să ne amintim de câini

ce poate fi mai minunat într-o zi însorită de duminică decât sentimentul de ură sinceră față de un câine? nimic, normal că nimic nu poate fi mai minunat. justificabil, chiar.

nu știu câți dintre cititorii mei știu zona grozăvești/carfur orhideea. e o alee dubioasă cu trepte, prin spatele unui xerox, care duce la carfur, cică pentru pietoni. nu calcă nimeni pe aleea aia, îs numa aurolaci care trag din pungă și mai sunt și câini. nu știu sigur dacă ăia-s câini comunitari sau dacă aparțin cuiva, că există și-un țarc unde sunt închiși uneori, dar nu știu dacă toți sau numai unii dintre ei. astea-s detalii cu care prefer să nu mă complic.

ei, și cum mergeam eu azi pe trotuar, ajung în dreptul xeroxului, și țâșnesc din spatele lui doi câini, alergau în treaba lor, m-am ferit, dar nu destul cât să-l evit și pe-al treilea, care-a ieșit să-i alerge pe ăia doi. și na, n-avea el treabă cu mine, avea treabă cu ceilalți câini, da’ era așa concentrat că nu s-a uitat pe unde aleargă și s-a izbit de picioarele mele, ditamai câinele, de m-a făcut grămadă pe trotuar. rezultatul nu e dramatic, numai niște zgârieturi mici în palme. în contextul în care niște câini se fugăresc unii pe alții și eu zic că-mi e frică de ei, alți oameni îmi explică de fiecare dată că mie nu-mi fac nimic, că ei n-au treabă cu oamenii, că au problemele lor de rezolvat și eu pot să merg liniștită fără să le dau importanță. asta am și făcut. dar să mă dărâme din picioare pe stradă n-am pomenit. bine, nu e grav, nu m-au mușcat, nu mi-au rupt hainele de pe mine, nici măcar nu m-a lătrat vreunul. vă rog să-mi aduceți la cunoștință normele privind circulația pietonilor pe trotuare, că poate n-o cunosc eu destul de bine.

pe aleea de la căminul meu erau foarte mulți câini. erau. eu am crezut că i-au adunat hingherii, dar am aflat ulterior că niște vecini binevoitori i-au hrănit cu chiftele cu antigel. mult antigel. și ei au mâncat cu poftă. știu, e un gest neortodox, nu se face așa ceva, e urât să otrăvești câini. dar e bine când poți să mergi pe alee fără să tresari când se ridică vreunul din iarbă, gândindu-te că ai ceva carne în plasele de la cumpărături, și că dacă e flămând ai băgat-o pe mânecă.

îs inofensivi, da, nu se leagă de oameni, își văd de treburile lor. nu atacă pe nimeni. îs și ei niște suflete. ce nobil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s