la maritza

nu știu ce este această mariță, dar mă face să-mi doresc mai mult să ajung la therion la concert. cine știe, poate mă hotărăsc în ultimul moment, să mă duc să aud marița live.

m-am întors dintr-un weekend minunat din sibiu. am fost în plimbare prin sate, cu multă ceață ca o vată înfășurată pe munți, cu un baraj pierdut în alb, care-mi amintea de filme cu triunghiul bermudelor, cu sate frumoase de-a lungul serpentinelor, cu văi galbene și păduri încă verzi. am ajuns într-un vârf de munte, la jina, și-am văzut o femeie-n ploaie care vindea roșii, castraveți și gogoșari, și cu toate că am un bărbat care mi-a zis că toate astea nu cresc în piatră seacă, eu m-am dus să cumpăr, că doar n-oi mânca legume de plastic din carfur. desigur, femeia era din oltenia. dar nu regret că i-am făcut vânzare unei oltence. era din corabia, de lângă dunărea mea. am urcat și-un deal, prin pădure, să vedem o cetate dacică. cetatea e o dezamăgire, nu m-a umplut de sentiment istoric, dar dealul cu pădure cu ceață era un colț de rai. iată dovada:

mai frumos nici că se putea. mai multă liniște nu există. mai multă dragoste nu-mi trebuie.

acum mă duc să mă pregătesc de rutina mizerabilă. de școala care-mi arde hainele cu acizi. de știința care nu oferă afecțiune și de laboratoarele în care nu ciripesc păsări. dați-mi înapoi munții cu ceață.

Anunțuri

2 responses

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s