mă chinui de ceva timp să citesc o carte. e o carte foarte frumoasă, Decojind ceapa, de Günther Grass. și n-am timp. înainte de facultate aveam o relație foarte deschisă cu chimia. ne toleram reciproc și nu ne sufocam una pe alta. îmi lăsa mereu timp să mai deschid și alte cărți, nu era geloasă deloc. n-ar fi mușcat niciodată din vreo copertă de carte de literatură. acuma nu știu ce-a pățit, dar are o ciudă incredibilă pe orice altceva din viața mea. s-a agățat de gâtul meu ca o fată bătrână și cocoșată și nu știu cum s-o mai desprind, ne certăm noaptea, mă ține trează până la 3 să-mi explice niște lucruri care nu-mi folosesc, și eu încă o las să-și facă de cap. dar până când?

printre altele, mie-mi place cum e afară. probabil că pentru unii nu-i așa frumos, dar eu cât mă duc până-n carfur de-mi iau cercei și ciocolată, mă bucur de ninsoarea asta liniștită. e frumos, e ca-n povești, îi alb peste tot și cam pustiu, că-i sesiune și-i frig, nu mai ies studenții de prin cămine. și-i frumoasă și dâmbovița înghețată, cu pescăruși adunați la patinoar. aș sta afară, în zăpadă, m-aș muta cu chimie cu tot. dar probabil că din cauza ei aș începe să urăsc zăpada dup-aia, că așa-i ea, posesivă.

bine, asta-i first world problem. să zicem că e legal să mă trezesc o zi de dimineață în toată săptămâna. dar parcă profa a fost aleasă în așa fel încât să-ți fie de 3 ori mai ciudă că te-ai trezit. o stimabilă doamnă cu vocabular împestrițat strident la nervi, care ne-a predat despre foarte multe boli, din care majoritatea au fost descrise din propria-i experiență vastă în ale diagnosticelor. părerea generală e că ăia de la medicină îs niște tâmpiți, că au contrazis-o când a făcut ea diverse afirmații medicale, de care, culmea, ne dăm și noi seama că-s niște perle fine, chiar dacă noi încă n-avem cine știe ce noțiuni despre boli ș.a.

și normal că atitudinea întregii catedre e una profund disprețuitoare la adresa studentului, că doar nu merităm noi vreo urmă de respect, pe care, să vezi ironie, doamnele o așteaptă din partea noastră. sincer, nu m-ar mira dacă viitorii medici și farmaciști pe care duduile îi jignesc cu generozitate s-ar trezi într-o zi cu ele la ușa cabinetului/spitalului/farmaciei și și-ar manifesta resentimente din studenție. într-o bună zi o să iasă un psihopat dintr-ăsta de pe băncile umf-ului. așa mi s-ar părea normal să funcționeze lumea.

și la examenele serioase fiecare se așează unde are chef, și în majoritatea cazurilor nici nu trebuie să se legitimeze. nu. la examen la engleză se intră în ordine alfabetică, cu carnetul de student la purtător, să nu care cumva să vină vreun prieten știutor de engleză să dea examenul în locul unei lepre care nu vrea să învețe engleza.

țin minte că și-n liceu ne punea profa de engleză să învățăm dicționare întregi de cuvinte care nu cred că mi-au folosit în general. și la fel învăț și acum tot felul de termeni de specialitate, vezi doamne, pe care abia aștept să-i uit și care n-or să-mi folosească în viitorul apropiat/îndepărtat. și dacă până la urmă o fi nevoie să plec pe undeva sau să interacționez cu niște unii de altă nație, oi învăța eu din mers ce-mi trebuie, nu feces = stool sau trachea = windpipe.

lasă. de la anul nu mai aud. mă duc. începe distracția cu examene, woohoo. și tre să-mi operez un dejt. dup-aia o să explic tuturor oamenilor din jur ce-i aia intervenție chirurgicală la dejt, că doar o să capăt experiență. după ce termin de tot cu engleza vreau s-o întreb ce știe despre oase rupte și boli venerice, să văd ce aflu.

