Femeilor nefericite care nefericesc bărbați

Tot aud de relații disfuncționale în preajma logodnei sau nunții în sine, că-s la vârsta la care mulți din generația mea se hotărăsc să facă pași în viață. Povești de pe la oameni despre femei nefericite, care nefericesc bărbați. Am ajuns să cred că multe femei nu văd mai departe de lumea basmelor, și așteptările lor nerealiste le distrug viața. Și nu numai pe-a lor. Sigur, vină are toată lumea, inclusiv influențele externe care nu rămân externe, gen mamele sau prietenii, dar vreau să mă refer aici doar la niște aspecte pe care eu le consider toxice într-o relație, în special din cauza viitoarelor doamne.

1. Nu poți să-ți alegi singură inelul. Bă, asta e o țigănie. Lasă-l să aleagă el, că altfel îi arăți că te caci în gusturile lui și n-ai încredere că l-ar duce capul să aleagă un inel de logodnă. Cel mult zici cu cuvintele tale niște caracteristici pe care le consideri importante, gen să nu-ți ia inel cu piatră roz, da’ lasă-i libertate de decizie, că vrei să ai un cap de familie, nu un preș dresat.

2. Nu-ți mai face iluzii despre momentul cererii în sine. E o idioțenie. Tu vrei să vină un porumbel auriu cu inelul cu diamant de patruj’ de karate în cioc, alți porumbei aurii să formeze din aripile lor magicele cuvinte în aer, în timp ce el îți face masaj la tălpi pe-o plajă cu cel mai fin și curat nisip și totul să fie filmat de o echipă întreagă de cameramani care să imortalizeze perfect momentul în care tu îi acorzi onoarea de-a-i mânca viața. Poate că nu vrei să te ceară în timp ce el se cacă și tu te speli pe dinți, da’ nu-ți lăsa fantezia liberă, că nu faci altceva decât să fii dezamăgită indiferent de cât de mult se străduiește el să facă ceva drăguț pentru tine. Și-n loc să te bucuri că te cere de nevastă, te dai cu curul de pământ că momentul tău unic a fost distrus iremediabil de preșul tău lipsit de imaginație. Stai liniștită, s-ar putea să mai ai momente, că dacă te-a cerut, nu-i musai să ajungeți până la nuntă. Și dacă ajungeți, nu-i musai să reziste o viață. Și dacă rezistă o viață, nu-i musai să fie o viață lungă. Șanse mai ai, poate următorul știe unde găsește porumbeii ăia.

3. Nunta o faceți pentru voi. Dacă vrei să mulțumești pe toată lumea, n-o să-ți iasă. Nu te mai gândi dacă unchiul Grigore de la țară mănâncă somon, sau dacă colegii de la muncă or să creadă că sarmalele sunt o tradiție învechită. Alege-ți chestiile pentru nuntă după cum le vrei tu cu omul tău, că ceilalți vin să vă fie alături. De-aia e bine să-i chemi doar pe ăia care chiar vor să-ți fie alături, dar dacă n-ai înțeles până acum că nunta făcută cu neamuri pe care nu le cunoști e un coșmar și pentru ei, și pentru tine, nu mai am ce să-ți explic.

4. Dacă vă certați de la bani înainte de nuntă, caută de pe acum avocat care să-ți facă mai târziu acte de divorț. Serios. Despre bani se poartă cel mult discuții în contradictoriu, că poate sunt limitați și tre’ să stabiliți împreună din ce cheltuieli mai tăiați, dar într-un cuplu care și-a propus să devină familie nu mai există banii fiecăruia, luați separat. Când e o oarece relație cu viitor incert, mai înțeleg să fii reținut.

Dacă visezi să-ți permiți poșete spontan, uită-te și la banii care vă vin lunar în casă și nu te mira dacă el îți spune să mănânci poșetele că nu mai sunt bani de mâncare. Invers, dacă-l vezi că tu tragi cu casa și numai tu știi cum faci 3 oale de mâncare dintr-un pui firav și 3 verdețuri, iar el face cinste la băieți în fiecare weekend, poți să-ți iei gândul de la crescut nepoți împreună. Dar indiferent cum gândește financiar fiecare din relație, dacă nu sunteți pe-aceeași lungime de undă și ajungeți să vă certați pe tema banilor – am subliniat! – aia e deja o relație compromisă și-ați uitat de ce sunteți împreună.

5. Nu te mai crede prințesă. Nu ești. Tu nu vrei să faci muncă de gospodină, să calci cămăși și să faci ciorbe. Dacă ai o zi proastă (și ai des), el tre’ să te gâdile-n cur. Să fie umărul pe care plângi că ai supărări la muncă. Să stea de paie când îți mai verși nervii pe el (hai că toate avem derapajul ăsta). Să fie și el bine dispus când ești tu bine dispusă. Să fie ca o cutie de viteze pentru stările tale, să-l bagi în ce viteză vrei și el să corespundă așteptărilor.

