zilele trecute ziceam că m-aș duce la therion. ei bine, această hotărâre spontană a fost luată cu 3 ore înainte de concert și asta numai pentru că am un tată minunat care m-a trimis. am fost cea mai înfocată fană. la propriu. aveam un început de febră. dar nu regret nimic, chiar dacă acum zac în pijamale prin casă. mă bucur nespus. ascult therion de prin clasa a 8a și știu că i-am regretat de vreo două ori (parcă). cică n-or să mai țină concerte o vreme. cine știe dacă i-oi mai vedea vreodată. am îndeplinit un vis din copilărie.
au cântat și melodii de pe noul album, dar și de pe albumele vechi, și melodioase, dar și agitate, cu solouri de chitară, de pian, de flaut, cu voci perfecte și cu multă bucurie pe scenă. am fost profund surprinsă să aud the siren of the woods, așa o capodoperă de-a lor. și m-am bucurat nespus să aud the rise of sodom and gomorrah. au râs de unguri și au însuflețit metaliștii xenofobi. ne-au zis o poveste tristă din spatele unei melodii de pe ultimul album. ne-au explicat cum și de ce a apărut acest ultim album. și ne-au zis că ne iubesc, și și noi îi iubim pe ei. și le urăm la mulți ani, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de muzică frumoasă.
în fața mea era un cuplu de oameni trecuți de a doua tinerețe. un bătrânel sobru, cu cămașă deschisă la culoare și cu soția lui vioaie, care bătea din palme și se entuziasma. vreau să mă duc și eu cu bărbatul meu la concerte de-astea și peste zeci de ani. cred că asemenea evenimente frumoase ne țin tineri. am apreciat că publicul a fost liniștit. fiecare era fericit în spațiul lui, fără să ne călcăm în picioare, ceea ce conta mult, la cum mă simțeam eu rău.
s-au întors de 2 ori pe scenă, și asta nu fac mulți. a doua oară s-au întors să-și ia rămas bun cum se cuvine și să cânte to mega therion, după care urla toată lumea. încă sunt fericită, mi-au pus un zâmbet pe față și-l păstrez. mă duc să zac în pat cu ceaiuri și pastile.
written in moonlight 