colțul cu dor

am găsit acasă brățările de la celelalte ediții artmania la care m-am dus. nu mai știu care din ce an e. biletele și invitațiile. pliantul cu prima ediție, când eram toată udă că vin him. un bilet de la femeia ca un câmp de luptă, care m-a lăsat cu fiori, că nu degeaba l-am păstrat. scrisori de la iubiri îndepărtate. poezii frumoase. una din cisnădie, din cel mai frumos cimitir evanghelic care există, și asta numai pentru că are valoare sentimentală să știi că acolo te-a dus la 15 ani un băiat plângând și suferind, cu poezia-ntr-o mână și trandafirul într-alta, și alta scrisă-n tren de un băiat senin care-a venit până la galați de dragul de-a străbate țara pentru o noapte împreună, cu-o chitară pe umăr. pozele cu tataia, pe care le-am adunat într-un plic, departe de alte poze de familie, pentru că pe tataia îl țin numai pentru mine. ecusoanele de la naționale. agenda de la băiatul ăla scriitor misterios, pe care mi-a lăsat-o ca să mă încurajeze să scriu oricând, oriunde și în care n-am scris niciodată nimic, dar o țin acolo cu tot cu mesajul de la el. o insignă de la întâlnirea bloggerilor gălățeni ediția a 9a, cred. cărți de chimie pe care nu le-am mai dus niciodată la biblioteca școlii. tot dosarul meu de diplome, din care jumate-s cu chimie pe ele, dar există și o diplomă de excelență de la guvernul tăriceanu și diploma de onoare a liceului, pentru care domnul vasiliu, dumnezeu să-l ierte acuma, m-a făcut de râs la oră, că ce, el își pregătește olimpicul internațional atâta, și eu am diplomă de onoare ca olimpicul lui pentru că am descoperit o groapă. de altfel un om bun și simpatic. pliantele de la muzeul farmaciei din sibiu. plicul cu scrisoare și ofertă de editare de la poetry.com, de pe vremea când mă credeam poetă și eram chiar luată-n serios. revista în care mi-am publicat textul ăla cu turnul eiffel. ziarul de la brăila în care am publicat interviul ăla despre droguri, la care ajung și-acum tot felul de cretini care caută pe google cum să se drogheze, eventual cu algocalmin, cu nurofen, cu ceapă sau cu nisip de pisici. cerceii de aur de când eram mică, pe care nu-i mai port, dar pe care mi-ar plăcea să-i poarte fetița mea, când oi avea una, peste un milion de ani. niște alte bijuterii vechi pe care mă bucur că le-am regăsit. niște foi dintr-un carnet de-ăla de scris rețete medicale, pe care scriam în ’98 că o colegă (pacienta) e diagnosticată cu prostie și după rp/ ziceam că-i trebuie 1. o mamă, 2. un învățător, 3. minte și am râs cu lacrimi de cât de rea eram încă de pe-atunci. ecusonul meu din clasa a 5a, în care aveam niște moațe stupide în cap și la care iar am râs cu lacrimi. carnetul de note din liceu, aproape gol.

atâta amalgam de amintiri. mă duc să mai citesc despre hitler și să ascult muzică interzisă precum landser, în așteptarea unui semn de viață de la graniță.

Anunțuri

One response

  1. Iesti draguta si emotionata. Manca-o-ar mama pe ea de rautate precoce. Manca-te-ar mama de fiinta dragalasa.

    Aha, deci si tu ai fost olimpica la chimie, da’ ai omis sa-mi zici asta in discutia aia de la metrou. Aha. E-n regula, imi plac astia cu chimia, indiferent ce i-ar face.

    Dom’le, da’ chiar mi-e drag de tine, nu pot sa cred ce mi se intampla.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s