dark bombastic evenings

n-am fost niciodată la alba iulia și niciodată la dbe. am auzit mereu că dbe e un festival ieșit din comun, și nu zic că n-am crezut, doar că nu mi-am adunat niciodată voința și puterile să merg tocmai până la alba iulia pentru trupe pe care de cele mai multe ori nu le știam. acum am reușit, și-mi pare rău că n-am făcut asta de mai demult.

în prima seară au fost cântece moi și calde, nu cred că am avut starea potrivită pentru ele, deși unele au răzbit până la mine, care eram veselă. nu mă așteptam să-mi placă darkher, nu știu de ce. când i-am ascultat acasă țin minte că nu mă impresionaseră, dar acum mi s-au părut frumoși. și sangre de muérdago meritau mai multă atenție din partea mea, mai ales că băiatul ăla, bietul, a apărut din negură, nemaifiind anunțat pe programul oficial, dar mi-a fost greu să mă las furată de peisajul scenei când abia mă întâlnisem cu oameni pe care nu i-am văzut de mult. despre exit oz și nebelung n-am mare lucru de zis, sunau ok, dar cam atât.

cea mai frumoasă trupă din ziua a doua a fost, de departe, esben and the witch. atât suflet pus în munca lor, ăvai, m-au cuprins toate emoțiile, mi se electrizase pielea, mi se ridicase inima-n gât, iar fata aia a fost singura la care m-am dus ulterior s-o felicit și să-i mulțumesc că a venit la noi. der weg einer freiheit sunt singura trupă care mi-a mai plăcut după esben and the witch, că au sunat bine și au cântat frumos. apoi a venit o serie de dezamăgiri muzicale. wallachia, pe care i-am ascultat foarte mult acasă ca să mă mint singură că sună bine și care de fapt sună ca o trupă care-a călătorit în timp din anii ’90 până la noi, dar în cel mai banal mod cu putință. și-au și cântat prea mult. drontheim, despre care cineva mi-a zis că ar fi un fel de industrial, dar singura chestie industrială la ei erau ochelarii ăia, că-n rest sunau ca un alternativ meh. apoi darkspace care ar fi sunat mult mai fain dacă aveau și ei niște tobe adevărate, nu puse pe calculator. faini, de altfel, mult mai buni decât celelalte două trupe dinainte la care începusem să mă întreb ce caută ei și ce caut și eu acolo. păcat de lipsa tobelor. apoi marii agalloch. m-am dus în față să-i văd, că eram cu niște oameni excesiv de entuziasmați. am stat la câteva piese, toate erau instrumentale, deși solistul părea să vrea să cânte ceva. am plecat din față, m-am dus mai în spate, acolo se auzea bine vocea și instrumentele se auzeau mai încet și mai prost. n-am înțeles nimica. am stat cu un irlandez și am bombănit pe-o căpiță de fân că e nasoală chestia la care asistăm.

ziua a treia a spălat toate păcatele zilei de dinainte. au început frumos cu clouds, pe care nu-i ascultasem, și care-s o trupă minunată. au continuat cu year of no light pe care abia-i așteptam și care mi-au depășit toate așteptările. a fost prima dată în viață când am văzut o trupă cu două seturi de tobe. trebuiau să dea un set și la darkspace. apoi au venit două trupe de funeral doom. skepticism nu-s din preferații mei, dar recunosc că domnul ăla e carismatic în felul lui. în schimb shape of despair sunt ceva ce ascult cu drag de multă vreme și probabil aș fi și uitat unde sunt dacă n-aveam în fața mea un junker care se manifesta cu pasiune și se lăsa atât de mult pe spate de era să-mi mai iau ocazional un cap în gură. foarte faini shape of despair, unii din cei mai buni de la dbe-ul de anul ăsta. manes au prins bine după atâta funeral doom, chiar era nevoie și de ceva mai vesel. și chiar dacă au membri comuni cu drontheim care nu mi-au plăcut deloc, manes au alt stil și sunt mai pe gustul meu. poate dacă-i ascultam după esben and the witch nu mi-ar fi plăcut deloc, dar i-a avantajat contrastul de după atâta supărare. dirty granny tales au fost ceva greu de descris, că nu știu atâtea adjective de bine. un spectacol fain, mi-au amintit de spectacolul de anul trecut de la daemonia nymphe, în sibiu. doar că de data asta era o adevărată poveste frumos legată cu un amestec de arte diferite. mi-am amintit că am comentat acum o vreme că a adus doru hexvessel la brașov într-o sală cu scaune, deși ei nu-s de ascultat pe scaune. acum mi-a trecut prin cap că nici dirty granny tales nu-s de văzut așa, ci mai degrabă ca la teatru, pe scaune. veșnic nemulțumită, nu știu ce să mă fac cu mine însămi.