şi tot de pe feisbuc am văzut că adevărul, cel mai prost ziar din ţară, după tabloide, a organizat ceva alegeri pentru cel mai bun profesor din galaţi, sau ceva în genul ăsta. din 20, 5 predau la vestitul liceu sus-menţionat. cu 3 dintre ei nu sunt de acord să figureze pe lista aia, dar n-am pretenţii de la un asemenea ziar. aici nu m-a interesat să citesc cum au fost aleşi, poate după numărul de glume făcute în clasă sau după câte excursii organizează anual. că de rezultate relevante nu prea am pomenit cât am stat eu printre ei. aştept să se dea drumul la voturi, că vreau s-o votez p-aia de la liceul alimentar. măcar femeia aia îi învaţă pe elevi să producă ceva. a, şi îs amuzanţi oamenii care comentează. toţi îşi trec acolo profii de suflet, ca şi cum i-ar păsa cuiva de opţiunile unor anonimi. io aş fi vrut s-o văd pe listă pe profa de desen din gimnaziu+liceu, dna gavrilă (cred), ea mi-a schimbat viaţa, m-a învăţat să amestec culori şi să râd de oamenii care desenau copacii cu rigla!

mă rog, sper să nu se înţeleagă greşit (deşi sigur asta se va întâmpla, că aşa se trezesc toţi proştii să interpreteze tot ce zic), sunt mândră de liceul meu, chiar sunt. şi mă bucur că am făcut parte din el. doar că există profesori pe care nu i-am respectat şi pe care nu-i pot respecta vreodată. oameni de la care sincer n-am învăţat nimic, la care mi-am copiat temele 4 ani şi nu mi-a păsat. care nu m-au învăţat nimic util în viaţă. şi n-am aşa mult respect în mine să dau tuturor indivizilor care pretind că m-au învăţat ceva. nu ţine de educaţie, că până acum n-am zgâriat niciunuia maşina, şi încă-i salut pe stradă. doar că nu-mi pasă deloc de ei. şi o să zâmbesc în sinea mea când o să aud că s-au pensionat.

a. la mulţi ani pe 2012. s-aveţi an bun.

m-a prins 2 noaptea citind despre rezonanță magnetică nucleară, ceea ce știu că pare deștept în fața oamenilor care nu știu ce e, dar de fapt nu-i mare chestie la nivelul de bază la care o facem noi în facultatea noastră netehnologizată, și mă întreb cum am putut să mă lungesc atâta prin noile mele descoperiri muzicale, că puteam să termin mai repede de citit și să mai am timp și de alte treburi, și nu mai am, dar îmi fac, că de-aia îs frumoase weekendurile și sesiunile, că mă culc inexplicabil de târziu și mă trezesc când deja toată lumea e obosită.

mă gândeam că n-am mai scris de mult ceva critic pe-aici, și bucureștiul îmi întinde zilnic subiecte pe tavă, cum ar fi catedra de fiziologie de la medicină care ne predă nouă (extrem de prost) la farma, cum ar fi gherțoii din metrou și întreaga lor clasificare și caracterizare, cum ar fi laboranta nebună de la organică pe care jur că o s-o pocnesc până termin anul 2, cum ar fi organizațiile cretine non-guvernamentale care iubesc câinii de pe străzi, și orice om normal ar trimite femeile alea proaste și revoltate într-un lagăr de concentrare, la muncă, nu la apărat potăi, și altele, și altele. dar adevărul e că momentan nu-mi pasă de nimic din toate astea. îmi pasă numai când mă izbesc de ele, și trec repede și mă întorc la muzica mea frumoasă, la liniștea și la cărțile mele, și a început să mă cam doară-n replică. probabil pentru că e deja 3 și mi-e somn. e zi și mâine.

și am autografe de la toți. și poză cu jerome. desigur, n-am cum să scanez biletul aici, și nici poza n-am primit-o încă, dar yay. ah, delir pentru auz. atâta-mi pare rău, că n-au cântat kriegsgötter. dar o domnișoară care-i vedea pentru a 3a oară mi-a spus că nu prea o cântă p-aia. păcat. și pentru că nu știu cum să închei altfel, voi încheia cu aceeași melodie cu care și-au terminat concertul de aseară. :) mă duc să-i ascult în disperare, numaipeei, numaipeei, că așa fac eu după concerte frumoase.