tot cu medicamente, altă viață n-am

e și asta o treabă, să te duci la munte și să vezi numa camera de hotel și sala de conferințe.

am fost la un eveniment cu farmaciști, că doar ce altceva puteam să fac. am luat-o și pe mama să învețe medicamente, că nu strică nimănui vreodată să-și facă niște educație despre sănătate. un domn doctor ne ridica de pe scaune să ne pună să facem exerciții de dezmorțire a oaselor în grup. un domn ginecolog se arăta stingherit de faptul că vorbește despre sănătatea vaginului. am câștigat la o tombolă o umbrelă în formă de inimioară.

știam că la evenimente sponsorizate lumea se bucură de mâncare și prăjituri și băutură. am aflat că lumea se bucură de orice. chiar și de mostre la tot felul de suplimente care poate nu le trebuie. și, mai ales, de pliante. de parcă n-ar mai avea ce gunoi să arunce din casă. de parcă n-ar fi ușor doar să afli informația, fără să mai cari acasă pungi întregi de maculatură. n-am să pot să pricep.

există, mai nou, gingko biloba efervescent de la o firmă al cărei nume mi-e și jenă să-l menționez, că nu inspiră nicio fărâmă de încredere. sigur e plin de extract natural comprimatul ăla. și fitocomplexul nu e nicicum afectat. și uau, fâsâie. și chimia, dă-o dracului.

tot în sfera firmelor de suplimente aprobate la futu-i mă-sa pe la ministerul agriculturii, o tânără duduie a spus despre un produs de la firma pe care o reprezenta că „are un studiu clinic făcut în afară, acum niște ani”. studiul clinic, când îl ai, vrei să-l freci pe retina tuturor, că e motiv de mândrie. și-l arăți cu țară, cu date, cu număr de subiecți, cu procente, cu matematică. nu doar menționând vag existența. puțin mai târziu, când o doamnă care prezenta un medicament cu acte-n regulă, cu studiu frumos explicat pe slide-uri, și sublinia că să avem grijă la suplimentele apărute ca ciupercile, că nu pot înlocui un produs de calitate dovedită, aceeași proastă de la firma de buruieni studiate în afară, acum niște ani, a sărit ofensată că vai, adică ce vreți să spuneți, că suplimentele nu sunt bune? adică ce, ce? ce-i cu aceste afirmații? mahala subtilă, de mediu științific, mai mare dragul. stai, fă, jos, că oricum vinzi numa buruieni de rahat despre care încerci să ne minți cu studii secrete.

cu toții știți dorelul de parcare care te ajută să-ți bagi mașina într-un spațiu dând indicații ca un expert al estimărilor de spații. și la sfârșit îi dai un ban, ca să nu-ți zgârie mașina. eu nu-i prea știu decât din auzite de pe la prieteni, că mai am puțin până la permis și mașină, dar vreau să vă spun că acum a răsărit dorelul de bagaje. mi-a luat un nene pe sus bagajele în drum spre brașov, iar eu am crezut că e doar un alt călător care mă ajută să urc. când m-a întrebat unde am loc, mi-a picat fisa că va trebui să-i dau un ban pentru serviciul prestat. și așa a și fost. la locul meu mi-a urcat valiza în spațiul de valize și mi-a zis „acuma-mi dați și mie un ban că v-am ajutat”, de parcă i-am cerut eu ajutorul. i-am dat 2 lei și mi-a zis că „pf, numa atât, trebuia o su’ de mii”. bă, trăi-ți-ar ție, mă iei pe sus cu japca și-mi ceri o su’ de mii. am față de proastă, da’ stabilesc eu cât mă costă prostia. hai valea. și când am plasat-o pe mama la trenul care s-o ducă la tata, care-o aștepta cu inima sfâșiată de dor, același individ a venit și s-a înfipt în valize, cât pe ce să mă ducă și pe mine la galați. io v-am vândut pontu’. cine vrea bani în plus de băutură și țigări, acuma știți ce part time puteți presta.

patru!șapte! patru!șapte!

dacă mi-ar fi zis cineva acum câțiva ani că aș ajunge cu mare entuziasm prin primele rânduri la concert la dragonu, i-aș fi zis că e pe un trip bizar. că are halucinații cu balene. că fumează la bidon salvia divinorum. că visează ketamină multă, două cisterne.

am ajuns. cu mare entuziasm.

m-a lovit obsesia acum câteva luni. încă rezist.

a fost cel mai frumos concert la care am fost în ultima vreme. (celălalt concert din iarna asta fiind azis, dar dragonu > manelele bulgărești, evident). mi-a cântat toate melodiile preferate, și am aflat că melodia lui preferată e aia despre bârlad. surpriza serii a fost, desigur, primăvară ©haarp cord. la asta nu mă așteptam, iar aia a fost de suflet încă din vremuri imemoriale.

