Oskar şi Oscar-urile

El e Herr Direktor. Singurul om care a scos evrei din Auschwitz pe timp de război. Singurul om care a condus un lagăr  (adică Brinnlitz în Cehia, că fabrica de vase emailate din Cracovia nu era lagăr) în care evreii erau îngrijiţi. Singurul om care şi-a cheltuit toată averea pe timp de război ca să salveze aproximativ 1300 de evrei. Mituind SS-iştii cu vodkă, şuncă, diamante şi coniac. Pentru tot ce-a făcut pentru Schindlerjuden, deşi niciuna din afaceri nu i-a mai mers după război, a fost ajutat de toţi acei evrei care s-au redresat financiar după război.

E uimitor cum a sabotat sistemul, susţinând mereu că oamenii lui sunt indispensabili, ca fiind muncitori calificaţi în fabrica unde se proiectau arme secrete pentru armata germană, lucru perfect neadevărat. Toată producţia pica mereu orice test de calitate. Dar avea mereu sume exorbitante de cheltuit pe piaţa neagră ca să cumpere băuturi şi şuncă pentru comandanţii care vroiau să-i deporteze evreii în alte lagăre.

Citez:

“Toţi copiii urmau să fie trimişi la Tarnów pentru a fi împuşcaţi, la Stutthof pentru a fi înecaţi, la Breslau pentru a fi îndroctrinaţi, forţaţi să-şi renege rasa, operaţi. Ai părinţi mai în vârstă? O să-i ia pe toţi cei trecuţi de cincizeci în minele de sare de la Wieliczka. Să muncească? Nu. Să-i zidească în galeriile dezafectate.”

“copilul evreu este o bombă culturală cu efect întârziat, evreica – un potenţial biologic al trădării, evreul matur – un duşman mult mai serios decât putea spera să devină orice rus”

“Cel ce salvează o singură viaţă, salvează întreaga lume.”

Şi asta în memoria lui.

Recviem pentru un vis

Mie-mi plăcuse şi filmul, dar tot cartea-i mai bună. Şi creează dependenţă şi-i ameţitoare, aşa cum ar trebui să fie orice carte cu final nefericit.

Cea mai tristă mi s-a părut bătrâna, nu ştiu de ce. Ea nu visează la cafenele şi afaceri şi copilărie, ea visează la un final de viaţă fericit şi e cu atât mai trist să ai un timp din ce în ce mai scurt în care să-ţi îndeplineşti visul, decât să ai toată viaţa înainte. Vrea să-şi ştie copilul bine şi să apară la televizor, nu-i vreun ideal măreţ, dar e singurul lucru pentru care crede că merită să mai trăiască. Deprimant final al vieţii. Şi deşi nimeni nu-şi doreşte să îmbătrânească, eu nici tânără nu vreau să mor. Nu vreau să apar la televizor, dar vreau şi eu nepoţi, ar fi frumos, cred.

Despre restul pot spune doar că-s nişte cretini teribilişti care s-au apucat cu bună ştiinţă de heroină, considerând că se pot lăsa oricând, doar că niciodată nu-i momentul potrivit, cum crede orice toxicoman. Imbecili.

Asociez ultima jumătate a cărţii cu melodia asta. (mă enervează că melodiile bune sunt mereu postate pe iutub cu câte-un anime de-ăsta. ftw.)

câinele turbat Johnny

“Scumpo să nu zici căţ scriu prea repede nu ţiam scris încă de ieri căci atuncia mîna miar fi fript tocul şi nici un rînd nu aş fi putut să termin înainte ca să ia foc hîrtia asta care va ajunge acolo unde eu aş vrea să fiu acu pîrjolit de ochi tăi mîngîiat de şănţuleţele amprentelor tale să fiu ascuns în casa ta şi nimeni să nuş dea seama săi pese. Nu m-ai plec în illinois şi nici în Missouri da nici nu rămîn pe loc întro oră o şterg în est şiaş vrea săţi scriu o scrisoare cu ochii pînă să simţ că iei foc şi că nu mai poţ fără mine şi fără mâna mea în careţ jur că no să am tocul şi nimic altceva numai obrajii tăi îmbujoraţ la care o să privesc aşea cum ştiu Scumpo că o să te uiţi şi Tu la scrisoarea mea cînd o să vezi că ea vine şi eu nu căci de cînd te-am văzut am dat de dracu demi vine săm pun capul la drumu mare şi să fluer din degete. să vină toate otomobilele din indiana să mă facă praf şi apoi să mă ridic la ceruri şi din fluier să se facă vînt care să se domolească deasupra căşii tale unde să cobor prin giamul pe care nul închizi niciodată Scumpo nul închide nici acu că vin şi eu doar săţ spun cît sunt de nebun după tine ştiu că nuţ prea pasă dă mine aşea cum cred că aş merita după toate cîte ţiam arătat de atunci săm spui curat să nu mă perpelesc dejeaba şi să nu dau din mîini să te tot văd căci asta ie mai greu de îndurat decît iadul pe care lam îndurat Scumpo tu nu şti cei aia şi dacă fratele nenorocit alu imbecilu tău dă bărbat îţi mai dă tîrcoale dăm dă ştire şî no săţ mai dea tîrcoale decît terci să iei pă făraş şi săl arunci la gunoi Scumpo mă iubeşti şi tu orişicîtuşi de puţin sau eşti şi tu nebună după mine. Aşa că termin şi cred că de data asta nul vei uita în vis şi să-l strîngi în braţe sub formă dă pernă pă al tău care te doreşte ca un câine turbat Johnny.”

Doamna roşiatică era bănăţeancă, ce frumos. Ăla de sus îi Dillinger, autorul scrisorii şi inamicul public nr.1 în America, ziceau.

***

Nu pot să mă abţin să nu dedic o melodie boboacelor leveiste. Asta-mi inspiră după ce le-am văzut la preselecţia pentru Balul Bobocilor. Minte lor, amin.

Goran Bregovic – Ne siam kurve tuke, siam prostitutke