Dar uiți că și bărbatul e om. Fă-i și tu lui viața frumoasă. Întreabă-l și pe el de sănătate, așteaptă-l și pe el cu masa pusă, și nu numai când e vreo aniversare. Poate-s mărunțișuri, dar de la mărunțișuri ajungi și să-ți urăști partenerul de viață, că nu tre’ să dea cu toporu-n mă-ta ca să spui că nu-l mai vrei în casa ta. Poate nu contează ciorbele și cămășile nici pentru el, tu știi mai bine ce mărunțișuri l-ar bucura pe-al tău, dar nu mai aștepta să îți îndeplinească numai el ție toate gândurile nespuse din cap, doar pentru că ești tu frumoasă și te plimbi pe la coafor și manichiură. Că de cele mai multe ori, nici frumoasă nu mai ești, când stai cu curu’ la toată lumea fiindcă ai draci toată ziua.

O fi fraier și stă după tine să ți se închine după cum dictezi, la început pentru că ăsta crede el că-i prețul pentru coțăială în ritm regulat, mai târziu fiindcă vrea liniște, nu scandal. Dar și mai târziu, prostul tău se luminează și vede că nu-i oferi nimic altceva în afară de impresii de doamnă. Nu zic să-ți iei silueta de nevastă care-a născut 8 copii, să puți a ceapă călită și să te tunzi scurt, să-ți faci permanent roșcat și să fii mai preocupată de praful din casă decât de părul de pe picioare, zic doar să-l tratezi ca pe o ființă umană, cu respect și afecțiune, nu ca pe sclavul tău. Și-atunci, chiar dacă nu știe nici el multe chestii despre cum ar trebui să te trateze pe tine în așa fel încât să fii fericită, e măcar mai dispus să învețe.

Hai că nu-i așa greu dacă ții minte că el nu e doar un nume nou în buletin, un portofel, sau un penis. Casă de piatră la toată lumea.

Reclame

noutăți în internet

știu că mai există o mână de oameni care urmăresc blogul ăsta mititel, și pe care nu cred că-i cunosc din altă parte a internetului. pe această cale vă anunț doar că am conceput un nou blog despre medicamente explicate pe limba oamenilor, și e disponibil aici. mulțam. :)

cum e o vacanță în românia după ce nu mai locuiești în românia

încep prin a spune că nu mi-am dorit să scriu așa ceva vreodată. nici măcar nu-s aspecte noi, eram dintotdeauna conștientă de ele, doar că te izbesc mai tare după ce te obișnuiești cu viața în altă parte.

prima chestie. șoferii.

nu, nu șoselele, ci șoferii. șoselele știu că sunt proaste sau lipsesc, mi-am luat permisul în bucurești, și am apucat să conduc destul de mult prin țară înainte să plec. mi-am schimbat perspectiva, că-n germania te potolești de la teribilisme pentru că aici amenda nu ți-o dă un chipiu la margine de stradă, care prinde un vitezoman din 20, ci o cameră obiectivă. plus că ai și pe unde să prinzi 210km/h cu un golf 4 din 2000 dacă ai curaj (bărbatu-meu, că io am prins cel mult 190, da’ orișicum), așa că nu mai ai nevoie să o arzi pă viteză prin sate. în românia n-ai autostrăzi, dacă le ai, ai și limită 130km/h pe ele, camere de viteză nu există, satele prin care mergi îs de multe ori pustii, așa că îți forțezi norocul, că așa merge toată lumea și oricum nu te prinde nimeni (pe mine m-au prins o dată cu 95km/h într-un sat cât o curbă, cu 3 case goale, din județul brăila) și vrei să ajungi din punctul a în punctul b mai repede decât trenul, că altfel de ce mai ai mașină, just.

eu am avut o mașină închiriată vacanța asta. am plecat 5 oameni, nu era să ne înghesuim toți într-o mașină, că nu suntem târtani. și am decis s-o conduc legal prin localități măcar. în afara localităților să meargă fiecare cu cât poate, că aia e regula nescrisă. dar în sate am zis că nu vreau să risc. erau sărbători, deci poliția oricum vâna fraieri (și chiar am văzut zilnic măcar un echipaj), de ce să stau cu inima la gât și cu ochii în 4 după mașina de poliție sau după flashuri din contrasens, când pot să merg cu maxim 60, cât să fie totul în regulă, nu? mai ales că am ajuns și prin moldova pe la munte, unde ai multe curbe prin sate, șosele proaste, copii care aleargă pe tarlaua lor, vreun moș beat pe bicicletă care merge în zig-zag, vaci care se întorc de la păscut și multe alte obstacole viețuitoare care pot pune siguranța circulației în pericol.

