DĂ CLICK AICI CA SĂ AFLI CUM POȚI SĂ DEVII O PRINȚESĂ*

pasul 1. te duci la un curs. nu contează de care.

pasul 2. nu depui niciun efort, dar ataci constant profesorul că nu își face treaba și te plictisește.

pasul 3. când îndrăznește totuși profesorul să îți atragă atenția că nu ai învățat, TE DAI CU CURUL DE PĂMÂNT CĂ TE SIMȚI UMILIT ÎN FAȚA CLASEI.

===> PROFIT. pardon, bani pierduți.

*nu devii neapărat o prințesă, mai degrabă ceea oamenii numesc, în limbaj colocvial, pizdă proastă.

nu încetez să mă minunez la cât de proști îs majoritatea colegilor mei. oameni în toată firea, pe banii lor, nu-s în stare decât să miorlăie toată ziua că nu le despică cineva țeasta să le îndese acolo niște germană.

azi am auzit pe una în pauză „dar doar i-am zis profei că that’s my thing, de ce trebuia să mă umilească în fața clasei că nu am știut?”. păi bă. în primul rând nu știai multe și nu le știai deloc. și-apoi practic orice moment în care ești o lepră sau ești pur și simplu prost și nu gândești, e doar your thing, nu? nu mai spui că ești prost. spui doar că e your thing și înțelegem noi printre rânduri că ești incapabil să faci o treabă fără să te dai cu curul de pământ.

nu știu de ce mai ușor să fii o pizdă proastă decât să pui mâna să faci ce ți-ai propus să faci. că nu face nimeni în locul tău. nu poți să spui că nu te motivează cursul, dar să și recunoști că nu știi să pui punctul pe i în ce privește aspectele concrete pe care le-ai schimba. adică nu știi ce vrei. doar te dai cu curul de pământ. că that’s your thing. că ai dreptul să te dai cu curul de pământ când vrei tu, dar obligația să pui mâna să lucrezi n-o ai. e vina altora că tu ai pierdut banii pe cursul ăsta, nu e vina ta că n-ai depus niciun efort.

cum vorbeam zilele trecute și cu o fostă colegă care predă la facultatea de farmacie acu, despre studenții ei. tre’ să dea la sfârșit niște feedback anonim la unul din cele mai bine organizate cursuri din facultatea aia. îs și logice, și frumos prezentate, și le dau profele și materialele pdf să facă borș cu ele, și au și animații, și disponibilitatea întregii catedre pentru când nu înțeleg ceva. dar ei ar vrea să fie cursul mai accesibil. mai accesibil cum? cu rampă pentru persoane cu dizabilități? dacă la materia aia iei mai puțin de 8, jur că ori ești cea mai mare putoare de om, ori ești pur și simplu tâmpit că ți-ai ales un domeniu care nu ți se potrivește. dar n-ar recunoaște, nu. că au drepturi! dreptul să se ducă la ce facultate vor (nu-l contest, doar zic că unii decid împotriva înclinațiilor lor), dreptul să decidă că n-au chef să învețe, dreptul să latre la lună că se simt nasol când există consecințe ale puturoșeniei lor.

dar bine, treaba cu facultățile e alta și nu mă adâncesc în ea, dar jur că n-am să înțeleg niciodată de ce sistemul ăla infect permite tuturor analfabeților să termine facultatea. de ce există jdemii de re-re-re-uri, chiar și plătite, pentru care catedre vitale profesiei noastre permit liste scurte de subiecte. ca și cum dacă știe vag de inimă, nu e obligatoriu să știe și de cur sau de ciuperci la unghie. nu știu de ce li se tot dă o șansă, de-ajung dup-aia să le curgă bale din gură pe tastatură ca să facă vânzare pentru bonus la salariu. și cică suntem vânzători. păi suntem. că universitățile permit asta în primul rând. dar gata, că mă ambalez și nu era ăsta subiectul. subiectul era că HERP DERP NU MĂ MAI UMILIȚI CÂND NU ÎNVĂȚ NIMIC CĂ MĂ RĂNIȚI LA ORGOLIU ȘI MĂ DUC LA DIRECTOR SĂ-I SPUN ȘI LUI CĂ NU ȘTIU CE VREAU AND THAT’S MY THING.

mă mai amuz și eu cu ce pot, dacă acuma fac numa germană și mâncare.

