despre cum dau eu drumul udului pe o altă capodoperă literară

sunt într-un moment de cumpănă și nu mă pot decide în privința unui aspect – cartea pe care tocmai am terminat-o e proastă sau eu sunt și n-am avut capacitatea necesară de-a o înțelege. moștenitorii, de william golding. nu știu de ce nu mi-a plăcut, îmi plăcuse atât de mult împăratul muștelor încât nu mă așteptam la un asemenea șoc. și-am citit vreo două recenzii din care am aflat că însuși autorul zice că opera lui preferată e moștenitorii, și multe comentarii cum că uite, dom’le, în prima carte (împăratul muștelor) autorul arată cum ar fi dacă ne-am întoarce într-o lume primitivă, iar în a doua, asta proaspăt citită de mine, arată cum era chiar în lumea primitivă originală. nu arată nimic, speculează frumos.

pe scurt, e o ciocnire între un trib de neanderthalieni și un grup de homo sapiens și cei din urmă omoară majoritatea membrilor tribului de primitivi, au obiceiuri și aspect diferit, limbi diferite și nu se înțeleg, se pândesc, își răpesc copiii și la final se schimbă perspectiva și se dezvăluie o informație senzațională cum că oamenii noi și diferiți nu-s niște brute căzute din cer, ci niște oameni mai evoluați care au acționat tot din teamă de ceilalți. mă rog, nu știu cât e de clar, nici nu trebuie să fie.

eu am înțeles despre ce-i vorba, dar e scrisă într-un stil care aproape că simulează vremurile la care se referă (a da drumul udului = a urina, expresie folosită frecvent și care devine enervantă ca un fel de „așa merg lucrurile” din abatorul 5), numele personajelor sunt îngrozitoare, dar tot în spiritul epocii (Lok, Liku, Fa, Ha, Nil, Oa, etc), descrierile sunt obositoare și aberante, ca din perspectiva unor semi-maimuțe și percepția generală e complet înapoiată, că ei se iau după mirosuri și văd imagini cu ochii minți, adică au și amintiri și fac și un fel de previziuni. da, admit că a încercat să simuleze bine simțurile lor, arată acolo sensul evoluției și cum a avut ea loc, cum cei mai puternici câștigă și cum violența se naște doar din teamă, dar nu mi-a plăcut, a repetat esența cărții anterior publicate și în asta deja a exagerat, a vrut să scrie mai mult decât putea duce. să le placă altora, la mine n-a ajuns.

am nevoie de o carte frumoasă, și prin asta nu mă refer sub nicio formă la cartea de chimie farmaceutică.

Anunțuri

2 responses

  1. Salut, ma numesc Gabriel. Pentru mine o carte „frumoasa”, in sensul cel mai crud si visceral al cuvantului, este „Papillon”. Poate nu e chiar cea mai placuta scriere, dar e clar ca ofera niste trairi neasteptat de brutale si totusi realiste, asa cum imi doream cand am citit-o. Poate sti deja.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s