ei bine, în românia ești cel mai mare prost dacă faci asta. toți stau lipiți de curul tău, gata să țâșnească în depășire în orice clipă de semi-vizibilitate, nu te claxonează, nu te flashuiesc, dar stau călare pe tine, dacă pui o frână bruscă, le-ai rupt bara. se grăbesc. știu că se grăbesc, e nasol să faci 300 de km în 5 ore, dar io nu mă grăbeam nicăieri. așa că am fost dușmanul numărul 1 al tuturor participanților la trafic. asta când nu conducea bărbatu-meu, că el reducea viteza la 40-45 dacă se urca vreunul pe el prea mult, eu măcar țineam un 55-60 decent, așa că ziceți mersi.

dar ce e teribil de amuzant e că aceiași coioși care prin sate n-au loc de o proastă ca mine care merge anti-amenzi și anti-omorât-bicicliști-beți, vor fi din nou întâlniți câțiva km mai târziu din diverse motive: ori i-a oprit poliția. ori pur și simplu nu au unde să ajungă, pentru că e coloană și se tot rearanjează mașinile în ea, dar prea departe oricum nu te duci. ori îs niște dobitoci (și asta cel mai des) care merg cu o viteză constantă de 70-80 indiferent de șosea. în sat și în afara satului. așa că-l ajungi din urmă imediat ce ieși din localitate, ba chiar te enervezi în spatele lui că nu știe să ia curbele și când începi să urci un deal cu el, frânează ca un cretin la orice curbă lină. dar în sat e viteaz. acolo tre să sperie găinile din curțile oamenilor că își ambalează el motorul în spatele tău, se sufocă la volan că merge altul legal când el se grăbește să ajungă primul la niște curbe pe care nu știe să le ia. a fost amuzant, dar și teribil de trist.

a doua chestie. gunoaiele. 

am pus poza asta pe feisbuc:

frumos nu? la barajul izvorul muntelui. o frumusețe de zonă. ei, dar asta e pe o parte de baraj. hai să vedeți partea cealaltă:

aici nu mai e așa frumos. aici avem o adunătură de gunoaie proptite cu bușteni cât mai aproape de baraj, să nu strice prea mult peisajul. nu știu de ce a fost mai simplu să le adune între niște bușteni în loc să le scoată de tot.

am mai fost prin locuri. chiar și pe munte, până la cascada duruitoarea. și cu mașina în lung și-n lat. în orice pârâu sau râu găsești gunoaie. în orice pădure găsești gunoaie. în orice colț din țara asta găsești gunoaie de te ia groaza. oricât de curat ar fi, ai musai o doză goală de ciuc sau un pet mic de neumarkt și câteva mucuri de țigară. ăsta e de fapt semnul principal că țara aia își merită soarta. sărăcia. politicienii de căcat. tot. că pe unde trecem, lăsăm prăpăd. nu vine, bă proștilor, nimeni să vă dea și să vă facă curat. puteți să votați cu cel mai de seamă om din istorie, că tot în căcat o să trăiți, fiindcă nimeni nu poate să vă educe, și la nivelul ăsta de mizerie nici măcar oi nu mai sunteți, ci căcărezele oilor. oile sunt utile pe fața pământului, voi faceți doar rău.

a treia chestie. mănăstirea agapia.

n-am să generalizez, că nu toate mănăstirile sunt nasoale, ba dimpotrivă, multe mănăstiri din moldova și bucovina sunt foarte frumoase, mai mare dragul să mergi pe acolo. nu trebuie să fii mare creștin ca să intri la o mănăstire veche, poți s-o faci din considerente culturale, că reprezintă și astea o parte din bogățiile țării. o singură dată am mai plecat înjurând de la o mănăstire, și aia a fost mănăstirea neamț. ei, iată, are și pereche la agapia.