Reclame

revoluția bolșevică din mijlocul unui curs de 1150 de euro pe lună

la lecțiile de germană avem lunar prezentări de făcut. luna asta avem de prezentat un film sau ceva muzică nemțească. evident, toată lumea e pe filme, că muzica se ascultă, nu se prezintă. așa că azi am asistat nu la o prezentare a filmului die fetten Jahren sind vorbei, ci la un discurs anticapitalism susținut de o doamnă din Brazilia, măritată aici cu un neamț.

desigur, mie mi s-a urcat sângele în cap la întrebări precum: de ce unii oameni își cumpără mașini luxoase? de ce cumpărăm mereu atâtea chestii? de ce unii oameni au prea mulți bani? chiar îmi trebuie blugii ăștia sau i-am cumpărat fără să înțeleg nici eu de ce?

pentru că așa funcționează piața liberă. muncești, câștigi, cheltui. da, putem toți să ne căcăm pe noi că 1% dețin toate averile și restul au mult mai puțin, dar ce vreau eu să scriu azi aici e despre cum n-am înțeles niciodată de ce oamenii au mereu tendința să se uite în ograda altuia. eu când merg cu Maricica mea pe șosele, care e un golf 4 din 2000, nu mă întreb niciodată de ce altul are în fața mea un porsche de jdemii de euro. că nu-mi pasă. nu mi-a păsat niciodată. pur și simplu mi se pare stupid să-mi pese suficient cât să mă întreb eu pe mine cum de cineva are casă în inima Londrei, când ai mei au o casă în Galați, și nici măcar nu în centru. consider că e chiar sub demnitatea mea de om să am asemenea preocupări.

când am zis că asemenea discursuri anticapitaliste nu-mi intră bine mie, care vin dintr-o țară fostă (și nu numai) comunistă, și că nu poți să judeci chiar pe toată lumea printr-un filtru anticapitalist, că poate unii chiar muncesc ca să aibă, și-atunci poate adevărata problemă e corupția, nu capitalismul, mi s-a spus că și oamenii din africa muncesc mult, dar nu au nimic. bă dar hai să nu mai comparăm atâta continentele și culturile. pentru aceeași muncă poți câștiga diferit și dintr-un oraș într-altul, d-apăi de pe un continent pe altul. am stârnis haos când am zis că oamenii din africa nu sunt problema mea.

pentru că chiar nu sunt. eu muncesc pentru mine și pot să fac puținul meu în așa fel încât să nu fac mai rău (dacă nu pot chiar să fac bine) în societatea în care exist. mi se pare la fel de absurd să mă gândesc la cum unii mor de foame, la fel de absurd ca dacă m-aș gândi cu invidie la cum unii se îmbuibă cu icre negre de 5 ori pe zi. nu e problema mea în niciunul din cazurile astea. fiecare trage pentru el. și e o pierdere de timp să caști gura la cum alții fac sau la cum alții nu fac bani.

nu-s un om bogat. nici nu mă lupt pentru asta, doar pentru un trai decent. dar vin dintr-o familie care, deși acum se descurcă destul de bine, acum niște ani nu se descurca bine deloc. dacă ai mei în sărăcia lor mi-ar fi atras atenția numai la cum alții se lăfăie și ne-am fi plâns de milă că suntem săraci, n-aș fi făcut niciun căcat cu viața mea. ne-am ocupat mai mult de propriul interes și și-a făcut fiecare porția lui de muncă în așa fel încât să avem vieți mai bune. dacă bărbatul meu și-ar fi pus singur un zid în față când maică-sa era în altă țară și taică-su după gratii, n-ar fi ajuns olimpic internațional la chimie. când m-am dus odată acasă și i-am zis lu’ mama că toți colegii mei fac pregătire la matematică și că poate ar trebui și eu să fac, mama a zis că bine, dar atunci trebuie să tăiem din altă parte. nu mi-a convenit. nu mi-a zis că nu avem și că ce nasol că alții au. doar m-a făcut să înțeleg că dacă vreau ceva, pot să muncesc și singură, că nu totul pică mură-n gură.

da, uau, viața e nedreaptă. nu toți suntem egali și nu toți pornim de la șanse egale. dar nici nu avem toți același scop, așa că pentru mine astea nu-s discuții utile. să facă fiecare ce vrea cu viața lui, în pătrățica lui. viața nu ți se întâmplă de undeva. viața ți-o faci singur, cu posibilitățile pe care le ai. și dacă ești oier la tine în sat, nu poți să invidiezi pe altul că e ceo la o corporație, dar poți să te folosești de abilitatea ta de a crește oi, să ai cea mai mare turmă de oi, cea mai bună brânză de oi sau cea mai bună lână de oi. nu să stai să-ți plângi de milă că puți ai oaie și că alții au parfum. la ce le trebuie, dom’le, parfum? nu le e de ajuns să se spele?

