Despre CNVA şi pregătiri (impuse cică)

Înţeleg să comentezi ca prostu’ despre una, alta. Înţeleg să baţi câmpii despre subiecte care ţi-au atins tangenţial organul auditiv, sau să îţi dai cu părerea despre o bârfă, ceva. Dar de aici şi până la a trânti inepţii într-un ziar prost, e cale lungă. Nu ştiu eu ce-i cu Antidotul asta (de ziar zic), cred că am auzit de vreo 2 ori de el, dar dacă era bun aflam şi eu… Un anume Răzvan Postolache s-a trezit să critice LVA-ul. Până aici nimic nou, că sunt şi proşti din LVA care-l critica, dar nenea ăsta are şi el o vârsta destul de înaintată, şi-a şters nasu’ după ce-a terminat vreun jurnalism şi s-a apucat să scrie pentru acest Antidot. Stop praising that high-school!!! am zis! Şi lumea sigur se va opri să spună „Da, frate, aşa e! LVA-ul e cel mai de rahat liceu ever!”.

Hai să vă explic problema acestui individ. Colegiul nostru este un Colegiu al Pregătirilor. Nu-i mare veste, ce-i drept. Da’ s-a apucat el sa calculeze cât câştigă doamna Ioniţă pe lună din pregătiri, că e rudă cu dl. Radu Macovei, că dna. Şerban e soacra lui Răzvan Avram, finul lui Eugen Durbacă, şi tot aşa, anume nepotism. Pai bun, da’ ce treabă au rudele doamnelor cu pregătirile. Niciuna, dobitocule.

Părerea mea e că sunt cele mai bune în domeniul lor, că sunt solicitate de elevi, sumele oricum sunt apropiate pe la mai toţi profii căutaţi din Galaţi, şi nicidecum că te-ar forţa să faci pregătire. Atunci cum de se duc elevi care nici nu le cunosc să le caute? Ei, cum îţi explici asta, atotştiutorule? Acest (Posto)lache zicea că are surse chiar din LVA cum că aceste bestii varsă sângele elevilor şi rup portofelele părinţilor pentru bani. Sursele lui or fi nişte analfabeţi care abia trec clasa… Totuşi, poate că n-are habar că sunt şi cazuri de excepţie când elevii nu pot plăti pregătirile şi doamnele îi primesc numai ca să înveţe (am zis de excepţie!).

A, şi chiar o dăduse în politică, legându-se de PC-ismu’ doamnei Şerban. El o fi vreun liberal şi nu ştim noi… Şi pe deasupra a mai ataşat şi o poză, din T cred că e, cu nişte rockeri maniaci, zicând el, de pe scaunul lui de …ziarist, că asta fac elevii cu banii de pregătire, când nu se duc la pregătire. Ăia nici nu-s din LVA, da’ ideea lui contează, nu adevărul.

Nu e superficial că vede numai banii care intră în LVA, şi nu vede rezultatele care ies? Domnul Antidot-ist nu priveşte în ansamblu, pentru că e narrow-minded (nu faci cu „madam Ioniţă”, poate nici nu ştii ce-i aia narrow-minded). Nu contează elevii ajunşi la cele mai bune universităţi din lume, nu contează olimpicii naţionali şi internaţionali, nu contează elevii care ne reprezintă liceul în lume. Nu contează nici faptul că învăţăm de 5 ori mai mult decât la alte licee. Nu contează decât că există profe cu rude strategic dispuse în societate, care smulg banii bieţilor elevi…

http://www.antidotul.ro/750/cnva.html

Aştept comentarii, dragi leveişti (şi nu numai).

POST EDIT: Ziaristu’ Antidot-ist continuă să ne sufoce cu prostie. Noi îi zicem că e prost, şi el o ţine pe-a lui, să ne arate că avem dreptate. Dar ŞTIM! Acum s-a legat de universităţile de duzină la care pleacă leveiştii prin străinătate. Sigur, el a terminat Princeton, Harvard, Yale, Duke, Richmond şi MIT şi multe altele, toate în acelaşi timp, dar a rămas la ideea că tot jurnalismu’ lui e cel mai tare! Bravo, bă! Eu zic să-l felicităm sincer pentru ce face el… adică îşi face apartenenţa la specie: prostia. Haideţi, bateţi din palme.

