Babele.

Babele sunt singurele fiinţe care n-ar trebui să iasă din casă. Moşii au voie, oamenii graşi pot fi suportaţi, homosexualii nu şi-o trag în public, handicapaţii nu-ţi pun piedică. Dar babele pot fi cele mai odioase creaturi ce sălăşluiesc pe scoarţa terestră. Mă refer la babe, adică alea de poartă doliu non-stop, batice pe cap, vorbesc într-una, critică tânăra generaţie de depravaţi şi sunt omniprezente. Nu mă refer la doamnele în vârstă, care-s doamne şi care îşi văd de treaba lor. Şi de fapt nici nu mă refer la babele de la ţară, că alea n-au cum să mă afecteze. Mă refer la babele citadine.

Babele citadine merg cu autobuzul (pe care nu l-am mai folosit decât de vreo 2 ori în ultimii câţiva ani) şi sunt singurele fiinţe din lume care te-ar ridica vreodată de pe locul tău. Singurele fiinţe din lume de ale căror paporniţe imense nu poţi ajunge la ieşire şi ratezi staţia. Îs un fel de cotropitoare ale autobuzelor.

Dar nu despre viaţa babelor citadine în general vroiam eu să scriu. Babele citadine mă agasează în mod particular, nu general. Anume în parcuri. Ca o soră bună şi responsabilă ce sunt, îl scot pe frate-meu în parc. Să zburde, să se dea în leagăne, să se dueleze cu plozii de vârsta lui, orice. N-am treabă cu el. Eu îl duc şi îl aduc. Şi stau acolo în caz că are nevoie de mine. Şi stau pe-o bancă. Dacă n-am companie, îmi iau câte-o carte să citesc.

Şi aşa vin babele. Când văd că ai treabă vin şi ele. Şi te-ntreabă “e liber?”. Îmi scot căştile din urechi şi mă uit debusolată. Am faţă de schizofrenică? N-am prieteni imaginari. Şi dacă ocup un sfert de bancă, cine mai ocupă celelalte 3/4?? Zic “nu” şi baba se aşează, vizibil interesată de personalitatea mea controversată. Şi parcă ar vrea să zică ceva, se mai întoarce la mine şi ar vrea să-mi vorbească despre tinereţe, dar din căştile mele răzbat sunete infernale până la ea, aşa că renunţă. Uneori mai vine frate-meu să-şi ia jucării de lângă mine şi atunci îmi scot o cască să-l aud, şi baba sare cu un comentariu, poate-poate îi răspund, să înfiripăm o conversaţie. “Hehe, aşa-s copiii…” (ce chestie) şi eu îi zic “Da.” Şi apoi tace. Şi eu citesc.

Uneori există însă ghinionul să vină împerecheată cu altă babă. Fie sunt prietene şi au nepoţi de aceeaşi vârstă, fie sunt prietene şi ies doar cu nepotul uneia din ele. Prietene mereu sunt. Niciodată n-or să stea două babe ne-prietene una lângă alta. Şi încep să vorbească tare şi piţigăiat. Despre mâncare, vreme, copii, cunoştinţe, ştiri, emisiuni, telenovele, nepoţi, înmormântări şi parastase. Şi cum polemizează ele mai ceva ca-n Parlament, eu îmi dau muzica din ce în ce mai tare. Şi ori nu mai înţeleg nimic din carte că e muzica prea tare, ori nu mai înţeleg nimic de nervi că vocile lor nu pot fi acoperite.

Am avut odată proasta inspiraţie să am playeru’ descărcat. Woai, crimă. Vine o babă. Mă gândesc eu, naivă cum îs, “las-o că-i singură, n-are ce să-mi facă”. După un minut mai vine una. Şi încep să turuie. Oftez zgomotos. Una din ele se uită cu simpatie la mine şi-i zice celeilalte “ia uite, fata vrea să citească”. Ei, să mori tu!? Şi şi-au văzut mai departe de gemuri şi amintiri, că doar nu era să le pese lor de dorinţele mele. Eu am toată viaţa înainte să citesc. Ele n-o mai au.

***

Am luat C la CPE. Cu 72, adică destul de aproape de B. Şi din vreo şaij de inşi care-au dat CPE în Galaţi, încă n-am auzit de nimeni să-l ia cu A. Epic. Mnah, pentru mine nu-i vital certificatu’ că io rămân la Bucureşti, nu mă duc în ţările calde, cum visează alţii. Dar asta cu ţările calde e alt borş de peşte, dezbat altă dată.

***

Hai şi-o melodie frumoasă.

Now baby gimme somethin’ to live for…

Magicianul

Na, nu mi-a plăcut mai mult decât Colecţionarul, deşi trebuie să recunosc că are o minte labirintică omu’ ăsta. Îi întortocheată cartea şi nu-mi place finalul. Dar e frumoasă, nu poţi să n-o citeşti până la capăt decât dacă eşti imbecil şi nu suporţi să se joace autoru’ cu psihicu’ tău.

De două zile mă întreb un lucru. Şi am primit un parţial răspuns. Ipotetic, un bărbat care umblă după multe fuste e afemeiat. Şi cuvântul afemeiat are cuvântul femeie la rădăcină. Dar dacă o femeie umblă cu mulţi bărbaţi, îi zice curvă. Curvă n-are bărbat în rădăcină. Ei bine, asta nu se cheamă discriminare sexuală?? Unde-i demnitatea feministă, zic? E vacanţă, mă frământă idei irelevante şi stupide, deci.

Melodie frumoasă, voilà!

7 ani.

La mulţi ani, pui de om, zic.