și pot să înțeleg că oamenii ăștia cu care m-am contrazis azi vin din Brazilia, unde viața nu e roz, dar la fel de bine nu-i pasă nimănui nici despre cum nu e roz viața în România. pentru că nu e treaba nimănui. nici nu trebuie să fie. dar bine, eu în discuția asta eram tratată ca o europeancă cu posmagii gata muiați, că așa suntem noi ăștia de pe bătrânul continent, niște oameni care huzuresc din orice poziție. băi, dar totuși. să vii la un curs care durează 4 săptămâni, adică vreo maxim 20 de cursuri pe lună, pe care plătești 1150 de euro, ca să vorbești despre cum egalitatea dintre oameni nu există și viața e nedreaptă și alții-s prea bogați, ăsta e un nivel de ipocrizie pe care nu l-am mai văzut.

cum să fii o gâscă grasă și pufoasă

am promis că scriu asta, dar uite că trece vremea, mai am puțin și sărbătoresc 2 luni de căsnicie și tot n-am povestit în gura mare cum e să fii o gâscă de jumulit pentru orice om cu care iei legătura ca să pui de-o petrecere.

despre tragedia machiajului deja știu mulți, că am pus și poza pe feisbuc. bine că m-am dus la probă. bine că n-am apărut în fața bărbatului, părinților și prietenilor arătând de parcă încerc fără izbândă să acopăr cearcănele de la prea multă muncă de noapte la marginea orașului.
sfat: mergeți la probă la machiaj. că nu știți pe mâna cui ajungeți, și legenda cununiilor spune că multe mirese plâng de supărare pe machiaj, nu de bucurie că se mărită. valabil și la coafor, dacă nu ați mai fost la coafeza aia. știu că pare un moft inutil să dai bani ca să-ți facă cineva probă la chestii care rezistă o zi, dar mai bine plângi cu două săptămâni înainte de cununie, decât cu juma de oră înainte.