mi se pare frumos și totuși înspăimântător că au fost atâția copii în public. copii, adică persoane de liceu. nu-s învățată să fiu peste media de vârstă la un concert, dar bănuiesc că e timpul să mă obișnuiesc cu îmbătrânirea. în același timp, e bine că există atâția copii care ascultă muzică pentru poeți, nu pentru orice zdreanță. că există copii care poartă tricouri și hanorace cu radu gyr. că există entuziasm în direcția asta. că direcția asta e cu tricolor fluturând și #muiepsd. că direcția asta e cu jocuri de cuvinte despre medicamente. cum să nu iubesc dragonașu, man.

de la suflat în vuvuzea, la suflat în ceai fierbinte

răceala m-a învins, m-a scos din piață. era, ce-i drept, cam singurul meu inamic real, palpabil, așteptând după colț să mă înjughie cu o noapte de febră, desigur că tot noaptea, căci așa ne-am obișnuit să apară personajele negative, în întuneric, tiptil, ba cu o ordonanță, ba cu un frison.

între timp am văzut cum lumea obosește. de-aici se duc dracului protestele, de la faptul că fiecare vrea altceva. unul strigă jos guvernul, altul strigă că jos guvernul + jos tot partidul psd, altul strigă că da, dar pe lângă asta să nu mai avem penali în parlament și-n funcții de conducere, altul pune lanterna pe spitalul municipal, altul pe spitalul colentina, și tot așa, ne pierdem în peisaj.

ba mai mult, transformarea tumultului în festival, de la cimitir la nuntă. vine un bădiță și aranjează lumea pe sectoare și le spune ce culoare să-și pună pe telefon și când s-o aprindă ca să facem poză de sus cu un tricolor cât toată piața, ca și cum efectele astea speciale sunt de interes comun. hai să lăsăm căcaturile astea pentru când o fi mai cald afară, eventual. ce să ceri lumii la bucurești, când nici măcar scandări prea ample n-au putut, au rămas la „hoții! hoții!”, „de-mi-si-a!” și „dna / să vină vă ia!”. într-un fel, suficient, că avem mesaje simple, nu uită nimeni versurile, pe de altă parte, semn clar că e greu să organizezi cel mai mare steag omenesc.

nu vreau lider în piață. nu vreau un bădiță care să-mi spună ce să fac. e firesc să încerce unii să se remarce din mulțime, dar cine știe ce iliescu 2 răsare. așa s-au stricat și protestele de după colectiv. cu o mână de reprezentanți ai străzii. n-avem, bă, reprezentanți. am ieșit pentru că am vrut. am ieșit zi de zi până n-am mai putut. nu m-a scos nimeni din casă. și așa am fost toți. sau aproape toți, ca să lăsăm loc de nițică teorie a conspirației. care vrea să se creadă lider acuma, merită un șut în cur. un băț de steag în gât și-o pancartă isteață peste ochi. marș acasă, diversionistule.

pe cât de înălțător e sentimentul revoltei generale împotriva sistemului infect, pe atât de amar e gustul lăsat de proștii din împrejurimile revoltei. pe cât de frumos e să vezi atâția oameni cu drapelul în mână, în piept, în căciulă, în obraji, pe atât de trist e să te uiți puțin în direcția adunărilor așa zis naționaliste ale bucureștiului, care apără fățiș psd-ul, în timp ce fac paradă de credință, de dragoste de neam și tricolor. pe cât de unită e mulțimea, în ciuda eterogenității ei, pe atât de cameleonici sunt frații și camarazii, care se ascund sub ideea absurdă că cineva ne manipulează pe toți. e și asta o nevoie. nevoia de-a te simți special. câteodată aruncându-te în afara rațiunii, doar de dragul de-a nu fi cu mulțimea. câteodată chiar aliindu-te cu inamicul.

și-n timp ce noi ba zâmbim unii la alții și ne batem pe umăr că ce idei mișto de giumbușlucuri ne-au venit, ba înjurăm pe vreun bădiță sau pe vreun brav bărbat al patriei, psd-ul își vede de treabă. chiar își vede, deși voi scrieți pe feisbuc că le tremură chiloții, sau apare vreun prost de la pnl în parlament că ăhăhăhă, nu se mai văd nici frunzele, domnilor! nu să văd că deja le-au furat, nu că le-a intrat vreo rădăcinoasă-n cur.

cu toate astea, să știți că revin în piață cât de curând. numa să mă întremez, că nu vreau să ajung pe la spital. nu de alta, dar știu ce colcăie prin ele. corupție și pseudomonas.