dunărea de dincolo de nori

omul retrograd din mine a cedat în fața tentațiilor vieții și-a părăsit limitele propriilor granițe pentru scurt timp. nu m-am dus să turism, așa că n-am înțeles mare lucru despre nimic. ordinea și disciplina devin sufocante când nu te poți apropia nici măcar să iei contact cu un zid vechi de cetate, iar eu nu concep să nu mă cațăr pe ruine atunci când mă întâlnesc cu ele. strânsoarea unui gard metalic mi-a fost cruce grea în momente de restriște.

nu mai zic de dezolarea în care cazi când intri într-o librărie în care nu înțelegi ce scrie pe cărți. cred că așa se simt analfabeții. ce să caut eu la cărți dacă nu le pot răsfoi și cumpăra întru lectură desfătătoare și hrănire sufletească, ce. apără-mă, doamne, de așa coșmaruri. iar dacă nici eu nu mai știu ce-s alea coșmaruri, nimeni nu mai știe, căci numai eu mă trezesc noaptea plângând fără ca măcar să-mi dau seama că am visat și că nimic nu e adevărat.

în același timp, șocul cultural e să vezi o tarabă cu militanți vegani înconjurați de alte tarabe de carne cu carne, cârnați și încă niște carne. militanții vegani strângeau semnături, n-am înțeles la ce le-ar fi folosit, dar am remarcat că aveau un afiș pe care scria racism = speciesism = sexism (că da, dacă mănânci carne ești un misogin rasist și probabil nu mănânci porc, ci direct fetițe importate din inima africii), și – bomboana de pe colivă – sub noaptea minții în care semnul egal a fost furat din matematici și abuzat întru veșnica pomenire a femeilor, curcilor, mieilor și negrilor de pretutindeni, adăugau sloganul de căpătâi „welcome refugees!”. nu-mi ajung cuvintele să exprim cât de amuzant e un astfel de afiș. o să regret toată viața că m-am hotărât prea târziu să mă duc să le fac o poză, și-și strânseseră șandramaua. probabil aruncase cineva cu un cârnaț în ei.

dunărea, desigur, e viața mea peste tot. fascinația eternă, deși mai nimeni nu mi-o înțelege. dacă am văzut dunărea-n germania, deja pot să mor puțin mai împăcată. când m-oi sătura de viață, o să mă pun într-o roată de tractor și-o să plutesc pe dunăre din germania și până la marea neagră, căci alt mod mai frumos de-a-ți încheia socotelile cu pământul nu cunosc.

pădure și vreme stranie, când din soare vine direct grindina. cam ca realitatea dintre noi, din care am obosit să mai înțeleg ceva.

întoarcerea la muzici agitate, după lungi săptămâni de siropoșenii și aiureli. un clocot cât o cafea uitată pe foc, năvălind furioasă pe-un aragaz proaspăt spălat. nedumerire și un suflet pus pe tavă cu noduri în gât la mii de metri deasupra lumii, în schimbul căruia nu se mai oferă nimic. cineva a aprins lumina. ce vei face acum? nimic, beau un pahar de apă și mă conving că am visat prea mult din nou.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s