baraka

în cazul în care cineva s-ar întreba vreodată după postul anterior dacă m-am încumetat să mă și uit la filmele pe care le-am scos, anunț că m-am apucat și că am văzut baraka. îmi vreau o oră jumate din viață înapoi. într-o oră jumate citeam aproape 100 de pagini dintr-o carte. dar am stat și mi-am irosit timp prețios din viață ca să mă uit la o înșiruire de imagini (frumoase în felul lor, recunosc), care transmit un mesaj de-ăla de sensibilizat suflete naive. natura, o, natura! priviți ce frumoasă e. și priviți cum se taie copacul și cum se sparge piatra. o nu! da, bine, iubim natura, nu suntem de acord cu abuzurile împotriva ei, dar hai să punem mâna să platăm un copac dacă chiar ne pasă, nu să lătrăm la bec că nenorociții cu industria și urbanizarea în exces.

triburi. un fel de comuniunea omului cu natura, priviți ce frumos dansează ăștia pictați pe față în jurul unui stâlp și cântă și se veselesc și se roagă. priviți cum stau toată ziua și fac mărgele. cum cântă la o piatră. serios? vrem asta? ne doare așa mult degradarea din jur încât să ne dorim simplitatea aia sinonimă cu o treaptă inferioară pe scara evolutivă? eu nu.

religii și adepți. de toate felurile. nu mă pricep eu bine la astea, dar parcă simțeam cum clocotesc puțin în sinea mea văzând nuanța aia din film cum că priviți, ei au un rost al lor, ei au o pace interioară a lor, întoarceți-vă la credință, la orice credință, e nevoie de voi aici, nu în fabrica de țigări, nu pe linia de produs tastaturi, nu în fabrica de produs ouă și găini, indiferent care-au fost primele, ouăle sau găinile, e nevoie de voi să vă adunați într-un lăcaș de cult și să fie liniște, să ne rugăm pentru ploi și să lăsăm natura-n pace.

foarte frumos și nobil, ce pot să zic. apoi ploaia de imagini cu oameni mișunând la metrou, la semafoare, pe străzi, mașini curgând în valuri, oameni mulți, fără identitate, piese mici din mașinării mari, imagini cu blocuri imense, cartiere și orașe de blocuri, asemănarea lor izbitoare cu niște cavouri, haos parțial ordonat, strivirea spiritului și a corolei de minuni, sărăcie, gropi de gunoi în care scurmă niște oameni, cerșetorie, prostituție, drame peste drame peste tragedii care vor să se spargă în capul ăluia care se uită la așa ceva. desigur, auschwitz, că fără el nu există drame, mormane de cranii și de pantofi, poze cu deținuții, avioane, arme.

iar imagini cu triburi, cu oameni care se roagă. funeraliile oribile ale unor indieni (trebuia să mă îngrozesc și eu de ceva, și m-am îngrozit privind cum ardeau ăia mortul). ruine. cerul.

