there are no ills these pills won’t fix

am mai fost cândva la un concert vulture industries (numai unul din cele multe pe care le-au avut la noi în țară), dar i-aș revedea oricând, în fiecare zi și de mai multe ori pe zi, căci sunt un drog muzical de care nu mă pot dezice. mi-am luat autografe, mi-am făcut poze cu ei, mi-am rupt ceafa, m-am bucurat de viață, am uitat pentru scurt timp pe ce lume trăiesc și, doamne, câtă nevoie aveam de asta. muzică-scut cu care să ții piept haosului, muzică-pătură moale sub care să stai să citești bizaroproze. nu-mi mai trebuie nimic.

pentru prima dată-n viață am nimerit un taximetrist care m-a uns pe suflet. după nenumărate pățanii nefericite alături de tot felul de gherțoi, azi noapte mi-a ieșit în cale un taximetrist pogorât de nicăieri, care asculta mozart! și după ce mi-am exprimat fascinația și respectul pentru gusturile dumnealui, a lăsat rușinea deoparte și a dat muzica la maxim ca să ne bucurăm cum se cuvine împreună. doamne-ajută, la cât mai mulți ca el.

la comemorarea de azi nu m-am dus. nu mă țin nervii să-mi amintesc coșmarul de acum un an. nu mă țin nervii nici să asist la eventuale deturnări politice de situație, deși habar n-am dacă s-a petrecut asta sau nu, poate oamenii chiar au respectat tăcerea și durerea. mi-a fost prea scârbă încă de anul trecut de cum au smuls toți câte o bucată din ciolanul tragediei ca să se înfrupte din el. nu vreau să mai văd asta, nu vreau să mai știu despre asta. au făcut un monument de rahat, ca și cum asta ne trebuie nouă, monumente. nu dreptate și siguranță, ci monumente. să ne uităm la el că-i auriu și fâlfâind și să ne batem reciproc pe umăr ca am făcut ceva ca să nu uităm. ca și cum ai putea să uiți așa ceva. să uiți că zile la rând ne-am numărat morții și răniții. să uiți că zile la rând am ieșit să mărșăluim pe străzi ca să obținem aproape nimic (deși demisia guvernului ponta consider că e o mică reușită). să uiți cum încet, încet, toată tragedia s-a transformat într-un circ sinistru în care tot felul de oameni făceau orice ca să atragă atenția. de la melodii sinistre (încă mi se urcă sângele-n cap când îmi amintesc de hitul ălora de la taxi, preluat odios pentru montaje de toate televiziunile), până la cele mai idioate teorii ale conspirației. și ideea de concerte in memoriam mi se pare sinistră. multe luni nici nu m-am dus la concerte, acum am revenit la normal și merg la concerte, dar nu m-aș putea duce la unul ținut în amintirea a zeci de oameni care au murit la alt concert. ceva e atât de greșit în asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s