ce n-am prea zis multora a fost epopeea decorațiunilor. m-am trezit târziu că trebuie să-mi pun pampoane la foișor în grădina botanică, așa că tot ce-am reușit să găsesc a fost o firmă scumpă și o doamnă agitată care mi-a scris numai mesaje cu caps lock DE ÎMI ERA FRICĂ SĂ NU MĂ BATĂ PE INTERNET și îmi trimitea ofertele scrise cu pixul și pozate, de nici nu înțelegeam ce citesc. am ales, evident, firma scumpă.
sfat: nu vă exprimați niciodată, DAR NICIODATĂ, cu „vreau să iasă totul perfect”, „o dată-n viață mă mărit”, sau „sigur, recomandați-mi dumneavoastră cum știți mai bine”. am făcut asta, și tot ce se înțelege e că ești dispusă să îți vinzi casa și mașina și-un rinichi de la bărbat ca să ai cele mai frumoase pampoane din flori naturale. noroc că m-am prins la timp, și-am mai pus piciorul în prag. cât de cât.
prima ofertă era de vreo 3500 de lei. că aveam scaune de 800 de lei, pe care n-ar fi stat absolut nimeni, le luam ca să dea frumos în poză, și sonorizare de vreo 700. la sonorizare încă era ieftin, că puteam să mai pun un ban jos ca să am muzicanți adevărați care să întrețină lumea, nu doar un dj. sonorizarea însemna că plângeam la microfon când citeam jurămintele, ca să se audă mai bine cum îmi trag mucii. și un băiat (despre care am înțeles ulterior că e soțul doamnei cu firma de organizat evenimente, e dj și nu are succes, că nu e un dj bun) mi-ar fi pus muzică de lift. când am zis că nu dau bani pe sonorizare, mi s-a răspuns într-un mail că e păcat, că fără sonorizare o să stea lumea într-o atmosferă tristă. eu numai în game of thrones am văzut nunți triste, așa că am înțeles că asta e doar o tentativă jalnică de manipulare.
tot în ofertă aveam stâlpișori pe lângă covor roșu de vreo 500 de lei. bun, nu așa scump. primesc apoi și niște poze cu stâlpișori frumoși. zic că-s frumoși. mi se spune că ăștia îs mai scumpi, 1300. bine, și ăia din ofertă care-s. primesc poze cu stâlpișori urâți. tot manipulare, ca să te facă să-i vrei pe ăia frumoși, da’ nu cu arătat cinstit toată oferta de-odată. ajungem la compromis, mai puțini stâlpișori, da’ frumoși, lei intermediari.
propus jdemii de mese. mese de cocktail, masă de cadouri, masă de oficiere, masă de nu știu ce, masă de nu știu ce. am cam acceptat majoritatea meselor, deși nu intenționam să fac o terasă în grădina botanică. vai, dar nu e elegant să pui paharele de șampanie și fursecurile direct pe mesele de cocktail, trebuie pe mese separate și la mesele de cocktail stau invitații și eventual mai punem 50 lei bucata câte 3 flori pe fiecare masă. lasă, că îmi vin prietenii apropiați, nu văd de ce trebuie să ne căcăm pe noi.
vai dar buchetul cu florile alese de tine (adică propuse de ea și acceptate de mine) costă în ofertă 150 de lei și acum am văzut (adică după ce am semnat contractul) că florile de fapt costă 187. cum să facem? păi cum să facem, taie din flori. e o chestiune de principiu să-ți asumi greșeli ca firmă sau ce oi fi tu. nu să mă fuți la cap la două zile să vedem ce detaliu mărunt ne mai aduce 30-40 de lei la contract. urât, bă, urât, găinărie, zău.
ce e important de reținut e că dacă zâmbești tâmp și se citește în ochi că vrei o nuntă cum nimeni n-a mai avut, o să plângi când plătești. să nu-ți fie jenă să-i spui de la obraz că nu vrei căcaturile propuse de ea. că ar fi în stare să te prostească și că ceaieștiprost cum să n-ai mănunchiuri de pene de păun pe care să le țină invitații în mâini la mesele speciale de ținut mănunchiuri de pene de păun și foci dresate care să-ți învârtă verigheta pe boticul lor umed înainte să ți-o pui pe dejt. și dacă ești proastă și zici uau, nimeni n-a mai fost la o nuntă ca a mea, chiar faci credit la bancă pentru pene de păun false din mătase și câini în costume de foci.

alt sfat: dacă ai ocazia să-ți faci nunta la Galați, cheam-o pe Petronela Buda să te oficieze (întru invidia eternă a babelor nefericite din preajma ei). Petronela e super și face cununia să fie ca-n povești. degeaba ai coaie de mărgăritar pe balustrade și o fântână arteziană cu lacrimi de prunci care s-au născut cu 6 degete la o mână, dacă n-o ai pe Petronela.

ar mai fi un sfat: fă-ți cununia cum vrei. noi, de exemplu, am vrut să ne cânte Hippie (valabil și la el, că degeaba ai rață umplută cu somon la meniu dacă n-ai un Hippie care să-ți cânte) și-am vrut să facem ceva mic, cu prieteni apropiați, să se simtă toată lumea bine, am zis degeaba că nu vrem daruri că plecăm în germania și nu avem loc în mașină, n-am băgat nimănui bețe-n cur cu nimic. vă îmbrăcați cum vreți, faceți ce vreți, simțiți-vă bine. și am impresia că lumea s-a simțit bine, mai bine decât se simt de obicei oamenii care șușotesc pe la masă bă tu cât le dai, sau care se îmbracă scorțos de dragul evenimentului și se simt toată seara de parcă le-a bătut cineva cuiele la sicriu. există oameni care vor nuntă-n bocanci, și oameni care vor nuntă-n poleială de aur. important e să știi tu cum vrei să fie, nu să îți spună aia care vinde pampoane că nu există viață fără pampoanele ei, sau aia de machiaj că nu există viață fără gene de curvă de la ea, sau fiecare cum se încrede să își dea cu părerea despre părerea ta.

și cel mai important sfat cred că e să-ți iubești omul (sau femeia) de lângă tine. dar aici intru în siropoșenii și nu era pe lista de chestii de scris azi.