Anunțuri

29 responses

  1. ‘Totuşi, poate că n-are habar că sunt şi cazuri de excepţie când elevii nu pot plăti pregătirile şi doamnele îi primesc numai ca să înveţe (am zis de excepţie!). ‘

    ahahahahagahaghaahahaghaghhagha =))

    de ce esti rea? :(

    el doar se duce pana la tasnitoare :))

  2. eh oricum ai vazut ce limbaj folosesc aia. linkul nu mai merge, ma trimite pe prima pagina dar e destul de clar nivelul lor. ziaristi de strada. a propos de poveste de strada, musicalu manelist:))

  3. retarzi, miruna…proletari frustrati ca sunt altii mai destepti ca ei…articolul ar trebui printat si expus prin scoala.pana nu facem ceva comentarii de astea tot or sa apara. si nu articolul in sine e cel mai enervant, ci prostia celui care l-a scris si faptul ca isi bate joc un pierde-vara de ala de oameni care muncesc pana nu mai pot…

  4. Am ales sa iti raspund aici si nu pe antido…. Am vazut comentariile care au aprins spiritele acolo. Ma rog, nu e treaba mea. Eu am vrut sa iti spun doar atat – Razvan Postolache nu a facut jurnalismul! Desi ne-am salutat de cateva ori, nu pot afirma ca il cunosc bine, nu am de ce si nici nu vreau sa ii iau partea, dar stiu ca nu a terminat aceasta specializare. Cel putin la prima facultate absolvita, acum daca s-a intors la scoala, sper sa ma ierti.

    Oricum, antido…. e un fel de cancan local, asa ca n-ai de ce sa fii atat de pornita! Iti dai seama ca ei asta vor – sa faca scandal si tu le-ai dat circul, painea vad ei de unde si-o iau. Cand m-a deranjat ceva din materialele lor, am scris si eu acolo, dar n-am mai stat sa ma iau in gura cu toti analfabetii.

    Crezi ca toti cei care scriu la ziare, fac stirile de la tv sau radio, au terminat jurnalismul? Sau cei care dau cu subsemnatul la fituicele de pe net, in genul celei de mai sus??? Nuuuu… De fapt, ii numeri pe degete pe cei care lucreaza acum in presa si au terminat jurnalismul, dar acest lucru nu este de blamat. Cu o singura conditie: sa isi faca bine treaba.

    Fata mai putin buna a jurnalismului, ca specializare de facultate? Exista si lichele, la fel ca la orice alta facultate.

    Fara suparare, daca ai colaborat la un ziar, asta nu inseamna ca stii cu ce se mananca presa. Ai grija, intri in gura lumii fara sa vrei.

    PS: Felicitari pt premiile de la chimie! – FARA ironie

  5. n-am zis ca stiu din proprie experienta ce-i aia presa, da’ am mai pierdut si eu vremea pe la redactia aia ca sa vad care cum si cat lucreaza. ce se baga, ce se scoate si de ce. oricum, ai dreptate. nu-s de blamat. ei vor barfe si scandal. daca n-au de unde sa-l ia, il provoaca.
    nu stiu cum se numeste patriotismul la nivel de liceu, cert e ca sufar de mania asta. pana la urma nu cred ca e nimic rau in a-mi sustine parerea despre liceul ala in care invat de 7 ani. si argumentele aduse de mine, cu rezultatele elevilor, mi se par mult mai relevante decat descrierile lagaturilor bazate pe nepotism si coruptie.
    oricum n-am sa mai raspund nimanui acolo. cum se intra in gura lumii, la fel se si iese. multumesc pentru comentariul adresat, cu tot cu ironii si cu felicitari. macar e de apreciat ca s-au putut evita jignirile si injuraturile.

  6. Adica ma bagi si pe mine in aceeasi oala cu cei de pe antido… (cu injuraturi si jigniri)? :) Cred ca nu e de condamnat faptul ca iti aperi liceul, ba dimpotriva. In general, informatiile cu caracter negativ provoaca reactii mult mai mari decat cele pozitive.

    De exemplu, cate comentarii crezi ca ar fi strans un material in care autorul ar fi enumerat premiile olimpicilor galateni, indiferent de liceul de provenienta (sa nu zici ca tin partea CNVA-ului :) ? Nu as vrea sa ma intelegi gresit – nu sustin genul asta de presa, genul promovat de fituica asta on-line, dar nici nu putem restrictiona libertatea de exprimare. Numarul adeptilor acestor canale de dejectii e ingrijorator…

  7. Bine spus… teoretic! Sa stii ca nu esti singura persoana deranjata de ceea ce a aparut in acea fituica.

    Si eu am trecut prin aceasta ipostaza, doar ca pentru a evita tocmai confruntarea in care te-ai adancit tu (orice ai fi facut/ zis/ gandit, nu ajungeai la nicio concluzie cu cei care te jigneau pe acolo), am preferat sa dau replica pe blog. Nu stiu daca autorul, Grosu, in speta, a gasit-o si, sincer sa fiu, nici nu ma intereseaza.

