eternul leveism

probabil m-am lăudat deja la toată lumea că frate-meu a intrat în clasa a 5a la lva și că m-a sunat special după ce-a aflat rezultatele de la admitere să-mi spună că a avut medie mai mare decât avusesem eu acum 11 ani și că e momentul să recunosc că-s mai neștiutoare decât el. și mă bucur, normal, că doar la educația lui n-au contribuit numai părinții, ci și o soră mai mare, și orice rezultat cel puțin egal cu al meu e motiv de mândrie. dar să trec peste momentul meu de ucis modestia.

am fost azi la deschiderea noului an școlar. nu mai fusesem de 4 ani. la noi la facultate nu există discursuri frumoase și cor care să ne cânte în prima zi de școală. există cursuri din prima zi, și laboratoare. introductive, desigur, dar există, și nu mai stăm la povești. nu judec, că vorba aia, am crescut, nu ne mai trebuie nouă festivități, dar azi am fost puțin nostalgică după cei 8 ani ai mei de leveism.

am văzut profesori cu cravatele liceului la gât (inclusiv directorul). am văzut sute de copii cu uniformele bleumarin, unii mai frumoși, alții mai puțin frumoși, unii cu priviri inteligente, alții cu priviri mai puțin inteligente, unii cu zâmbet pe față, alții mai puțin fericiți, unii poate cu chef de școală, alții cu inima frântă la gândul vacanței ce s-a dus. am văzut zeci de buchete de flori. părinți cu aparatele foto pregătite, să-și imortalizeze copiii speriați de noua lor viață. școala aia mare, în care mă rătăceam și eu acum 11 ani.

când eram acolo, copil cu uniformă, mereu mi se părea plictisitor să ascult discursurile tuturor de început de an școlar. acum am ascultat cu drag, nu mi s-a mai părut că durează o viață de om. s-a vorbit despre de toate. de la momentul de reculegere cu veșnică pomenire în memoria domnului vasiliu, până la un la mulți ani final și general, în cinstea tuturor părților implicate. un fel de parastas dansant, probabil. despre teste naționale, despre bac, despre olimpiade, despre viitoarele examene și concursuri la care elevii trebuie să fie cel puțin la fel de buni ca predecesorii lor. s-a cântat imnul. s-a zis tatăl nostru, cu preotul trimis de episcopie. s-au transmis mulțumiri domnului primar care a alocat bani pentru niște renovări prin școală. domnul primar a venit personal să spună câte ceva, inclusiv că a aprobat o cheltuială necesară, care trebuia făcută de mult, și anume răsplătirea în bani a elevilor care vin cu rezultate bune de pe la competiții, și a profesorilor care figurează ca profesori pregătitori (că nu-și dau chiar toți silința, dar nu mai comentez). și a mulțumit liceului pentru implicarea în campania de strâns ajutoare pentru sinistrați.

mie-mi place acest domn primar, cred că am mai zis. îmi place că văd orașul din ce în ce mai frumos și mai curat. fără cele 20 de chioșcuri cu sicrie de la mcdonald’s, fără chioșcul ăla ostentativ din țiglina cu uniforme nocturne de polițistă sau asistentă, cu trotuare din ce în mai libere, cu asfalt nou pe tot mai multe străzi. poate face și măgării prin culise, dar deocamdată nu mă interesează. avem o clasă politică atât de proastă, care știe doar să strice, să vândă și să nu facă nimic bun pentru cetățeni, încât acum, când văd pentru prima oară în galați un primar sub conducerea căruia s-au schimbat multe într-un singur an, nu prea e momentul să criticăm, că îmbunătățirile vin cu timpul, nu toate odată.

închei paranteza de ridicare-n slăvi a primarului. mi-a plăcut începutul ăsta de an școlar, mi-a adus aminte de tinerețe. și pot să garantez că-s puține școli unde se vorbește așa frumos la început de an. voi, actuali elevi ai liceului, nici nu știți ce-i în afara lui. și habar n-aveți cât o să apreciați mai târziu ceea ce acum vi se pare stupid, enervant, plictisitor sau inutil. au toate rostul lor. de la uniforma aia care nu vă place, și pe care o tot îmbunătățiți cu blugi de firmă sau tocuri de cocotă, până la fiecare colț de curte cu frunze uscate pe jos unde vă adunați la fumat. de la cel mai prost profesor, până la cel mai olimpic elev. de la rupt ușa clasei, până la campaniile de ajutat copii orfani și femei de la penitenciar. de la primul 4 la matematică, până la aplauzele primite măcar la absolvire, dacă altfel nu reușiți să le primiți. dar toate au un rost, și de toate o să vă aduceți aminte peste câțiva ani, chiar și dacă ieșiți furtunos la final de clasa a 12a, spunând că nu vă mai trebuie și nu vă mai pasă și n-o să vă fie dor. nici mie nu mi-a mai trebuit, nu mi-a mai păsat și nu mi-a fost dor, dar acum m-am întors și mi s-a strâns puțin inima de câte amintiri am în liceul ăsta. vorbesc ca o pensionară nebună, împart păreri și sfaturi de adult care în capul vostru nu răsună nicicum, că și eu când auzeam de la alții mai mari că lva-ul se păstrează toată viața-n suflet, că de liceul ăsta nu ne rupem niciodată de tot, că o să-mi fie dor, că o să-mi amintesc cu drag până și de întâmplările care mă supărau cândva, toate astea erau vorbe-n vânt. așa o fi, or fi vorbe-n vânt și cuvintele astea. dar om trăi, și-om vedea.

m-am întâlnit cu profa de franceză din liceu. profa mea de franceză, doamna ghiță, e un om minunat. m-a întrebat dacă mai știu franceză și am recunoscut că nu, și mi-am amintit cum citeam beletristică pe sub bancă și mă ridica să povestesc în franceză despre ce-i vorba-n carte.

mi-am amintit eu multe azi. tot felul de prostii. cum am luat un 3 pe nedrept la română și mama i-a zis profului că poate să-mi umple catalogul de 3 că oricum eu citesc mai mult decât el. cum repetam micile scenete la franceză în bibliotecă. cum fugeau toți ca potârnichile când ieșea domnul gaiu în curtea plină de elevi care fumau. cum îi mai punea pe unii să dea cu mătura, drept pedeapsă. cum ne certam cu gardianul când nu ne lăsa să ieșim din școală. cum chiuleam de la orele care nu ne conveneau și ne duceam la cafea în copa, la tequila în bodega de rocări sau în parc la povești. cum am ajuns la policlinica transformată în corp al facultății de medicină, că proful de sport îmi forțase limitele și mă lovisem la coloană. cum îi făceam dirigului surprize, cu tort și flori și cadouri, și se emoționa și se ducea în spatele clasei cu lacrimi în ochi. mă opresc. mie mi-a fost bine acolo. nu știu ce curs ar fi urmat viața mea fără 8 ani de leveism. și acum, fratelui proaspăt purtător de cravată cu cnva, îi urez să-i fie și lui cel puțin la fel de bine pe cât mi-a fost mie.

acum mă gândesc cu jale la anii de facultate. că-s mai frumoși decât anii de liceu, și-au mai rămas prea puțini.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s