Bălţi, fleoşc

Băi şi cât îmi doream să plec de-acasă, să mă descotorosesc de toate tipele alea cicălitoare care nu ştiu decât să vorbească despre băieţi şi cluburi, să scap de emokizii ăia frustraţi care plâng şi dacă le zâmbeşti, pe motiv că ei simt ipocrizia, vroiam, mă, să plec, să mă duc la mama dracu’ să mă plimb pe străzi pustii şi întunecate, să mi se facă frică sau să mă cheme pisicile de la colţurile caselor părăsite, să mă duc să le mângâi şi ele să se teamă de mine, dar să miaune a chef de joacă, să mă plimb mai departe, să mă privească străinii ca pe o nebună, să râd apoi singură, întinsă pe o bancă, cu o sticlă de votcă în mână, fără să treacă nici un poliţist pe-acolo, să fumez sub un felinar, întinsă pe iarbă, să sting ţigările de pământul ud şi să mă plouă pe tricou, să plâng dup-aia de dor de casă, să mă duc într-o cameră de hotel fără cablu tv şi să mă dau mare că pot supravieţui în pustiu, să încerc să sun pe cineva dar să-mi dau seama că mi-am lăsat telefonul acasă când am fugit, vroiam, mă, să mă duc undeva unde să nu cunosc pe nimeni, să nu fiu eu, să fiu cine vroiam, altcineva, să mă joc de-a personalităţile, să mă distrez pe seama mea, cea adevărată, să mă prefac că nu mă doare nici în cur de ce las în urmă, să mă plimb prin ploaie şi să plâng fără să-şi dea nimeni seama.

Odată mi-am zis că dacă las lumea baltă, ea va rămâne să băltească la picioarele mele, dar m-am înecat în ea. S-a dus dracului şi farmecul artei, s-a dus dracului şi dragostea şi s-au dus dracului toate căcaturile pe care adolescenţii le visează la vremea lor, s-a dus Miruna aia boemă, au rămas impurităţile alea nenorocite şi toxice, vroiam, mă, să plec, şi totuşi eu nu plec aşa, din senin, eu plec cu motive, eu nu pot să stau fără balta mea care să mă înece, înghite-mă, lume, ţip, şi am impresia uneori că eu o înghit pe ea şi mi se face naibii rău, ajung la saturaţie, vărs şi apoi mă înec iar eu în ea şi tot aşa, se repetă procesul ăsta scârbos.

Când eram mică, bunicul zicea poveşti frumoase şi mă alinta frumos, plecam de multe ori la el, dar acum n-am unde să plec, nu-mi place lipsa unei destinaţii, e prea gol şi sec să pleci unde apuci, ce dracu’, nu-s născută în gară, zic, dar din când în când mă duc pe-acolo prin Ardeal, şi nu-mi place, e prea boem, mă simt ca o intrusă, mă plimb pe străzi şi în cimitire, îs mai frumoase ca aici, fac poze şi mă mai întâlnesc cu el, dar nu-mi place, i-am zis că nu suport câinii şi chiar dacă am crezut uneori că mă înşeală, tot câine mi-a fost, preferam unul care să fie fidel şi demn, ce naiba, îi ziceam, ce fel de bărbat eşti?, şi el râdea şi mă săruta de parcă eram o copilă proastă care trebuia să fie legată la gură şi singura lui funie era propria lui limba, ieşi mă, îl respingeam, eşti naşpa, nu vreau să te mai văd, dar după ceva timp venea iar după mine prin Ardealul ăla prea boem, sau poate chiar până la mine, şi de fiecare dată când pleca de la mine îi mai frângeam o dată inima, bestie, mi-a zis, şi eu mi-am bătut joc de el, ieşi, mă.

Nu mai vreau în Ardeal, vreau să plec în Japonia, să mănânc cine ştie ce naiba viermi naşpa şi să vărs, să-mi fie rău, că-i bine să-ţi fie rău, e o dovadă în plus că ai organele la locul lor, îţi dai seama ce cul e să mănânci şi tu viermi, nu doar ei pe tine?, uau, haideţi să mâncam viermi cu toţii, să facem un fast-food infect, să-i servim cu ketchup şi castraveţi, să le arătăm noi lor că nu orice vierme face ce vrea, mai dă-i dracu’.

Fă-mi cinste cu o stea, hai, hrăneşte-mă cu mâna ta cu colţuri din ea, să fie dulce vreau, şi galbenă, să muşc din ea şi din degetele tale, nu mai vreau în Ardeal am zis, dă-i naibii pe viermi, eu vreau să înghit stele în loc de viermi, şi stelele ne pot devora, deci nu mai vreau viermi, eu ştiu că am organe şi fără să le scuip, urăsc Japonia cu populaţia ei galbenă şi mică de statură, eu-s înaltă, nu vreau să ies în evidenţă, vreau străzi pustii şi sticle de votcă pe pământ udat de ploaie, să visăm la pisici moi şi fricoase, să ne sclipească ochii şi să râdem cu lacrimi, să fim adorabili, mă, fără să ne citească nimeni nici dragostea, nici ipocrizia.

Anunțuri

11 responses

  1. ma, deci, fantastic…
    ma, m-am inselat acu’ si mi-am adus aminte ca mi-ai placut mult cand te-am cunoscut…
    ma, miruna, ma… imi placi si mai mult acuma cand imi permit sa te vad si altfel pentru ca poti sa scrii si altfel….
    … multi de ‘ma’ si de ‘altfel’… si de ‘mult’…

  2. mersi, lizuco :D hai că poate om sta şi noi într-o bună zi de vorbă la o cafea, că atunci când m-ai cunoscut ai stat 5 minute şi doar am făcut cunoştinţă :)

  3. bai, ete ca poti sa scrii si vag coerent si cu o idee. poate cu varsta o sa scrii chiar digerabil, da’ oricum asta nu se compara cu pisaturile anterioare. mai putin umflat in pene si metafore care nu inseamna nimic si mai mult sens si poate , cine stie, n-o sa mai fac misto de tine .

    bine, ai zbarcit-o in ultimu paragraf. aia cu organele a fost un rahat de figura de stil fortata si bagata in text complet aiurea, ca suna interesant. in capul tau.

    in rest nah. as zice bravo, da’ deja ai o parere prea buna despre tine, nu e nevoie sa iti mai umflu si eu ego-ul. asa ca zic doar:

    meh. tot scriu mai bine decat tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s