noutăți în internet

știu că mai există o mână de oameni care urmăresc blogul ăsta mititel, și pe care nu cred că-i cunosc din altă parte a internetului. pe această cale vă anunț doar că am conceput un nou blog despre medicamente explicate pe limba oamenilor, și e disponibil aici. mulțam. :)

Reclame

cum e o vacanță în românia după ce nu mai locuiești în românia

încep prin a spune că nu mi-am dorit să scriu așa ceva vreodată. nici măcar nu-s aspecte noi, eram dintotdeauna conștientă de ele, doar că te izbesc mai tare după ce te obișnuiești cu viața în altă parte.

prima chestie. șoferii.

nu, nu șoselele, ci șoferii. șoselele știu că sunt proaste sau lipsesc, mi-am luat permisul în bucurești, și am apucat să conduc destul de mult prin țară înainte să plec. mi-am schimbat perspectiva, că-n germania te potolești de la teribilisme pentru că aici amenda nu ți-o dă un chipiu la margine de stradă, care prinde un vitezoman din 20, ci o cameră obiectivă. plus că ai și pe unde să prinzi 210km/h cu un golf 4 din 2000 dacă ai curaj (bărbatu-meu, că io am prins cel mult 190, da’ orișicum), așa că nu mai ai nevoie să o arzi pă viteză prin sate. în românia n-ai autostrăzi, dacă le ai, ai și limită 130km/h pe ele, camere de viteză nu există, satele prin care mergi îs de multe ori pustii, așa că îți forțezi norocul, că așa merge toată lumea și oricum nu te prinde nimeni (pe mine m-au prins o dată cu 95km/h într-un sat cât o curbă, cu 3 case goale, din județul brăila) și vrei să ajungi din punctul a în punctul b mai repede decât trenul, că altfel de ce mai ai mașină, just.

eu am avut o mașină închiriată vacanța asta. am plecat 5 oameni, nu era să ne înghesuim toți într-o mașină, că nu suntem târtani. și am decis s-o conduc legal prin localități măcar. în afara localităților să meargă fiecare cu cât poate, că aia e regula nescrisă. dar în sate am zis că nu vreau să risc. erau sărbători, deci poliția oricum vâna fraieri (și chiar am văzut zilnic măcar un echipaj), de ce să stau cu inima la gât și cu ochii în 4 după mașina de poliție sau după flashuri din contrasens, când pot să merg cu maxim 60, cât să fie totul în regulă, nu? mai ales că am ajuns și prin moldova pe la munte, unde ai multe curbe prin sate, șosele proaste, copii care aleargă pe tarlaua lor, vreun moș beat pe bicicletă care merge în zig-zag, vaci care se întorc de la păscut și multe alte obstacole viețuitoare care pot pune siguranța circulației în pericol.

ei bine, în românia ești cel mai mare prost dacă faci asta. toți stau lipiți de curul tău, gata să țâșnească în depășire în orice clipă de semi-vizibilitate, nu te claxonează, nu te flashuiesc, dar stau călare pe tine, dacă pui o frână bruscă, le-ai rupt bara. se grăbesc. știu că se grăbesc, e nasol să faci 300 de km în 5 ore, dar io nu mă grăbeam nicăieri. așa că am fost dușmanul numărul 1 al tuturor participanților la trafic. asta când nu conducea bărbatu-meu, că el reducea viteza la 40-45 dacă se urca vreunul pe el prea mult, eu măcar țineam un 55-60 decent, așa că ziceți mersi.

dar ce e teribil de amuzant e că aceiași coioși care prin sate n-au loc de o proastă ca mine care merge anti-amenzi și anti-omorât-bicicliști-beți, vor fi din nou întâlniți câțiva km mai târziu din diverse motive: ori i-a oprit poliția. ori pur și simplu nu au unde să ajungă, pentru că e coloană și se tot rearanjează mașinile în ea, dar prea departe oricum nu te duci. ori îs niște dobitoci (și asta cel mai des) care merg cu o viteză constantă de 70-80 indiferent de șosea. în sat și în afara satului. așa că-l ajungi din urmă imediat ce ieși din localitate, ba chiar te enervezi în spatele lui că nu știe să ia curbele și când începi să urci un deal cu el, frânează ca un cretin la orice curbă lină. dar în sat e viteaz. acolo tre să sperie găinile din curțile oamenilor că își ambalează el motorul în spatele tău, se sufocă la volan că merge altul legal când el se grăbește să ajungă primul la niște curbe pe care nu știe să le ia. a fost amuzant, dar și teribil de trist.

