Dacă-i bal, păi bal să fie. La război toată lumea!

Azi mi s-a reproşat că am lăsat SdC-ul baltă (cu întârziere, dar mi s-a reproşat şi asta), aşa că am aflat pentru voi că de-acum se va ţine în prima duminică a lunii. Ciudat, asta-i informaţie din culise, că nu apare nimic încă pe blogul domnişoarei organizatoare şi nici pe site-ul SdC. Dar na, vă anunţ că se face ca să vă vină inimile la loc. Detaliile îs pe fir.

Aseară mi-am downloadat discografia IAMX şi am descoperit cu încântare că au melodii numai bune de învăţat sistemul nervos. Fabulos, într-adevăr. De egzemplu, asta.

La mulţi ani domnului tata ^^

Mi se întăreşte zilnic convingerea că mergem degeaba la şcoală în clasa a doişpea. Nu zic, eu în orele plictisitoare citesc, dacă îmi permit. Şi pot să mărturisesc că matematica e singura materie rămasă relevantă anul ăsta. Româna oricum n-are importanţă cât o faci dacă nu citeşti, la engleză am Cambridge-ul dat şi luat, ca să nu mai spun că la chimie şi biologie (materiile la care dau admitere) nu-i de-ajuns ce facem, că am doar o oră pe săptămână. Şi nu zic, că nu toţi dau bac/admitere la chimie sau bio, dar de ce Dumnezeu am atunci 3 ore de fizică?! Unde-i egalitatea? Unde-i justeţea şi logica sistemului de învăţământ?! În pod, vă zic io! Mie nu-mi trebuie fizica, de ce mi se bagă pe gât 3 ore pe săptămână? Că-s la mate info? Păi să facem mate mai mult de 4 ore/săpt (oricum facem mai mult) şi eventual ceva relevant la info. Nu-i mate-info-fizică, !@#$%^.

M-am revoltat destul. Învăţ singură chimie şi bio, oricum. Dar alţii nu pot face asta şi recurg la industria pregătirilor, pe care n-am înţeles-o niciodată prea bine. Am făcut pregă doar 2 ani la engleză, că mă aştepta Proficiency la final de-a 11a, da’ nu m-am dus niciodată la pregă ca să mi se mai predea o dată ce-am facut deja la clasă. Sau să-mi fac temele pe bani. Sau să fac dinainte subiecte de lucrări. Înţeleg să plăteşti un profesor ca să-ţi bage în cap cunoştinţe care depăşesc materia şcolară, adică pentru examene grele sau performanţă (deşi performanţa unora depăşeşte de multe ori şi cunoştinţele profilor, dar ăia-s genii deja). Dar în fine, nu toţi ştiu să fie autodidacţi, asta e.

Din punctul ăsta de vedere admir sistemul occidental, cu profi care nu cer bani pentru meditaţii. N-ai înţeles, te duci şi întrebi. Şi îţi explică, doar de-aia îi plătit. Dar diferenţa e că ăia-s plătiţi la modul real, nu fraieriţi pe faţă aşa ca la noi.

A, şi iar îmi aduc aminte de situaţia politică din ţară. Adică de campanie. Nu zic, îs semi-paralelă cu politica şi am noţiuni vagi despre ce-ar trebui să se facă de fapt, tocmai pentru că niciodată n-am trăit să văd cum îi bine în ţara asta. Eu votez pe cine votez din simplul considerent că mi se pare cel mai capabil. Un lucru am de zis, totuşi. Dacă-i mai văd faţa lu’ Geoană afişată prin tot Galaţiul, o să sodomizez afişele alea, jur. Nu-i suport mutra tâmpă de avorton incompetent mărită de douăj de ori din zece-n zece metri.

Propun (iar) să saboteze cineva învăţământul. De data asta am anexă la propunere, anume să vindem afişele cu Geoană la reciclare şi din banii strânşi să-i cumpărăm un bilet de tren spre Madagascar. (asta pentru că tocmai am citit în Lista lui Schindler că acolo s-ar fi dorit deportarea raselor impure din Europa până să îşi dea seama nemţii că ăia pot să fie duşi să se concentreze în lagăre, să inhaleze ceva acid cianhidric şi să se facă săpun din ei)

Gata. Să-nceapă petrecerea!

Recviem pentru un vis

Mie-mi plăcuse şi filmul, dar tot cartea-i mai bună. Şi creează dependenţă şi-i ameţitoare, aşa cum ar trebui să fie orice carte cu final nefericit.

Cea mai tristă mi s-a părut bătrâna, nu ştiu de ce. Ea nu visează la cafenele şi afaceri şi copilărie, ea visează la un final de viaţă fericit şi e cu atât mai trist să ai un timp din ce în ce mai scurt în care să-ţi îndeplineşti visul, decât să ai toată viaţa înainte. Vrea să-şi ştie copilul bine şi să apară la televizor, nu-i vreun ideal măreţ, dar e singurul lucru pentru care crede că merită să mai trăiască. Deprimant final al vieţii. Şi deşi nimeni nu-şi doreşte să îmbătrânească, eu nici tânără nu vreau să mor. Nu vreau să apar la televizor, dar vreau şi eu nepoţi, ar fi frumos, cred.

Despre restul pot spune doar că-s nişte cretini teribilişti care s-au apucat cu bună ştiinţă de heroină, considerând că se pot lăsa oricând, doar că niciodată nu-i momentul potrivit, cum crede orice toxicoman. Imbecili.

Asociez ultima jumătate a cărţii cu melodia asta. (mă enervează că melodiile bune sunt mereu postate pe iutub cu câte-un anime de-ăsta. ftw.)

Vroiam să fug prin ploaie de mână cu pisici negre şi trecătorii să se dea 3 paşi înapoi

Am stat azi noapte şi m-am uitat pe iutub la filmuleţe cu Jim Carrey @ Dave Letterman. That was fun. ^^ Nu ştiu de ce, dar dintre toţi actorii (eu uitându-mă la filme din an în paşte), Jim Carrey e febleţea mea. Probabil pentru că nu pare să-şi ia vreodată treburile-n serios şi asta pot să admir, pentru că eu n-o să pot niciodată să nu-mi iau viaţa-n serios. Ştiu, şi mie mi-e milă de mine uneori pentru asta.

Decepţiavieţii nr.2 pe anul ăsta. După ce am ratat concertul Opeth, ratez şi Yann Tiersen, how sad is that?! Dar nu-i nimic, Bucureştiul are mai mult de oferit decât atât. :)

Nu ştiu de ce, dar observ că zilnic ajung oameni pe blogul ăsta după ce caută pe google tot felul de informaţii despre droguri. Gen “dacă mă droghez şi sunt pe stop are ceva” sau “cu ce să mă droghez prima oară” şi tot aşa. Ştiu că am un interviu în legătură cu asta pe blog, dar mă şochează că zilnic, de aproape un an încoace, tot felul de tâmpiţi caută pe google informaţii despre cum să se apuce sau cum să ia sau ce să ia. Extrem de rar caută cineva detalii despre cum să se lase (!!) şi e strigător la toată bolta cerească. Mi-e milă de ei, zic.

Şi mai şi citesc acum despre dependenţi de droguri.

Revin la oile şi durerile şi cuvintele mele. La pisicile pentru care mă opresc uneori pe stradă. La ploile reci de toamnă.