    Eu am scris acolo ce gandeam si am spus doar celor interesati de subiect sa citeasca. Sunt sigur ca daca as fi postat adresa blog-ului la rubrica de comentarii/ forum :) de la fituica, m-as fi umplut de vizitatori de genul behehe si altii. Si nu mi-ar fi facut placere acest lucru.

  8. Articolul tipului mi s-a parut de un subictivism extrem, si nu mi se pare corect sa fii subiectiv atunci cand ai pretentii de jurnalist. La fel cum nu mi se pare corect sa tarasti prin noroi numele unuia dintre cele mai bune licee din tara si sa calci in picioare intregul mediul in care atatia elevi, inclusiv subsemnata, isi desfasoara activitatea.

  9. am inteles la un moment dat ca nici n-a terminat jurnalismul. dar trecem peste, ca doar deh! tre sa existe si de-astia ca el (la 3 metri sub pamant daca ar fi dupa mine).

  10. Citesc din cand in cand Antidotul.ro si recunosc ca am gugalit dupa numele Miruna Stan pentru a afla cate ceva despre persoana atat de apriga de la comentarii :) . In legatura cu subiectul de acolo: ca absolvent de lmk pe la sfarsitul anilor ’90, nu pot spune ca am privit cu evlavie catre lva :). Fratele meu a fost elev la lva, si inca unul destul de bun, dar nu a avut numai amintiri roz din acea perioada (inceputul anilor ’90). Ca linie principala, si eu cred ca majoritatea elevilor care depasesc cu mult media ajung la lva. Nu este insa raiul pe pamant acolo, si probabil ca sunt si elevi care doar profita de renumele liceului si de anumite conjuncturi. Tot respectul pentru cei care dovedesc ulterior ca nu au trecut prin acel liceu degeaba. Sunt insa liceeni exceptionali deosebiti si la alte licee, si e normal sa fie asa. si nu numai elevi; chiar zilele trecute am gasit un profesor la Liceul de Marina care m-a impresionat prin pasiunea pe care o punea in activitatea lui. Cat despre unele cadre didactice de la lva, zvonuri exista de foarte multi ani, si nu dintre cele bune. Cat timp insa nu e nimic dovedit, dar rezultatele apar in fiecare an, e clar ca profesorii sunt foarte buni. Deci pot sa inteleg punctul tau de vedere (chiar daca mi se pare o abordare usor extremista, pentru ca prea iti plac toate la liceul tau :) poate asa este, eu in general gasesc puncte negative si unde nu sunt :) ), il inteleg si pe al lui Razvan. Antidotul are un dezavantaj fata de presa traditionala: nefiind pe suport de hartie, neavand traditie, trebuie sa atraga trafic cu orice pret. Din acest motiv, se prefera subiecte controversate, care sa aduca multe vizite pe site. Un exemplu este seria de articole legate de moartea lui Marian Ivan, care cred ca a adus un numar record de accesari (judecand dupa numarul comentariilor). Cred ca Razvan nu se astepta la reactia asta la subiectul cu lva, el doar a scris ceea ce a auzit, dar a mers destul de bine. In plus, cu cateva derapaje de limbaj, lucrurile scrise acolo sunt gandite de multi galateni, nu sunt, asa cum spui tu, in intregime inventate. Cat priveste exemplele de cadre didactice oferite in articol, nu pot sa comentez, pentru ca nu fac afirmatii fara dovezi. In concluzie: articolul are partile lui bune iar reactia ta a fost justificata pana la un anumit punct (mi s-a parut putin cam prea taioasa si insistenta, si a conferit importanta suplimentara articolului). Il sustin pe Razvan Hriscu in ceea ce a scris aici, il cunosc si cred ca este un jurnalist bun. Sper sa ii treaca dezamagirea pe care i-am ghicit-o in comentarii, pentru ca genul asta de atitudine nu ajuta deloc cresterea calitatii presei. Iar pentru tine: felicitari pentru blog, am citit cateva postari si mi se pare ca scrii foarte bine pentru 17 ani. Serios. Tocmai a primit un add to favorites in browser :). Probabil o sa ajunga si pe blogroll, chiar daca nu face parte din genul de bloguri pe care le citesc frecvent.