a doua chestie. gunoaiele. 

am pus poza asta pe feisbuc:

frumos nu? la barajul izvorul muntelui. o frumusețe de zonă. ei, dar asta e pe o parte de baraj. hai să vedeți partea cealaltă:

aici nu mai e așa frumos. aici avem o adunătură de gunoaie proptite cu bușteni cât mai aproape de baraj, să nu strice prea mult peisajul. nu știu de ce a fost mai simplu să le adune între niște bușteni în loc să le scoată de tot.

am mai fost prin locuri. chiar și pe munte, până la cascada duruitoarea. și cu mașina în lung și-n lat. în orice pârâu sau râu găsești gunoaie. în orice pădure găsești gunoaie. în orice colț din țara asta găsești gunoaie de te ia groaza. oricât de curat ar fi, ai musai o doză goală de ciuc sau un pet mic de neumarkt și câteva mucuri de țigară. ăsta e de fapt semnul principal că țara aia își merită soarta. sărăcia. politicienii de căcat. tot. că pe unde trecem, lăsăm prăpăd. nu vine, bă proștilor, nimeni să vă dea și să vă facă curat. puteți să votați cu cel mai de seamă om din istorie, că tot în căcat o să trăiți, fiindcă nimeni nu poate să vă educe, și la nivelul ăsta de mizerie nici măcar oi nu mai sunteți, ci căcărezele oilor. oile sunt utile pe fața pământului, voi faceți doar rău.

a treia chestie. mănăstirea agapia.

n-am să generalizez, că nu toate mănăstirile sunt nasoale, ba dimpotrivă, multe mănăstiri din moldova și bucovina sunt foarte frumoase, mai mare dragul să mergi pe acolo. nu trebuie să fii mare creștin ca să intri la o mănăstire veche, poți s-o faci din considerente culturale, că reprezintă și astea o parte din bogățiile țării. o singură dată am mai plecat înjurând de la o mănăstire, și aia a fost mănăstirea neamț. ei, iată, are și pereche la agapia.

eu nu am mai întâlnit taxă de intrare. e o bătaie de joc, indiferent de sumă. mănăstirea e pentru toată lumea, biserica ar trebui să aibă ușile deschise pentru oricine. bine, că îți dau cu forța magneți cu mănăstirea în loc de bilet și că există și un muzeu cu picturi bisericești făcute de nicolae grigorescu și de ăia 5 lei intri și la muzeu, da, bine. dar poftim, vinde biletele la muzeu, nu la poarta mănăstirii. aia de la acatiste ne-a precizat pe un ton apăsat și iritat că „s-au udat” banii pe care-i primisem rest tot de la ele, de la lumânări. și când a văzut că ne doare-n cur, a scos un șervețel și s-a apucat să șteargă cu mare precizie două bacnote de 10 lei. pe alta am întrebat-o spre finalul vizitei unde găsesc o toaletă și mi-a zis „în afara mănăstirii, bineînțeles, că aici sunt casele măicuțelor”, da’ pe un ton de mustrare, de zici că mă căcasem pe o icoană, nu că întrebasem unde am voie să mă piș. că pardon, ele nu au obiceiuri de-astea lumești, ele se roagă și muncesc, nu ca păcătoșii de rând. și-am ajuns și în afara mănăstirii la toaleta care risca să le întineze sfințenia, unde mai aveam de plătit o taxă de un leu, și unde puțea de nu puteai să respiri, nu era hârtie, nu era săpun. 1 leu pe privilegiul de-a te pișa mai aproape de cuvioase, că altfel n-am înțeles ce-am plătit.

prin biserică au atârnat de toate candelabrele afișe cu scris mare și îngroșat, să nu cumva să nu asculți de ordinea interioară, cum că fotografiatul și filmatul sunt interzise. bine, ok, respect asta, dar cred că e suficient un afiș la intrare, nu prin toată biserica. și dacă totuși e vreunul mai prost și mai țăran, care vrea musai poze cu sfinții de pe pereți, vă ia vopseaua? o să puneți securitatea pe el? lăsați bre oamenii să intre și să iasă cu pace-n suflet într-o biserică, nu mai faceți țigăneli lipsite de sens.

