Die Königliche Rückkehr

odată vorbeam cu o prietenă despre cum din galați faci cam 4 ore până oriunde. până la iași, până la bucurești, până la constanța, tot cam atâta faci cu aproximație, că galațiul e un fel de buricul țării, da’ nu știu ce caută la graniță. cu stupoare am aflat că de la galați la timișoara nu faci 4 ore, culmea. m-a uitat dumnezeu pe drumuri, de vreo 5 ani zic că timișoara-i prea departe, și iată că în sfârșit am ajuns. am și plecat.

mi-a plăcut timișoara mai mult decât clujul, șoc și groază. clujul mi s-a părut înghesuit când am fost acolo, chiar dacă are clădiri vechi și frumoase, nici nu te poți bucura de ele că n-ai loc să te dai în spate să le admiri. la cluj apreciez că are cele mai faine cârciumi din țară, totuși. dar la timișoara îi mult mai frumos orașul, e spațios și aerisit și verde, n-am văzut în viața mea atâtea parcuri ca la timișoara. orașul parcurilor. orașul-parc. ideal de crescut copii în el. dar invers din punct de vedere al cârciumilor, care arată toate la fel în centru. zici că-i o terasă lungă de sute de metri, nu știi de cine aparții când te pui la o masă. ba chiar mi-a zis un chelner gheu și arogant că toaleta lor e departe de terasă, dar să mă duc la kfc dacă nu știu orașul și nu știu să ajung undeva. da, păpușă, că eu mă duc să mă piș la ăia la care nu fac consumație, are foarte mult sens. în schimb am mers într-o cârciumă faină în care m-am dat în hamac, aia a fost super.

din toți oamenii care există la timișoara, eu știam doi sârbi. care nu se cunosc între ei. acuma pot să zic peste tot că la timișoara îs numai sârbi, ne-au invadat țara. s-o invadeze, că-s oameni faini. și, ironia sorții, am găsit tocmai la timișoara un leveist cu care am povestit despre liceu. că așa faci când te duci la capătul țării, găsești oameni de-acasă.

am fost la fabrica de bere. am fost singura persoană care a băut bere. în general, oamenii cu care am umblat în timișoara cred că se înscriseseră în secret într-o sectă de oameni nebăutori, numa nu voiau să recunoască. și-am fost și la un muzeu de artă, doi intelectuali – „ui’ ce de căcat e ăsta” „daa, chiar că-i un căcat” – în fața câte vreunui tablou pictat ca din cur de vreun autist de care n-am auzit în viața mea. nu suntem deștepți, nu înțelegem arta.

am văzut că și-au făcut ceva pod de peturi peste bega, îi cea mai kitchoasă chestie din univers, m-aș fi așteptat să văd așa ceva în bucurești. hipstări ecologiști care strică fața orașului, sper să ardă-n iad. de altfel, cică orașul nici nu e așa super cum ar trebui să fie (deși eu m-am bucurat de el din toată inima) că îi jumate spart, șantier. timișorenii nu-s mulțumiți că au spart ăia în prea multe locuri și lucrează greu și-o s-o țină așa juma’ de viață, când ar fi trebuit să le facă pe rând, câte puțin. îi bine că se face, da’ se plâng că-s răsfățați, au prea multe și tot nu li se pare destul.

am mers la cușetă. am dormit bine. a fost o aventură să mă strecor în copac, la doi metri de podea, să stau ca-n sicriu, fără să mă pot ridica măcar să beau apă (am reușit, dar așa, șui, cât pe ce să mă înec). n-am mai mers niciodată la cușetă. am răzbit în viață cu ocazia călătoriei la și de la timișoara, a fost un drum inițiatic. am primit cărți, ciocolată din serbia, un desen frumos pus în ramă. mi-a părut bine, mulțumesc, la revedere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s