  11. multumesc frumos pentru aprecieri… ai cam inteles ce era de inteles… aproape ca nu are rost sa mai adaug vreo parere personala, pentru ca in ultimele zile m-am tot repetat si sunt destui care tot n-au prins nimic din ce incerc sa spun.

    cat despre aspectele negative… ei bine, normal ca are si lva-ul asa ceva, ca om fi noi mai cu motz, da’ nu e motzu’ asa mare. numai ca un elev care isi respecta liceul n-o sa strige niciodata in gura mare ce nu-i place la liceul lui, ci o sa tina pentru el, sau, cel mult, pentru ceilalti colegi de liceu.

    nu ma face sa revin asupra calitatilor de jurnalist ale lui razvan postolache. din punctul meu de vedere, n-are! e lipsit pana si de subtilitate si umor. ca sa nu mai spun ca subiectivismul e punctul lui forte. si nici temele abordate nu sunt grozave. sunt atatea chestii mai controversate in lume, si pe el il doare de lva (profi, pregatiri, universitati, limbaj al elevilor, cine-am fost si ce-am ajuns).

    inca o data, multumesc pentru aprecieri.

  12. Nu stiu cine e Razvan Postolache, insa tu esti DISPERATA. Sa vedem daca o sa mai fii atat de pornita si dupa ce vei termina liceul… Gaseste o modalitate sa-ti eliberezi frustrarile… altfel, vei ajunge precum profesoarele tale preferate :P

  13. Prefer să ajung ca ele decât ca tine. Mai ai ceva de zis?
    Disperată eşti tu dacă îţi tună să comentezi pe un articol vechi şi fumat (pentru că toată faza s-a consumat şi ştiu cine-i în spatele fiţuicii online numită Antidotul)… Şi n-o mai face pe deşteapta în faţa mea că habar n-ai nici cum sunt acum, deci nu poţi avea capacitatea Omidiana de a prezice cum voi fi peste 2 ani.
    Şi dacă ai văzut cuvântul „frustrată” folosit de mine într-un articol nu înseamnă că ai dreptul să crezi că aş fi aşa în sensurile date de tine. Nu cred că tu, la mintea ta limitată, pricepi, dar eu deţin ceva ce se numeşte respect faţă de liceul în care învăţ.
    Deja te depăşeşte ce-ţi spun aşa că du-te şi mai învaţă să vorbeşti.

  14. Draga Miruna, Eu am terminat LVA-ul. Si acum fac al doilea doctorat in occident, in doua capitale occidentale. Stiu mai bine decat tine cu ce se mananca LVA-ul, invatamantul universitar romanesc si cel occidental. Nu sunt unul dintre oamenii cu creierul spalat, dupa chipul si asemanarea lui Gaiu, pe care ii produce LVA-ul, unul dintre cei despre care ai crede mai degraba ca sunt membri ai unei secte fundamentaliste decat alumni ai unei institutii de invatamant secundar. In schimb tu imi pari sa faci parte din aceasta categorie. Crezi ca faci vreun serviciu liceului nostru utilizand un asemenea limbaj si cu o asemenea vehementa? Crezi ca a fi elev la LVA iti da ceva in plus fata de altii (in afara de aroganta)? Bun, au fost unii elevi din acel liceu care au avut performante remarcabile si au fost unii profesori deosebit de competenti care au format acesti elevi. Dar ce iti adauga asta tie? Cu ce drept tragi asupra ta ceva din prestigiul lor? Tu nu ai in comun cu ei decat o cladire, stai si tu in spatiul pe unde au trecut ei, atata tot. Un Mitoseriu, un Chiscanu sau un Manea s-ar simti prost, crede-ma, vazandu-ti iesirile golanesti.

    (Am lasat acest comentariu si pe Antidotul, nu stiam de existenta acestui blog)

  15. stimabile anonim, subiectul e de mult închis. dumneata ai apărut prea târziu în discuţie, aşa că nu mă mai obosesc să mă explic, ţinând cont că dumneata n-ai zis nici cine eşti, nici ce-ai făcut în LVA. deci dacă îmi spui că „ştii”, degeaba mi-o spui. zi-mi mai mult de-atât şi apoi mai vorbim. şi nu-mi mai pomeni de vremurile de aur ale LVA-ului, că ştiu despre ce performanţe se discută. eu am lucrat la volumul aniversar al liceului, pentru 140 de ani, împreună cu alţi elevi şi profesori, aşa că nu-i cazul să mă înveţi cine-i cine. pentru o continuare a discuţiei te somez să te prezinţi dinainte, nene.