ce ne-a șocat și mai tare a fost că ai mei au găsit în parcare 2 copii sălbăticiți. eu nu i-am văzut, pentru că erau două parcări, și ne-am dus în părți separate, dar mama și tata au găsit 2 copii despre care nu știau sigur să spună dacă erau fete sau băieți, nici câți ani or fi avut, extrem de murdari și de speriați, care au acceptat niște ciocolățele (altceva nu aveau în mașină să le dea) și care nu vorbeau. eu nu pot să nu mă întreb cum e posibil să existe așa ceva la câțiva metri de gardul mănăstirii. unde e bunătatea propovăduită de dumnezeul ăsta pentru care plătim taxă de intrare? cum de ne interesează mai mult să uscăm bancnotele de plastic în loc să spălăm doi copii murdari de la margine de drum? n-am cuvinte să vă zic cu câtă lehamite am plecat din locul ăla. și deși am zis atunci că nu mai calc în viața mea prin mănăstiri, 10 minute mai târziu am ajuns la văratec.

zici că am intrat în altă lume. mi-a dat puțină liniște locul ăla, după ce văzusem înainte. un cor de maici care cântau o slujbă (de afară am crezut că e înregistrare), o măicuță mai bătrână care stătea afară pe o băncuță și care ne-a întrebat dacă vrem să stăm cu ea, ne-a întrebat de unde venim, ne-a zis ce alte măicuțe sunt din județul galați, ne-a întrebat dacă mai e producție agricolă prin niște sate de care știa ea de pe-acolo, dar așa senină și binevoitoare, așa blândă și simpatică, de aproape că uitai că juma’ de oră mai înainte înjurai pe la poarta altei mănăstiri, câțiva kilometri mai după deal. îs oameni și ele, știu. uneori îs niște oameni faini, alteori îs niște oameni inadaptați social care se ascund după broboade ca să te judece că nu faci ca ele. treaba lor ce le motivează. m-am dus numai cu familia pe la mănăstiri și o iau ca pe un act cultural, așa cum vizitez biserici de orice fel. tot ce îmi doresc de la mănăstirile ortodoxe este să nu plec cu nervi din ele, în rest nu cer nimic și mă comport civilizat.

închei această epopee, deși dacă mi-aș pune mintea, aș mai avea. am fost prin locuri frumoase. am văzut și oameni de treabă. nu-mi pute țara doar fiindcă m-am văzut instalată la nemți. poate doar bucureștiul îmi pute din ce în ce mai mult când ajung prin el, dar asta e altă poveste. îmi pare rău că alții pot să aibă lucrurile în ordine, asfalt pe jos și curățenie, și noi nu. nu pentru că nu s-ar putea, ci pentru că suntem proști.

dacă aveți de gând să mergeți la vot cu gândul că vin alții și fac mai bine, mai bine stați acasă. că înainte să vă facă altul, gândiți-vă și voi ce aveți de făcut. cum conduceți o mașină, cum aruncați gunoiul în râu, cum nu adunați căcatul câinelui din mijlocul trotuarului. unele chestii nu necesită buget. educația v-o mai faceți și singuri. acuma aștept să mă tragă cineva de urechi că am uitat de unde am plecat și că am trădat țara și neamul și că trebuia să rămân acolo dacă voiam să trag la bine, că n-are cine să facă dacă ultimul stinge lumina.

vin alegerile – hai să discutăm despre dreptul la vot

cred că m-am izolat în internet într-o bulă în care toată lumea e de acord cu toată lumea, dar la chestia asta nu mă aștept să nu mă-njure nimeni.

am reușit deja să întristez sau să scandalizez măcar doi oameni în comentarii la o postare a cuiva, când am zis că nu-s de acord să aibă toată lumea drept la vot, și vreau să dezvolt puțin ideea asta și mă aștept să vină toți apărătorii egalității să mă scuipe-n ochi înainte să citească ce zic. probabil că ceea ce zic s-a mai zis deja, eu nu-s un om cu studii politice, m-au preocupat alte chestii, dar hei, suntem în plin val de dezbateri și discuții și păreri, hop și io.

hai să punem în aceeași oală orice partid politic din democrația asta teoretică în care trăim de trei decenii. și ăia care-au fost, și ăia care or să mai vină. toți sunt un căcat, fără excepție, ca să simplificăm discuția și să nu deviem de la noțiunea în sine de drept la vot vorbind despre ce-au făcut unii rău sau ce-or să facă alții bine și invers.

dreptul la vot e în societatea noastră un drept, nu un privilegiu. orice om e considerat adult de la 18 ani și indiferent de vreun criteriu, se duce să pună ștampila pe ceva, ce consideră el că o să-l ajute la nivel de sistem să trăiască mai bine. condiții în sat, pensie pentru mă-sa, piste de biciclete în oraș, spitale mai curate, funcționari mai simpatici, habar n-am, fiecare cu idealurile lui. și are el dreptul ăsta, și îl exercită dacă vrea.

