al cincilea copil

e a doua carte de doris lessing pe care o citesc. n-am putut s-o las din mână până n-am terminat-o (pe nerăsuflate o citisem și pe prima). e o poveste fascinantă despre frică, despre necunoscut, despre o societate imprevizibilă. despre cum fericirea nu se calculează, nu se măsoară și nici nu se păstrează din proprie voință. câtor oameni merită să le sacrifici fericirea pentru a salva o viață? și mai ales atunci când viața pe care o salvezi distruge alte vieți, din ce în ce mai multe, fără remușcări, fără conștiință. nu se știe, nu aflăm, nimeni nu poate ști. sau cel puțin, nu la momentul potrivit. mai vreau cărți de-ale doamnei lessing, mai vreau.

asociez teama pe care o inspiră cartea cu o muzică frumoasă, cult of luna. care însă nu va depăși niciodată callisto în preferințele mele în materie de sludge. și acum să echilibrez balanța emoțională cu poezii de fernando pessoa, care sunt, cum altfel, dacă nu minunate, dar le lipsește ceva. poeziile traduse își pierd muzicalitatea. poeziile traduse sunt flori rupte, frumoase, dar moarte. mai mult nu pot, portugheză nu știu.

ceai. gheață. patruj de grade.

Anunțuri

2 responses

  1. anna karenina ai citit? aia e o carte care ar putea sa iti placa,apropo vroiam sa te intreb( fara sa te superi) cati ani ai?:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s