festivalul în sine e cel mai fain la care am fost vreodată. oameni frumoși, liniștiți, fiecare în bula lui de entuziasm. locul în sine e de vis. vremea a ținut cu noi și a fost mohorât și ploios ca să se potrivească bine trupele întunecate cu ziduri vechi în spate și cerul înnorat. mi-a plăcut că am fost lăsați cu bere la doză. am văzut numai festivaluri la care îți toarnă doza în pahar de plastic, și am fost surprinsă acum să văd o altfel de organizare. coadă mereu la mâncare, iar mâncarea foarte bună. mese multe, fân mult în care să stai. cu o masă am căzut, că ne-am așezat doi oameni pe aceeași parte, și ne-am răsturnat. a fost amuzant. în prima seară ne-am distrat la nightwaves. dacă ați văzut vreo 5 fraieri care dansau stupid pe-acolo, în timp ce toți stăteați pe la mese, noi eram. în următoarele seri nu ne-a mai trebuit, că nici muzica nu mai era la fel de faină ca-n prima seară.

am cunoscut un ungur care are în plan să ajungă la brașov cu bicicleta. în prima seară era atât de beat că vorbea în maghiară, iar un alt om, cam la fel de beat, pretindea că se înțelege cu el în engleză. apoi l-am prins mai treaz, și-a făcut selfie-uri cu noi.

oamenii din alba iulia folosesc excesiv cuvântul „oare”. „oare dumneavoastră aveați ciorbă?” „oare vă mai trebuie mierea?” „oare de la dumneavoastră pot să-mi iau bilet la trenul cutare?”. mi s-a părut amuzant că-s așa contemplativi. într-un supermarket de pe lângă cetate aveau spirt la băuturi alcoolice. pus la tărie, în ordinea cantității și prețului. mona și iza, lângă polar și săniuța. alba iulia susține moldovenii.

am avut parte de două mari dezamăgiri. prima, la agalloch, când o fotografă comenta că organizarea e de căcat, în gura mare. n-am înțeles exact de ce, dar părea să fie nemulțumită de faptul că nu prea avea loc să se miște să facă poze. acuma na, pentru oamenii care nu erau fotografi, posibilitatea de-a ajunge în buza scenei era chiar un motiv de entuziasm. dar poate nu despre asta era vorba și considera că organizarea era de căcat din alte motive. cineva i-a atras atenția că de fapt nu-i așa iar apoi s-au certat și acei oameni au plecat din cauza ei. nu știu cine ce-a zis, dar să vezi niște oameni certându-se în fața scenei e urât, tradiția spune că dbe-ul nu e despre așa ceva. tot legat de poze, n-am înțeles oamenii ăia care te dau la o parte ca să facă poze cu telefonul. nu-s fotografi, îs doar niște oameni din public care dau din coate ca să facă poze la scenă. da’ oricum îți ies prost, lasă că vezi dup-aia poze de la miluță, nu mai deranja lumea, bucură-te de eveniment. la fel cum nu-i înțeleg pe ăia care filmează cu telefonul. la orice concert, nu numai aici. na, ai putea să trăiești emoția, că n-o să stai tu niciodată acasă să te uiți la filmulețele tale care au imaginea neclară și mișcată și sunetul ca dintr-o chiuvetă înfundată. a doua mare dezamăgire a fost că la dirty granny tales era un băiat care stătea și vorbea pe feisbuc cu cineva. în fața scenei, prin primele rânduri, nu în spate undeva. adică ai venit până-n fața scenei ca un om interesat de ce se întâmplă, dar stai cu nasul în telefon când ăia fac un asemenea spectacol acolo. îmi venea să-l bat, să-i calc telefonul în picioare cu bocancul. bă, nu mai știți să vă bucurați de nimic real, palpabil?! oamenii ăia își dau sufletul în fața ta, la doi metri de tine, și tu stai pe telefon la discuții? da’ măcar du-te-n spate, stai la o masă, nu mai pretinde că vrei să vezi ceva, pentru că nu vrei destul și nu mai meriți. mi-a distrus speranța și încrederea în omenire. și și-așa erau șubrede.

cam atât îmi amintesc acum să zic. abia aștept să mai vin la alte ediții, promit să nu mai fac greșeala de-a rata vreun dbe. am promis asta și-n carnețelul ăla care s-a plimbat prin mulțime. e un festival făcut cu suflet, iar noi, micii participanți la eveniment, nu facem decât să ne bucurăm că luăm parte la frumoasa tradiție. și să mulțumim celor care o fac să existe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s