the great gatsby & the great annihilator

am terminat de citit capodopera literaturii americane, marele gatsby, inspirația a jdemii de filme, romanul preferat al multor oameni cărora le pun acum la îndoială gusturile și principiile de existență. pentru mine, totul se rezumă la povestea de dragoste superficială dintre un individ aproximativ cocalar și o duduie pițipoancă. la baza afirmației mele pun acest citat:

” – Am pe cineva în Anglia care-mi cumpără haine. Îmi trimite o selecție de toalete la începutul fiecărui sezon, primăvara și toamna.

Scoase un maldăr de cămăși și le flutură, una după alta, pe sub ochii noștri, erau cămăși de in și de mătase groasă, de flanel, care-și pierdeau forma în timp ce poposeau pe masă, acoperind-o într-o harababură multicoloră. În timp ce le admiram, el scotea altele și altele, iar mormanul moale, bogat se înălța tot mai sus – cămăli cu linii, cu dungi late și carouri corai, verde-gălbui, de culoarea levănțicii sau de un portocaliu pal, cu monograme brodate în indigo. Deodată, cu un suspin copleșitor, Daisy își îngropă obrazul în maldărul de cămăși și începu să plângă furtunos.

– Sunt atât de frumoase cămășile astea, suspină ea cu glasul înăbușit în faldurile groase. Mă-ntristează pentru că în viața mea n-am mai văzut așa… așa cămăși frumoase.”

mai pot căuta argumente, dar cred că ăsta e suficient. nu mă interesează înțelesul ascuns între rânduri. mă interesează că ăla era un amărât care s-a apucat de contrabandă și rahaturi ca să ajungă la statutul social necesar ca să-l accepte pipița aia. și după ce a ajuns pe culmile gloriei, când a reușit în sfârșit s-o revadă pe tuta aia, asta considerau ei că e firesc să facă niște oameni care s-au iubit cândva, și care nu s-au văzut de mult. el să se laude cu ditamai casa și cu tot ce are, chiar și cu dulapul de cămăși, iar ea să se pună ca proasta să plângă de emoție că ăla e bogat. atâta mârlănie n-am mai citit de multă vreme. și bineînțeles că mizeria asta a cucerit america și apoi lumea-ntreagă. că ăsta e idealul în viață al omului prost, să aibă mult mai mult decât îi trebuie și atât.

l-am văzut pe michael gira miercuri seară. a fost un concert frumos, dintr-un om fain și-o chitară. și cred că în afară de muzica lui, apreciez nespus atitudinea lui de om serios, care începe să cânte la ora la care trebuie, și care pretinde liniște în timpul concertului. or fi și oameni deranjați de așa ceva, că am mai citit păreri nu tocmai fericite ale unor oameni care cred că la un concert te duci să mănânci borș, nu să-l asculți pe fraierul ăla care a traversat planeta ca să-ți cânte ție. ai plătit biletul, da, dar asta nu înseamnă decât că ți-ai cumpărat dreptul să fii acolo, nimic mai mult. iar despre concert n-are rost să zic decât că helpless child și god damn the sun mi-au mers la inimă. îl așteptăm pe the great annihilator la anul la un concert swans, după cum a anunțat chiar el.

de asemenea, doresc să atrag atenția asupra unui aspect social care devine trend chiar și-n scumpa noastră capitală. care cum se satură de lumina soarelui, decide să se arunce în fața metroului. nu știu câte cazuri sunt până acum, dar am observat că-n ultima vreme așa se procedează. eu înțeleg că în disperare de cauză individul nu mai judecă, vrea atenție de la un oraș întreg, vrea să moară cu public, habar n-am. dar omul ăla care conduce trenul n-are nicio vină. și nici oamenii ăia care se grăbesc care încotro. și dacă vrei atenție, să fii sănătos, căci singura atenție pe care o primești îs înjurăturile oamenilor care întârzie la școală sau la muncă din cauza ta. nimeni n-o să-ți plângă de milă fiindcă ții traficul subteran pe loc ca și cum ai fi vreo persoană importantă. e clar că nu meriți nicio urmă de empatie dacă tu singur nu te mai suporți pe fața pământului, așa că fă un bine omenirii și găsește altă metodă de-a părăsi nava, iar noi ne vom gândi cu mai mult drag la cei care se sinucid fără să deranjeze prea mulți oameni cu asta. și ne vom bucura în secret, într-un mod mizerabil și cinic, de moartea celor care chiar mor sub roțile metroului, pentru că se exclude astfel posibilitatea unei noi tentative. sunt un om îngrozitor, știu, însă poate aș avea capacitatea de a empatiza cu un om deprimat, disperat, sau care s-a urcat deja pe scaun cu funia în jurul gâtului. poate l-aș înțelege, poate mi-ar fi milă de el, poate aș încerca să-l ajut sau să-l opresc. dar când încurci buna circulație a sute și mii de oameni, ăla e un gest de autosuficiență ieftină și meriți ținut cu forța în viața ta mizerabilă ca să înțelegi că nu reprezinți nimic sub soare dacă ai apucături de-astea.

Anunțuri

One response

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s