  16. domnisoara, eu nu m-am numarat printre somitatile lva-ului, dar macar l-am reprezentat la o olimpiada nationala, mai mult decat face marea majoritate a purtatorilor de uniforma albastra. dumneata cu ce te lauzi? (in afara de contributia la volumul omagial al liceului, unde ai contabilizat performantele altora) (intreb nu pt ca m-ar interesa, ca si daca ai cu te lauda si daca nu ai, mi-e totuna; dar in ideea reciprocitatii) eu nu ti-am gasit numele pe net decat in dreptul unor rezultate mediocre la matematica si la chimie, unde te-ai plasat in urma unor elevi din Independenta. si nu e cazul sa ma prezint in fata dumitale, ca asta n-ar aduce nimic in plus discutiei. discutie care, oricum, nu ma mai intereseaza, ramai cu marotele dumitale.

  17. pfu, că plin îi netu’ ăsta de trecuturi. rezultatele mediocre de la matematică şi chimie sunt din gimnaziu. în plus nu erau singurele materii la care îmi afişam mediocritatea. dacă te-ai fi obosit să umbli puţin pe blogu’ meu, lăsând gugălu’ deoparte ai fi descoperit şi cu ce mă mai laud. dar dacă tot nu te interesează discuţia nu văd de ce răspunzi la întrebări, pui alte întrebări şi m-aş şi chinui eu să răspund. bine, caută-mă pe gugăl să vezi ce slabă eram la matematică. am mai multe naţionale decât dumneata până acum (anume 3, din care 2 la chimie) şi asta numai la olimpiade. nu luăm concursurile în calcul. ar trebui să-mi postez undeva un CV ca să nu mai fiu întrebată de toată lumea cu ce mă laud. cât despre elevii din Independeţa… caută-i să vezi ce-au ajuns după ce au terminat 8 clase. eu una n-am mai auzit de ei, chit că într-a 8a munceau mai mult decât mine la chimie. vezi tu, sursele tale n-au fost actualizate şi nici măcar complete.

  18. Deci sa intelegem Miruna ca google nu face fata in a indexa toate performantele tale. Auzi tu la nenea … cine nu e olimpic e marota. Ei lasa bre :)
    Deci Miruna draga trebuie sa pui pe blog o pagina unde sa treci toate performantele profesionale … ca astia nu mai pot sa vorbeasca decat cu premianti la olimbiade.
    Niste snobi idioti. Ce are dreptul la libera exprimare stimabililor cu performantele profesionale?

  19. Alex, dragă, chiar dacă aş pune, tot degeaba. Tre’ să mai ştie şi să citească :( [nu m-am referit la alfabetizare, ci la capacitatea de a căuta surse mai bune de informare]

  20. ma bag si eu ca m-am interesat de liceu crezand ca are si el un site ceva ca sora mea invata acolo si daca nu sunt prea aproape macar pe net sa vad cum e liceul (in poze!!) se tine bine , din cate am inteles cladirea e solida..dar inauntru fara sa generalizez sunt multi cazuti din spatiu care se ascund sub umbrela liceului! la Racovita nu se poate mari nota la mate daca ai pile la director…!!! e de ras dar asta-i invatatmantul galatean… daca un elev pilos unde trebuie i se pare ca nota ii e prea mica apeleaza la cunostinte si o mareste.. n-am cuvinte daca nu-mi zicea asta mica nu credeam ca directorul a certat profesoara de mate ca le-a pus elevilor note de 4 si 5!!! sper sa revina la normalitate ca ajungem ca dei din Benin!

  21. de ce apar numai comentarii pro si daca vrei sa scrii si altceva se sterge? in fine…e cam aiurea ce se intampla in fostul meu liceu..

  22. Razvan postoLACHE, curva presei galatene, campion la mancat rahat pe bani. Profesionist desavarsit, pasiv dupa fel, postoLACHE, zis si ‘muita’ vinde asa zise articole de presa pe fabuloasa suma de 300ron. Acest ‘ bombonel’ scarbos, nefiind in stare de nimic, cu zero realizari in viata, dat afara de peste tot si stanajand divese companii de campanii minicinoase are pretentii de ziarist.
    Replica acestui comentariu
    ( Nu are rating )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s