drag program, stf nemții, bă

s-a terminat o săptămână de școală, ura. concluzia e următoarea: totu-i bine, până la analitică. eram eu optimistă așa, că n-are ce să fie rău. și nu mă plâng de materie. e frumoasă, fascinantă, colorată. nici de profe nu mă plâng. se vede că știu despre ce vorbesc, că-s tobă de carte. nu. eu mă plâng de viteză. până acum credeam că la alte cursuri scriem repede, că mă doare mâna, că o să mi se usuce și-o să cadă din cot. acum totul e poezie, mai puțin analitica. și asta nu fiindcă ar avea profele săracele vreo rachetă pe limbă, ci pentru că (!@#$%^) s-a dat legea legii de la uniune (amen) cum că să nu cumva să ne suprasolicite și să ne țina mai mult de 3 ore la un curs sau la un laborator. eu cred că era mai bine. cei slabi să piară dacă nu pot să stea 6 ore la un laborator. dar nici nu-i omenesc să scrii până nu-ți mai simți mâna și juma de cap doar ca să ne încadrăm în normele mondiale. mnah. mentalitate vestică de petrecăreți, nu de comuniști sârguincioși, diferențe de punct de vedere, puii mei. eu o să mor scriind, vă jur.

sper că proful meu de fizică din liceu a priceput la un moment dat că nu, nu-mi place fizica, deși ne punea să ne luăm caiete de-alea pe coperta cărora scria „îmi place” și noi să completăm cu „fizica”. dar sigur ar fi mândru de mine să mă știe învățând pentru parțial. ura.

nu-mi plac oamenii care tac și ascultă. nu-i suport. eu nu-s radio ambulant. știu că vorbesc mult, dar nu mușc din nimeni dacă mă mai întrerupe. dacă n-ai nimic de zis, măcar nici nu mai asculta. nu c-aș zice eu cum am descoperit sensul universului, dar nici nu pot să suport să mă sufoce cineva cu tăcerea lui. du-te acasă, citește o carte, vino și povestește-mi-o. zi-mi de vreme, vorbește-mi de-un câine frumos pe care l-ai văzut pe stradă, zi-mi de bunici, de copilărie, de un film, de-un banc, zi o înjurătură, zi măcar ceva monosilabic. nimicul mă face să vreau să-mi pierd starea zen.

era mai simplu în sesiune. susțin sesiunile. în singura asta prin care-am trecut am avut timp de multe. printre care și de somn. îs învățată să mă culc la ore sinistre, dar m-am dezvățat să mă trezesc când afară e încă noapte. ce dracu, nu muncesc în combinat. deși s-ar zice că am normă întreagă la 8 ore pe zi. plăcerea mea.

mă duc să-mi scriu la analitică.

Anunțuri

2 responses

  1. Apăi, Miruna dragă, cei care numai cât ascultă, ți-or cam luat-o de frică, pentru că dacă nu cântă după partitura ta, te cam iei cu parul după ei. Despre căței zici? Îmi vine să-ți spun vreo două despre cățelușul care a trecut-o în veșnicie pe amărâta aia, da’ mai bine te las sa-ți scrii la analitică.
    Să ai o zi frumoasă mâine (dacă ții la asta).

  2. eu încă nu știu cine ești și ți-am recunoscut adresa de mail de pe vremea când erai „steaua mea cu ghinion”. eu nu-mi uit comentatorii care bat câmpii cu grație pe perioade îndelungate de timp. ai un stil inconfundabil. încerci să zici ceva subtil și totuși nu se înțelege mai nimic. cred că ți-am mai zis cândva că nu văd de ce ți-aș fi dragă, atâta timp cât (teoretic) nu ne știm. deși mie-mi pare că ne știm chiar prea bine de încă mă citești și revii și-n scris după ce ți-am lăsat de înțeles că mă agasezi. plus că stilul nu mi se pare al unei femei, după cum ar zice adresa de mail. tu ori ești o persoană extrem de plictisită, ori o persoană care încearcă ceva și nu-mi dau seama ce. cred că nici tu nu știi exact.
    eu n-am o partitură, și nu știu de nicio javră sau de vreo amărâtă. dacă vrei să zici ceva coerent, fă-o. dacă vrei să bați câmpii, dispari și bate-i pe vreun blog personal (sau mai bine deloc).
    da, țin la zilele mele frumoase și sper că dacă ții și tu la mania ta de-a-mi urmări blogul și existența, s-o faci în liniște sau într-un mod mai clar. altfel va trebui să te rezumi la a citi, fără alte mijloace de lăsat comentarii, că de-aia s-a inventat opțiune de ban.
    închei. o seară bună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s