Vin(o)

A curs vinul pe gâtlejuri încinse şi uscate. Uneori, copiii răi vor să rupă foile caietelor ca să-şi construiască avioane pe care să le arunce de la balcon. Avioanelor din caietele cu poezii le e frică de înălţime şi atunci doar vinul le poate face să zboare. Copiii răi nu irosesc niciodată vinul pe foi de hârtie cu pomelnice de versuri. Copiii răi nu fac niciodată pomeni în amintirea poeziilor rupte din caietele cu coperte pătate de cafea. Copiii răi se bucură când avioanele de hârtie mâzgălită se agaţă îngrozite de crengile copacilor înalţi, apoi plâng de frică şi aşteaptă ploile care să le înece. Copiii răi vor doar să distrugă poezia.

Lumea în care trăiesc m-a aşezat pe o margine de prăpastie; ce-i drept, cu mult deasupra lor, însă marginea îmi ajunge doar atât cât să îmi fie teamă de dorinţe. Am voie să respir doar în aceeaşi direcţie cu vântul, pentru ca aburii calzi ai respiraţiei mele să nu mi se împotrivească. Am voie să tac pentru ca ecourile vocii mele să nu îmi facă stânca să vibreze. Am voie să mă tem, dar atât cât să nu plâng cu lacrimi acide peste mulţimea de la poalele stâncii. Am voie să trăiesc, dar atât cât să nu le amintesc că exist. Am voie să gândesc atât cât să nu mă cred zeiţă. Am voie şi să cânt uneori, atât cât să nu le acopăr zgomotele haotice cu vocea mea. Am voie, dar atât cât am, nimic mai mult.

Într-o noapte m-am ridicat pe vârfuri pe stânca mea. Am vrut să privesc mai bine în jur. Am ameţit şi m-am aşezat îngrozită la loc. În jurul meu era întuneric, iar de jos răzbeau lumini roşiatice. Copiii răi ucid poezii, mi-am zis, şi am suspinat încet, atât cât suspinul să nu creeze avalanşe de tristeţe. M-am aplecat uşor spre marginea din faţă şi am îndrăznit să ţip atât de ascuţit încât toate luminile roşiatice s-au stins. Stânca nu s-a clintit. Regulile nu există, am gândit. Aveam voie să gândesc atât cât să nu mă cred zeiţă. Unde sunt regulile? Ce s-a întâmplat cu ele? De ce am voie să ţip? De ce mi s-a spus că n-am voie să aspir la zeitate? Cine mi-a spus-o? Lumea de jos poate nici nu există. Poate nici măcar nu m-au urcat ei aici. Poate aici mă aflu dintotdeauna, poate chiar dinaintea lor.

M-am ridicat iar încet, cu teamă, în picioare. De jur împrejurul meu e pustiu. De jur împrejurul meu orice pas poate fi fatal. De jur împrejurul meu se aud cântece de raze roşii şi lacrimi de poezii rupte din caietele furate de copiii răi. De jur împrejurul meu e întuneric.

Până acum mi-a fost frică. Până acum mi-am slujit regulile cu smerenie, dar a venit clipa revoltei, clipa în care să-mi spun că eu nu merit să mor aici, aşa. Nu în întuneric, nu singură, nu cu teama căderii impregnată în sânge, nu cu raze şterse, roşii, la picioarele mele. Vreau să sar. Şi voi sări în clipa în care roşul va deveni alb, iar jos, în locul răcnetelor, va domni pacea însoţită de două braţe care să mă prindă. Copiii răi nu vor mai rupe caiete pătate de cafea. Vinul nu va mai curge pentru morţii cu rime şi măsuri, ci se va vărsa sec în gâtlejuri încinse şi uscate, avide de cuvinte frumoase, rostite tare şi răspicat.

Doboară-mi stânca, frica, tăcerea. Şi eu voi îngriji caietele cu poezii, scrise răspicat pe linii drepte şi paralele cu tristeţea.

(şi coloana sonoră a gândurilor mele… Heather Nova – Island)

Anunțuri

7 responses

  1. „Doboară-mi stânca, frica, tăcerea. Şi eu voi îngriji caietele cu poezii, scrise răspicat pe linii drepte şi paralele cu tristeţea.”

    încearcă mai des proză, e într-un fel, foarte plăcută. :p

  2. intersant….dar prea trist,din punctul meu de vedere…poate ca nu mai rezonez eu la generatia actuala,desi ma consider destul de tanar,mental vorbind
    oricum eu am accesat din intamplare acest link dar totusi a fost intresant
    P.S. daca aveam si eu aceiasi inspiratie la lucarile de la literatura,cred ca eram olimpic la vremea mea

  3. si mie imi plac gandurile tale. (mai mult nu pot sa scot dupa 2 zile de migrena afurisita) :)
    un „copil” bun. da`si rau. da` si bun. da`
    si rau! :)) (de la status mi se trage) :D

    ma bucur ca pot sa te citesc din nou, acum ca m-am intors din exil. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s