansul prieteniei în jurul unui punct în care potenţiala victimă nici măcar nu se mai află. Şi e ciudat cât de greşit pot fi gândite relaţiile cauză-efect. Lipsa unei singure persoane nu implică singurătate. Asertivitatea unora îmi hrăneşte orgoliul. Universul e al meu.
O coborâre în Infern
martie 29, 2009
Genială carte. Haotică. Ameţitoare. Am stat azi-noapte până la 3.30 s-o termin. Cumva, mi se pare că e un semnal de alarmă pentru omenire. Bătrânica asta avea 88 de ani când a luat premiul Nobel pentru Literatură în 2007. Şi îmi place să cred că a vrut să ne oprească din ceva, să ne arate ce facem rău, să ne transmită un mesaj prin care să ne dăm seama că noi, ca locuitori ai Terrei, am luat-o razna de mult.
Personajul principal este profesor de limbi şi literaturi clasice şi este amnezic. În planul său imaginar, el se află pierdut pe o insulă unde a fost ajutat de către un delfin să ajungă. Toţi prietenii săi au fost răpiţi de o forţă supranaturală, iar el va sta pe acea insulă, în aşteptarea aceleiaşi forţe care să-l salveze de pe insulă. Pe insulă se află tot felul de creaturi ciudate, dar asemănătoare cu oamenii, care fac ritualuri macabre, sângeroase, luptându-se fără motiv. Aşa suntem noi de fapt. Violenţi, sângeroşi, sadici, pornind războaie pentru motive irelevante.
Este ciudat cum medicii încearcă să-l scoată pe profesor din această transă. Cei doi doctori, al căror nume nu contează, ei fiind numiţi simplu X şi Y, experimentează pe pacient cu tot felul de medicamente şi tratamente, recurgând în final la şocuri electrice.
Cartea se prezintă sub forma a multe scrisori, dialoguri şi povestiri din transă ale pacientului. Autoarea îşi descrie romanul ca fiind roman despre spaţiul interior (deoarece nu se poate merge niciodată altundeva decât în interior). Merită citit, zic. :)
Henri Charrière - Papillon
