delir mistic la facultatea de farmacie

știu că toată facultatea de farmacie (și nu numai) abia așteaptă să citească ce scriu eu acum. prima lege a kybalionului, totul e schimbare. dacă ați crezut până acum în știință, lăsați-o mai moale.

azi, în fața ochilor mei, a vorbit aproape 3 ore un stimabil domn al cărui nume va fi trecut sub tăcere. nu vreau să afirm sau să neg nimic, voi reda pasaje din discursul lui, din ce-am apucat să-mi notez, fiecare să creadă ce consideră. omul ne-a povestit că e pasionat de atreprenoriat/marketing/ramuri de-astea pe care eu le pricep mai greu. în copilărie vindea ilegal pește și în liceu făcea trafic de țigări, ceea ce-i destul de firesc când trăiești la dunăre. ne-a arătat o poză cu el gras, ca să demonstreze că proteinele sunt inutile, lactatele ne strică enzimele și în general avem nevoie de aminoacizi care să vibreze cumva, nu de proteine, proteinele-s supraevaluate.

ne-a vorbit despre bani. că nu-i bine să alergi după bani, nu ăsta e scopul vieții, ceea ce mi se pare de bun simț. și a făcut și comparație cu reclama de la sprite când ziceau ăia că fetele își dau seama când ești disperat. așa e și cu banii. oricum banii n-au nicio valoare, îs doar sângele economiei, dar ei sunt o energie, nu o valoare în sine. ne-a zis ceva gen zeitgeist despre teoria uzurii mondiale planificate. ne-a vorbit despre cele 16 nivele de prosperitate și cum te ajută alea să evoluezi. ne-a vorbit despre cum să gestionăm banii, arătându-ne o poză cu un copac. asta-i lecție învățată în timp, cu greu, de la un evreu, despre cum să atingi o oarecare independență financiară, folosind regula 5×10, iar partea în care toți se împotmolesc e trunchiul, acolo nu înțeleg ei banii și implicit energiile nu mai circulă bine și-atunci o dai în bară și nu-ți mai ies socotelile. în coroană bagi 50% cheltuieli curente și încă 10% bani de pus la ciorap pentru termen lung, gen un an. în rădăcină ai 10% investiții și 10% economii de care nu te atingi. iar în tulpină ai 2×10% care se bat cap în cap, dar acolo e toată cheia succesului. 10% de cheltuit ca un hedonist. să-i spargi pe ce vrei, cu cineva sau ca un egoist, nu contează. și 10% de donat cuiva care te inspiră, dar nu oricărui boschetar. sau le dai foc, mă rog. îi dai. dacă cineva reușește să aplice chestia asta, să m-anunțe.

apoi a luat-o pe alte tripuri dubioase, despre tehnicile de respirație, căci respirația a rămas singurul lucru nealterat. am mai auzit asta, nu știu ce înseamnă, nu vreau să aflu prea multe. important e să pricepeți că respirația abdominală e mult mai utilă decât aia toracică. și oricum în abdomen avem un creier abdominal care ne coordonează energiile. tot din sfera asta ne-a zis despre călugării buricani, ceva călugări pravoslavnici ruși, care știu de acest creier enteric. și avem 32 de simțuri. de fapt suntem niște entități foarte complexe, iar matrioșka e un instrument rusesc util să le explici copiilor cum sunt compuși din multe straturi – fizic, spiritual, mental, emoțional, etc. iar biserica română n-ar trebui să mai predea atâta dogmă în școli, ar trebui să se axeze mai mult pe isihasm.

suntem într-o perioadă de contracție toamnă-iarnă, și e foarte important ritmul circadian. în sensul că să ne culcăm pe la 8-9, iar pe la 1-2 deja suntem sătui de somn. el, de exemplu, își face exercițiile și tehnicile de ce-o fi făcând el undeva între 4 și 5 jumate dimineața.

e important să înțelegem că avem creier de maimuță și că sistemul limbic ne blochează informațiile, și scopul vieții de fapt e să scăpăm de aceste blocaje. iar creierul nostru, în același timp reptilian, nu percepe negația. dacă te duci la sală ca să nu fii gras, creierul nu înțelege nu-ul din ce-ți propui, și rămâi gras. vibrațiile sunt foarte importante, le percepi diferit de la o vârstă la alta, iar sunetele care sunt într-un număr de Hz care nu-i multiplu de 9, de-aia nu ne plac, că n-au numărul potrivit de herzi. timusul dispare la șocuri puternice, că-n vietnam erau găsiți soldați morți fără urme de violență și fără timus, care suferea un colaps brusc și dispărea la emoții peste limitele omului și de-aia și mureau. tot anatomic vorbind, spiritul e localizat în spatele genunchilor.

în comunism, ca să distrugi un om, îl avansai. că așa îi arătai incompetența, și el era ca o maimuță în copac, când i se vede de jos fundul roșu. de asemenea, femeia e sexul tare, nu bărbatul. și există fructe care nu suportă să fie mâncate în combinații cu alte fructe. și în casă e bine să ai un câine care-ți arată unde e bine să dormi și o pisică ce-ți arată unde nu-i bine să dormi. oricum, pentru el nu contează așa mult, că el și-a mai plătit un maestru de feng shui uneori.

probabil a mai zis chestii pe care nu le-am notat și le-am uitat. nu vreau să intru în polemici despre cât de deștept sau de plecat de-acasă e omul. abia sedimentez informația.

a, n-am zis ce curs era. da, de-aia îmbrățișez greu experiența zilei de azi. că era un curs de industria medicamentului. și numai despre industrie n-am vorbit.

Anunțuri

One response

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s