Visul copilului care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme

Zic, e una din cele mai bune cărţi citite în ultimul timp şi îmi pare rău că am terminat-o. Observ, fiind a 2a carte de Gabriel Chifu pe care o citesc, observ un lucru, anume că autorul a fost foarte marcat de anii comunismului. Pe larg, acesta ar fi subiectul operei (e, şi nu prea e). Motto-ul cărţii este

Mă fascinează să încerc să descriu ceea ce nu înţeleg – de pildă, răul…

Veniamin, un copil de 12 ani, este mezinul dintre cei 3 fii ai familiei Vlad. Băieţelul moare în urma unui accident nefericit de la săniuş, la 2 zile după Anul Nou. Autorul foloseşte un mic artificiu stilistic, delicat, de altfel. Copilul, după moartea sa, continuă să povestească ce se întâmpla cu el, cu sufletul său. El ajunge în purgatoriu, unde îşi cunoaşte îngerul păzitor, Lazarus, precum şi un condor vorbitor, Truman. Moartea lui Veniamin ar putea fi văzută drept un început al sfârşitului, pentru că tot ce urmează în lumea oamenilor va fi mult mai tragic decât moartea nevinovată a unui copil de 12 ani. Sufletul copilului va sta mult timp în purgatoriu (câteva zeci de ani de pe pământ), timp în care el va urmări în vis tot ce se întâmplă din urma sa.

Tovarăşul Cameniţă este un admirator înfocat al lui Stalin, şi îl fascinează în special cruzimea de care marele lider al URSS dăduse dovadă, aşa că are ca unic scop îndeplinirea idealurilor comuniste. Hobby-ul său este bătaia cruntă pe care le-o împarte dusmanilor patriei, iar toţi subalternii săi se tem de el. La ordinul său, subalternii din orăşelul dunărean Serenite vor aduna un număr de deportaţi ce vor fi trimişi într-un alt colţ al ţării. Printre aceştia se numără şi tatăl lui Veniamin. Abia acum se poate spune că familia Vodă se destramă. Însuşi numele său de familie, Vodă, a fost motivul de căpătâi al deportării bărbatului. Comunişii îl trimit la muncă pe el, profesor de matematică, bun creştin, un intelectual cumsecade, însă el se descurcă şi reuşeşte să fie promovat printre muncitori. În acest timp se îndrăgosteşte şi de o doctoriţă, Irina.

Acasă, Victor, unul din cei doi fraţi ai lui Veniamin, se hotărăşte, sub îndemnul unor amici, să devină partizan. Înverşunat împotriva sistemului, se revoltă împreună cu un prieten bun, sfârşind amândoi împuşcaţi. Al doilea frate, Vlad, idealist, detestând politica şi istoria, visează să devină scriitor, şi abia a reuşit să intre la Facultatea de Litere. Faptul că fratele său era partizan atrage şi asupra sa consecinţe grave, fiind chemat în beciurile Securităţii. Cel ce îl „tratează” este însuşi tovarăşul Cameniţă, marele călău. După bătăi crunte, primul-secretar al regiunii hotărăşte să îl chinuie şi psihic, încheind un fel de contract cu tânărul. Acesta a declarat în scris că mama sa a ştiut de gândurile anti-comuniste ale lui Victor, precum şi că el, Vlad, va contribui prin turnătorie la bună-starea de fapt a lucrurilor. Fără mustrări de conştiinţă, tânărul a semnat ambele hârtii, vrând doar să scape de bătăi şi să îşi vadă de activitatea sa literară.

