despre nimic

îi trecut de miezul nopții și eu nu mai știu ce-i ăla somn omenesc de-o vreme și nici n-o să am parte de bucuriile simple ale vieții prea curând. am reușit să adorm la un curs despre băuturi alcoolice în prima bancă, asta e de-a dreptul îngrijorător (deși scuza mea e că n-avea ce să-mi spună nou). aș fi putut să mă culc în seara asta la o oră de bun simț, dar de vreo 3 ore suport cu stoicism bubuielile unor cretini petrecăreți de la parter, care n-au auzit că bucureștiul e plin de baruri unde poți sta cu muzica la maxim în mod organizat. dacă n-au bani, măcar să aud un pian de jale, nu un bass care-mi bate cuie-n creier. nu știu pe unde naiba umblam când s-a împărțit toleranța pe pământ, dar n-am prins nici măcar un gram expirat din ea.

citesc jane eyre, că n-am citit-o la 15 ani, care-i vârsta potrivită de citit romane clasice și complet previzibile. nu-s deloc impresionată, mă străduiesc din răsputeri s-o termin ca să nu lungesc agonia. nu-i o carte proastă, ba presupun chiar că poate fi considerată foarte bună pentru timpurile în care a fost scrisă sau pentru timpurile noastre dacă ai buletinul cald în geantă în timp ce-o citești. mă așteaptă o listă de cărți despre care cred și sper că-s extraordinare, însă tot elanul meu e călcat în picioare de perioada imediat următoare, numită presesiune. pe care o detest din suflet, presesiunile îs cele mai crunte perioade în facultatea asta, mai crunte decât sesiunile. (o să regret amarnic ce zic aici când chiar o să ajung și-n sesiune.)

și am atât de multe pe cap și atât de puțin timp și-s atât de obosită și mi s-a acrit într-un asemenea hal de ritmul ăsta alert încât consider că merit 2 concerte în următoarele zile, la laibach și la vulture industries + dordeduh. niște muzică bună live și atmosferă frumoasă de concert fac mai mult bine minții și sufletului decât o noapte de somn.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s