pe ce s-au bazat mereu partidele în demersul lor de-a obține voturi? pe populisme mizerabile. pe pâine și circ. mici și muzică populară. e o realitate, nu un moment de privit cu dezgust participanții. ce-au obținut? ce au vrut, de obicei. pentru că dreptul ăla al omului e ușor de întors în favoarea unor băieți deștepți. aș vrea să ne distanțăm puțin de valul de ură împotriva unor amărâți manipulați pe care presa ni-i bagă sub ochi ca și cum ne-ar fi dușmani. printre oamenii ăia există probabil unii rău intenționați, dar există și unii care n-au avut de ales. care n-au avut șanse la educație în școli înalte ca noi, ăștia de stăm pe internet toată ziua. și e simplu să-i numim proști, când îi luăm ca mulțime, dar poate că fiecare din ei are vreo poveste în spatele prostiei lui. lui dacă-i promite cineva că prin votul lui va obține un beneficiu imediat sau îndepărtat, pentru el e uneori de-ajuns, că nu vede altă ieșire din nevoile lui. oamenii ăștia nu trăiesc numai la țară, ci și la orașe mari. unde au fost aduși la muncă pe vremea comunismului și au trăit în apartamentul dat de stat și au muncit la munca asigurată de stat, și când a venit revoluția, i-a lăsat cu pantalonii în vine, că nu știau de ce să se apuce în vremuri noi (citiți cartea Svetlanei Aleksievici, Vremuri second-hand numai cu declarații de-ale rușilor despre ce-au însemnat vremurile noi pentru ei, și poate o să înțelegeți puțin și din ce-au simțit generațiile alea pe care acum le blamăm).

sper că e clar că încerc să nu privesc pulimea cu vreun resentiment. nu-mi iese mereu, că uneori mă apucă disperarea și pe mine și mă-ntreb cum mama dracului ne-am procopsit cu jalea aia de clasă politică și-mi aduc aminte că au fost prea mulți ăia care-au fost ușor de fraierit. dar gândidu-mă puțin la ei, îmi dau seama că nu putem să le atribuim numai lor vina pentru viețile pe care le duc.

așa că ce facem cu votul? că mi se pare că ar îmbunătăți situația dacă votul n-ar mai fi un drept egal. am citit și auzit mai multe variante. ori să fie pe criteriu de vârstă (că dacă sub 18 ani n-ai voie, nu înseamnă că la 17 ani ești idiot musai, că nu te deștepți într-un an, dar poate nici ăia de 70 de ani nu mai sunt prea limpezi la minte). ori pe criteriu de ultimul nivel de învățământ absolvit, să fie o departajare. să valoreze cumva diferit votul unuia cu doctorat față de votul unuia cu 4 clase. ori, și asta-i cea mai idealistă și totodată cea mai greu de aplicat, să existe niște teste de cultură generală în ce privește științele politice de bază. când tu nu știi diferența dintre parlament și guvern, cred că e un semn clar că nu ești suficient de informat în legătură cu chestiile astea ca să mai și dreptul să-ți dai cu părerea și ștampila despre ele.

să ne înțelegem totuși, că deși sună oribil să îi iei unui om un drept, dacă te gândești puțin mai bine, omul ăla nu știe să-și gestioneze dreptul și e doar pradă ușoară pentru niște hiene. desigur, orice sistem e supus erorilor și defectelor, și poate că și ideile astea de aici ar avea în realitate o tendință monstruoasă, asta n-am de unde să știu (și să mor io, dacă-mi scrie vreunu’ căcatul ăla despre cum comunismul a fost o idee bună aplicată prost, vin după el să-i rup o mână și să-l bat cu ea, cu asta pierdem orice discuție civilizată sau coerentă). aștept să-mi scrie cineva în ce direcție greșită s-ar putea duce aplicarea ideii ăsteia, da’ fără gargară inutilă despre democrație, că io n-am scris aici despre cum sper să moară de salmoneloză toți săracii care primesc mici de la partide, știți voi ce partide. dimpotrivă, mi se pare că societatea cu totul ar încuraja munca și educația dacă votul ar avea vreo valoare în funcție de cine-l exercită. sau dacă n-ar încuraja nimic, măcar le-ar fi mai greu partidelor să manipuleze gloate.

hai, ascult.