eu nu am mai întâlnit taxă de intrare. e o bătaie de joc, indiferent de sumă. mănăstirea e pentru toată lumea, biserica ar trebui să aibă ușile deschise pentru oricine. bine, că îți dau cu forța magneți cu mănăstirea în loc de bilet și că există și un muzeu cu picturi bisericești făcute de nicolae grigorescu și de ăia 5 lei intri și la muzeu, da, bine. dar poftim, vinde biletele la muzeu, nu la poarta mănăstirii. aia de la acatiste ne-a precizat pe un ton apăsat și iritat că „s-au udat” banii pe care-i primisem rest tot de la ele, de la lumânări. și când a văzut că ne doare-n cur, a scos un șervețel și s-a apucat să șteargă cu mare precizie două bacnote de 10 lei. pe alta am întrebat-o spre finalul vizitei unde găsesc o toaletă și mi-a zis „în afara mănăstirii, bineînțeles, că aici sunt casele măicuțelor”, da’ pe un ton de mustrare, de zici că mă căcasem pe o icoană, nu că întrebasem unde am voie să mă piș. că pardon, ele nu au obiceiuri de-astea lumești, ele se roagă și muncesc, nu ca păcătoșii de rând. și-am ajuns și în afara mănăstirii la toaleta care risca să le întineze sfințenia, unde mai aveam de plătit o taxă de un leu, și unde puțea de nu puteai să respiri, nu era hârtie, nu era săpun. 1 leu pe privilegiul de-a te pișa mai aproape de cuvioase, că altfel n-am înțeles ce-am plătit.

prin biserică au atârnat de toate candelabrele afișe cu scris mare și îngroșat, să nu cumva să nu asculți de ordinea interioară, cum că fotografiatul și filmatul sunt interzise. bine, ok, respect asta, dar cred că e suficient un afiș la intrare, nu prin toată biserica. și dacă totuși e vreunul mai prost și mai țăran, care vrea musai poze cu sfinții de pe pereți, vă ia vopseaua? o să puneți securitatea pe el? lăsați bre oamenii să intre și să iasă cu pace-n suflet într-o biserică, nu mai faceți țigăneli lipsite de sens.

ce ne-a șocat și mai tare a fost că ai mei au găsit în parcare 2 copii sălbăticiți. eu nu i-am văzut, pentru că erau două parcări, și ne-am dus în părți separate, dar mama și tata au găsit 2 copii despre care nu știau sigur să spună dacă erau fete sau băieți, nici câți ani or fi avut, extrem de murdari și de speriați, care au acceptat niște ciocolățele (altceva nu aveau în mașină să le dea) și care nu vorbeau. eu nu pot să nu mă întreb cum e posibil să existe așa ceva la câțiva metri de gardul mănăstirii. unde e bunătatea propovăduită de dumnezeul ăsta pentru care plătim taxă de intrare? cum de ne interesează mai mult să uscăm bancnotele de plastic în loc să spălăm doi copii murdari de la margine de drum? n-am cuvinte să vă zic cu câtă lehamite am plecat din locul ăla. și deși am zis atunci că nu mai calc în viața mea prin mănăstiri, 10 minute mai târziu am ajuns la văratec.

zici că am intrat în altă lume. mi-a dat puțină liniște locul ăla, după ce văzusem înainte. un cor de maici care cântau o slujbă (de afară am crezut că e înregistrare), o măicuță mai bătrână care stătea afară pe o băncuță și care ne-a întrebat dacă vrem să stăm cu ea, ne-a întrebat de unde venim, ne-a zis ce alte măicuțe sunt din județul galați, ne-a întrebat dacă mai e producție agricolă prin niște sate de care știa ea de pe-acolo, dar așa senină și binevoitoare, așa blândă și simpatică, de aproape că uitai că juma’ de oră mai înainte înjurai pe la poarta altei mănăstiri, câțiva kilometri mai după deal. îs oameni și ele, știu. uneori îs niște oameni faini, alteori îs niște oameni inadaptați social care se ascund după broboade ca să te judece că nu faci ca ele. treaba lor ce le motivează. m-am dus numai cu familia pe la mănăstiri și o iau ca pe un act cultural, așa cum vizitez biserici de orice fel. tot ce îmi doresc de la mănăstirile ortodoxe este să nu plec cu nervi din ele, în rest nu cer nimic și mă comport civilizat.

închei această epopee, deși dacă mi-aș pune mintea, aș mai avea. am fost prin locuri frumoase. am văzut și oameni de treabă. nu-mi pute țara doar fiindcă m-am văzut instalată la nemți. poate doar bucureștiul îmi pute din ce în ce mai mult când ajung prin el, dar asta e altă poveste. îmi pare rău că alții pot să aibă lucrurile în ordine, asfalt pe jos și curățenie, și noi nu. nu pentru că nu s-ar putea, ci pentru că suntem proști.

dacă aveți de gând să mergeți la vot cu gândul că vin alții și fac mai bine, mai bine stați acasă. că înainte să vă facă altul, gândiți-vă și voi ce aveți de făcut. cum conduceți o mașină, cum aruncați gunoiul în râu, cum nu adunați căcatul câinelui din mijlocul trotuarului. unele chestii nu necesită buget. educația v-o mai faceți și singuri. acuma aștept să mă tragă cineva de urechi că am uitat de unde am plecat și că am trădat țara și neamul și că trebuia să rămân acolo dacă voiam să trag la bine, că n-are cine să facă dacă ultimul stinge lumina.