deci despre ce discutăm? nici nu vreau să-ncep să explic cum eu nu-s de acord cu toate sentimentalismele astea. sau nu mai sunt de-acord. că mă uitam și-mi spuneam că mirunei de-acum câțiva ani i s-ar fi înmuiat puțin inima. dar nu, nu, e agasant și obositor să strigi către omenire să se trezească din atâtea lucruri, trebuie luate pe rând și asta mai ales prin educație, nu prin întoarcerea la origini și dansat în fața pietrei, nu prin religii și secte, și toate dramele alea cu sărăcia și prostituția și blocurile comuniste și miile de oameni care mișună prin lume, alea-s interpretări ieftine, că lucrurile-s simple, se cheamă selecție naturală, și se tot încearcă într-o doară salvarea situațiilor triste din lume, dar nu suntem egali, și trebuie să acceptăm asta. bine, ne mai e milă în stânga, în dreapta, dar asta-i atitudine ipocrită, că dacă ți-e milă de-un copil care-ți cere bani la colț de stradă, știi că nu-l ajuți dându-i un leu, și că l-ai ajuta mai mult dacă i-ai da mâncare, o carte sau o haină, o cutie de vitamine sau o jucărie, și de fapt nici milă nu prea ne e, suntem doar deranjați vizual de existența altora care-s sub noi în societate, nu ne pasă de ei, vrem să-i ajutăm în măsura în care există undeva într-un colț de minte un gând nespus că într-o bună zi, dacă-i ajutăm să iasă din rahat și să nu mai stea jegoși la colț de stradă, noi o să ne putem plimba fără să ne mai strice dispoziția câte-un de-ăsta amărât. da mă, ne deranjează să-i vedem așa, nu vă stă și vouă mâncarea în gât când vine un țigan să ceară bani în gară la mec? nu vă ascundeți țigările de pe masă? (aici am o dilemă de principiu rasist, dacă țiganilor e bine să le dai sau nu țigări. nu dezvolt.) dar acuma fiecare ia ce atitudine consideră. eu consider că nu trebuie să le dau nimic, că oricum fac parte din rețele organizate și se vede asta după cum refuză, de exemplu, un covrig, și mă revolt când văd oameni în toată firea că cer bani, când ar fi încă buni de muncă. și mai cred că dacă absolut toată lumea ar înceta să le scape mărunțișul din mână, s-ar termina cu șantajul ăsta emoțional care-i profitabil pentru unii. ce mai avem? prostituție? într-un fel sau altul, le place sau și-o merită. că și dacă nu s-au dus de bunăvoie, și le-a racolat vreun interlop să le trimită la făcut bani, nu cred că le-a smuls din bucătărie sau din biserică.

exagerări din prea multe părți. da, muncim ca niște psihopați și ne legăm de lucruri inutile, ne-am îndepărtat de lucrurile simple, suntem dezumanizați, nu știm încotro ne îndreptăm, distrugem planeta și ne omorâm între noi, ne-am autoproclamat specia cea mai cu moț a pământului, și facem totul greșit, știu placa asta, o aud peste tot. dar eu zic că fiecare-i cu dânsa mă-sii. vrei o viață simplă? fă-ți-o. nu știu cum, și eu mă chinui cu a mea. descurcă-te dacă poți. dacă nu, treaba ta. am mai zis că nu suntem egali. îți pasă de natură? bagă-te-n politică, du-te până-n vârf și schimbă legislația. sau, mă rog, varianta simplă, nu mai arunca hârtii pe jos. îți pasă de cerșetori? ia unul acasă și spală-l și dă-i de mâncare. fă ceva dacă-ți pasă. dacă nu, măcar dă-ți masca jos și recunoaște că ești indiferent, lumea ar fi un loc mai bun dacă am fi mai sinceri, înainte de toate.

Anunțuri

6 responses

  1. NU am vizionat filmul, nici nu cred ca il voi viziona, garantez ca Triumph of the Will este un film demn de urmarit; dupa „sfaturile literare ” date nu stiu daca garantia mea mai prezinta credibilitate. Garantez si ca dupa vizionarea oricarui film al lui Leni Riefenstahl niciun suflet naiv nu va fi sensibilizat. Sufletele cinice este posibil sa fie sensibilizate, dar in cealalta directie.

  2. păi nici nu recomand baraka. poate doar pentru imaginile în sine, privite estetic și-atât, că-s frumoase, fără preluarea mesajului, că mesajul e slab și ieftin.
    dvs. mi-ați recomandat triumph of the will de la bun început. o să-l văd de curiozitate, cum am zis. care-i „cealaltă direcție” în care se duc sufletele cinice?

  3. Pentru scrupulozitate istorica: Nu am spus ca este grsita. Am spus „cealalta”. Spre a intelege cat de relativ este „celalat”: „Doua blonde, fiecare pe cate un mal al unui rau .
    Ambele se intreaba cum pot ajunge in partea cealalta a raului.
    Intr-un final, tipa una …
    -Hei ! Cum pot ajunge pe partea cealalta ?
    -Fata…esti deja pe partea cealalta …”

  4. greseala mea, atunci, de-a interpreta tonul ca fiind acuzator in vreun fel. am ca scuza, totusi, la inertia de-a va primi remarcile drept acuzatii, situatiile in care mustrarile au fost mai explicite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s