căminul și părinții

mă uit la părinții ăstora de anul I, ce se mută de câteva zile la cămin, și-mi aduc aminte de părinții mei de-acum 3 ani, cu aceleași priviri îngrijorate (deși spuneau optimist că lasă, mamă, cum au trăit și alții la cămin, n-oi fi tu prima care moare, că-ți facem camera frumoasă). au venit cu cățel și purcel și se îngrozesc la camere că vaai, arată oribil, pentru că e ceva praf pe mobilă și geamul nu-i spălat, iar băile sunt un coșmar. da, mi-aduc aminte că și eu m-am gândit inițial că n-o să pot trăi aici, dar intru în al patrulea an și văd că am supraviețuit eroic. într-un fel mi-e milă de oamenii ăștia, îi înțeleg, știu ce dramă și decepție le-a cotropit viețile, știu că-i doare inima să vadă unde-și lasă puiul plecat din casa lor veșnic curată și îngrijită și frumoasă, fără băi împărțite cu zeci de oameni și fără gândaci. dar na, asta-i viața, și studenția are farmec mai ales în condiții de-astea, că dacă ai sta în ceva apartament cu vecini de toate categoriile de vârstă nu te-ai duce la moșul comunist de vis-a-vis ca să-l întrebi cum a fost pentru el examenul cu proful icsulescu.

dar nu-nțeleg tendința agresivă a părinților aterizați pe-aici, de-a pătrunde în viețile altor copii necunoscuți ca să îi întrebe un milion de lucruri sau, mai ales, să le vadă camerele. pentru ce să-mi vezi camera, nene, că tot 4 pereți am și eu ca și fiică-ta, numai că stau de mai mulți ani aici și arată frumos pentru că e locuită și curățată frecvent, nu pentru că mi-a poleit-o administratorul cu aur și puf numai mie, iar lu’ fiică-ta i-a dat o cocină. du-te, dă-i cu var, pune-i abțibilduri pe pereți și flori în ghiveci, pune o pătură colorată pe pat și cărți pe rafturi, și-o să vezi că arată și la ea frumos, nu numai la alții. cum să întrebi niște oameni necunoscuți dacă îți dau voie să le vezi camerele, ce rezolvi cu asta? și eventual nu-i întrebi, da’ dacă deschide vreo careva ușa să iasă până la baie, întinzi gâtul repede să vadă ochiul vigilent dacă există justețe pe fața pământului și-n dosarele rectoratului.

ai mei parcă nu erau chiar așa. erau și ei speriați de situație, dar nu s-au lăsat așa copleșiți până la disperare, să se ducă peste oameni să-i sufoce. și ai mei aveau și motive să se îngrijoreze, că în camera asta n-au găsit niște praf, nu, camera mea a fost locuită de niște porci înainte de mine, și nu cred că am povestit vreodată aici drama mea din ziua când am călcat prima oară în căminul ăsta, că ploua, aveam un plover verde și-o valiză mică, venisem să-mi fac cazarea și porcii stăteau cu laptopurile în brațe în jegul ăla, și-ntr-un aer irespirabil, pereții erau plini de mucegai și geamurile erau acoperite cu folie de aluminiu (nu înțeleg metoda asta de protecție solară și n-aș putea să trăiesc cu țigăneala aia de folie pe geam), iar pe jos era o pătură de gândaci, vii și morți, mari și mici. o splendoare. iar ei stăteau liniștiți cu nasurile-n laptopuri, că doar ce-aveau de făcut. a adunat mama, săraca, juma’ de sac menajer de gândaci când au venit și ea cu tata. au întors până și șifonierul cu curu-n sus, să-l frece cu domestos, ca să distrugă cuiburile. a băgat tata un tub jumate de spumă prin parchet și prin tocul de la ușă. și cu toate astea, după 2 zile de muncă, în prima mea noapte în cameră am stat juma’ de noapte trează să omor gândaci. am scăpat destul de repede de gândaci, că era să mă omor și eu cu insecticid, și-acuma nu-s probleme. bine, chiar acuma sunt totuși probleme, că au fugit de prin colțurile lor din camerele unde părinții fac curățenie, și se duc pe unde-apucă, chiar și pe la mine vreo doi, dar asta până se liniștesc apele.

ei, și cu toate astea, uite că m-am făcut mare, n-a murit un colț de țară că vaai, ce cămin îngrozitor. îi chiar un cămin fain, cu destui oameni de treabă, și nici măcar baia comună nu-i așa o dramă, deși pare, dar când trebuie să accepți situația, te obișnuiești și înțelegi faptul că uneori, oamenii ăștia deștepți, care ajung medici și farmaciști, care ar trebui să fie și educați, nu numai capabili să memoreze structuri de medicamente și simptome de boli, oamenii ăștia ratează uneori gaura veceului, aruncă uneori gunoiul pe geam sau nu închid ușa când să duc să se pișe, și li se pare firesc să nu respecte nimic în jurul lor, pentru că e un cămin jegos, de ce să ne străduim să nu-l facem mai jegos de-atât.

dar să-ncepem anul cu bine, că om trăi și vremuri mai bune, ajungem noi oameni mari, cu salarii, și ne-om permite să locuim în niște case omenești, dar pentru asta trebuie să obosim niște materie cenușie înainte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s