Leaving Las Vegas

Proastă carte. Foarte proastă carte. Dintotdeauna cărţile în care se descriu secvenţe porno scârboase mi s-au părut de doi bani. Maculatură. Şi mai demult downloadasem filmul Leaving Las Vegas. Nu l-am văzut, bineînţeles, că nu prea mă uit la filme şi îmi ia mult până mă mobilizez să îmi pierd două ore din viaţă aşa. Am sfârşit prin a-l şterge. Mnoh, nicio pierdere. La bibliotecă văd cartea. Zic, hai, dacă tot n-am avut nesimţirea să ţin un film câteva luni într-un folder fără să-l deschid, măcar cartea s-o citesc, de curiozitate. Habar n-aveam despre ce-i vorba. Şi iată cum mă învăluie poveştile astea împletite şi bolnave, scornite de (probabil) un obsedat sexual: John O’Brien. Până şi numele lui îmi pare nume de libidinos acum. Deci na, avem una bucată prostituată urmărită de fostul ei peşte care nu face altceva decât s-o fută şi s-o bată ca pe animale, deşi cică o iubeşte. Despre ea putem susţine că e o supravieţuitoare. Se vinde ca să câştige un ban, pentru că datorită societăţii ea nu ştie să facă altceva. Ce lacrimogen. Al doilea îi un alcoolic ratat, părăsit de toată lumea, care visează la o curvă, dar niciodată n-are curaj să-şi facă rost de una. Aşa că stă şi bea non-stop. Îşi vinde ceasul Rolex şi maşina ca să se mute în Las Vegas, unde poate să bea mult, la orice oră. Wow. Tipologia ratatului care e sătul de viaţă, dar îi e frică să se sinucidă mai repejor, aşa că adoptă sinuciderea cu prelungiri. Şi pe o stradă din Las Vegas, când el se hotărăşte că chiar vrea o gaură de care să se frece, o întâlneşte pe ea la lucru. Şi o plăteşte bine numai ca să vorbească cu ea, că simte el că ea l-ar putea înţelege. Până la urmă se mută la ea, amândoi au impresia că se iubesc unul pe altul, dar tot nu şi-o trag, se acceptă unul pe altul, ea n-are voie să-i spună să nu bea, iar el n-are voie s-o înşele (!!!! ea şi-o pune cu juma de Las Vegas şi el n-are voie s-o înşele?!?!) şi se cred prieteni şi se simt bine până când el, într-o beţie cruntă, când ea era la lucru, îşi comandă o curvă, se fute cu aia şi prostituata principală îi prinde şi suferă şi el pleacă. După nujt câte zile o sună şi ea se duce la el şi-l găseşte în ultimu’ hal, îi face o labă din compasiune şi el moare de cât de alcoolic era, şi ea plânge după el. NU MAI CITESC ÎN VIAŢA MEA ASEMENEA DEJECŢII LITERARE!

Toată lumea e aşa de mândră de propriile sale limite, atât de mărunte şi de insignifiante! Toţi jură cu scrupulozitate: N-o să fac niciodată aşa ceva! Şi poate că n-or s-o facă. Cel mai probabil e că nu vor fi nevoiţi niciodată s-o facă.

Anunțuri

One response

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s