Desigur, următoarea adusă în beciuri, la picioarele lui Cameniţă, a fost Vera Vodă, mama băiatului care visează totul din purgatoriu. Femeia a îndurat bătăi şi torturi înfiorătoare timp de săpămâni întregi, fără să plângă, fără să ţipe, fără ca măcar să scoată o vorbă. După atâta suferinţă în tăcere, a murit în timpul unei bătăi. Scena e tulburătoare… Soţul ei află de toate aceste necazuri, şi relaţia sa cu Irina îi provoacă din ce în ce mai multe remuşcări. Simte că toate nenorocirile fostei sale familii s-au produs cumva din vina sa, şi găseşte ca unic prilej să-şi mai spele din păcate salvarea unei Biserici de la inundaţii. Împreună cu locuitorii satului în care locuia la momentul acela, el mută biserica, bucată cu bucată, pe un deal, în aşa fel încât casa Domnului să fie cea mai înaltă clădire din sat. Aceasta a fost metoda lui de a-şi cere iertare în faţa lui Dumnezeu că şi-a trădat nevasta, iubind altă femeie, că şi-a părăsit familia (forţat de securitate, ce-i drept). După aşezarea crucii în vârf, bărbatul a alunecat de pe acoperişul bisericii, deşi muncitorii miraţi au zis că era imposibil să alunece, avea de ce să se ţină… Omul îşi încheiase socotelile cu viaţa şi cu resentimentele ce-l apăsau.

Vrând să oprească totuşi cumva nenorocirile de pe pământ, Veniamin împreună cu pasărea încearcă să arunce trupul unui înger mort pe pământ. Lazarus opreşte fapta, convingând un înger viu să salveze satul de la pieire. Un înger mort pe pământ ar fi fost o dovadă clară a biruinţei răului asupra binelui.

Al doilea frate, Vlad, după o ascensiune uimitoare în lumea literară, sfârşeşte la rândul său într-un accident de maşină misterios. Până la moartea sa îi scrisese cu regularitate repoarte incriminatoare lui Cameniţă. Era un fel de tribut adus comuniştilor pentru ca el să fie ferit de bătăi şi să poată scrie în continuare.

Cameniţă e singurul care suferă o schimbare în bine. El e cel mai fascinat de apariţia îngerului trimis de Lazarus, iar întâlnire ulterioare cu el îl schimbă fără să vrea. El devine mai bun, scapă de un cancer avansat, renunţă la activitatea politică, începe chiar manifeste anti-comuniste sub anonimat. Cameniţă e exact opusul a ceea ce fusese, a ceea ce vrea acum să uite. Sfărşitul este visat de către Veniamin sub forma a 3 oameni fără căpătâi care, în urma unei beţii, rup digurile vechi de lângă oraş, ştergându-l de pe faţa pământului. Singurul supravieţuitor va fi Cameniţă, care îşi primeşte în continuare pedeapsa pentru distrugerea atâtor vieţi nevinovate.

După ultimul vis, lui Veniamin i se oferă o cărticică pecetluită, pe care Lazarus o purta mereu şi pe care doar anumiţi oameni, în anumite momente, o pot deschide şi citi. Veniamin şi-a citit în carte propria istorisire, cu diferenţa că satul său n-a pierit de potop, ci de incendiu. Curăţarea s-a făcut o dată prin apă. A doua oară se face prin foc. Aici se încheie şederea băieţelului în purgatoriu. Acum el se înalţă spre porţile Raiului, cu speranţa că le va găsi deschise…

Romanul nu este încărcat stilistic, pentru că este destul de greoi din punct de vedere psihologic. Este tipul de roman poetic, modern, destul de greu de digerat de către cei ce nu gustă tipul acesta de scrieri. Istoria aceasta poate fi văzută şi ca un fel în care maleficul se manifestă la un moment dat, acel moment fiind perioada comunistă a României. De fapt, poate că autorul demonstrează cumva şi balansul veşnic al omului între instanta divină şi nivelul satanic.
Highly recommended :D

Visul copilui care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme

Visul copilui care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme

Later edit: La mulţi ani tuturor care poartă numele de Andrei/Andreea! :)

Anunțuri

4 responses

  1. tocmai am terminat de citit acest roman! şi l-am început tot azi. mă declar mai mult decât satisfăcută. Chifu rulează! ;)

    Acum, rrimuna, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu purgatoriul unui băiat, Veniamin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s