de la suflat în vuvuzea, la suflat în ceai fierbinte

răceala m-a învins, m-a scos din piață. era, ce-i drept, cam singurul meu inamic real, palpabil, așteptând după colț să mă înjughie cu o noapte de febră, desigur că tot noaptea, căci așa ne-am obișnuit să apară personajele negative, în întuneric, tiptil, ba cu o ordonanță, ba cu un frison.

între timp am văzut cum lumea obosește. de-aici se duc dracului protestele, de la faptul că fiecare vrea altceva. unul strigă jos guvernul, altul strigă că jos guvernul + jos tot partidul psd, altul strigă că da, dar pe lângă asta să nu mai avem penali în parlament și-n funcții de conducere, altul pune lanterna pe spitalul municipal, altul pe spitalul colentina, și tot așa, ne pierdem în peisaj.

ba mai mult, transformarea tumultului în festival, de la cimitir la nuntă. vine un bădiță și aranjează lumea pe sectoare și le spune ce culoare să-și pună pe telefon și când s-o aprindă ca să facem poză de sus cu un tricolor cât toată piața, ca și cum efectele astea speciale sunt de interes comun. hai să lăsăm căcaturile astea pentru când o fi mai cald afară, eventual. ce să ceri lumii la bucurești, când nici măcar scandări prea ample n-au putut, au rămas la „hoții! hoții!”, „de-mi-si-a!” și „dna / să vină vă ia!”. într-un fel, suficient, că avem mesaje simple, nu uită nimeni versurile, pe de altă parte, semn clar că e greu să organizezi cel mai mare steag omenesc.

nu vreau lider în piață. nu vreau un bădiță care să-mi spună ce să fac. e firesc să încerce unii să se remarce din mulțime, dar cine știe ce iliescu 2 răsare. așa s-au stricat și protestele de după colectiv. cu o mână de reprezentanți ai străzii. n-avem, bă, reprezentanți. am ieșit pentru că am vrut. am ieșit zi de zi până n-am mai putut. nu m-a scos nimeni din casă. și așa am fost toți. sau aproape toți, ca să lăsăm loc de nițică teorie a conspirației. care vrea să se creadă lider acuma, merită un șut în cur. un băț de steag în gât și-o pancartă isteață peste ochi. marș acasă, diversionistule.

pe cât de înălțător e sentimentul revoltei generale împotriva sistemului infect, pe atât de amar e gustul lăsat de proștii din împrejurimile revoltei. pe cât de frumos e să vezi atâția oameni cu drapelul în mână, în piept, în căciulă, în obraji, pe atât de trist e să te uiți puțin în direcția adunărilor așa zis naționaliste ale bucureștiului, care apără fățiș psd-ul, în timp ce fac paradă de credință, de dragoste de neam și tricolor. pe cât de unită e mulțimea, în ciuda eterogenității ei, pe atât de cameleonici sunt frații și camarazii, care se ascund sub ideea absurdă că cineva ne manipulează pe toți. e și asta o nevoie. nevoia de-a te simți special. câteodată aruncându-te în afara rațiunii, doar de dragul de-a nu fi cu mulțimea. câteodată chiar aliindu-te cu inamicul.

și-n timp ce noi ba zâmbim unii la alții și ne batem pe umăr că ce idei mișto de giumbușlucuri ne-au venit, ba înjurăm pe vreun bădiță sau pe vreun brav bărbat al patriei, psd-ul își vede de treabă. chiar își vede, deși voi scrieți pe feisbuc că le tremură chiloții, sau apare vreun prost de la pnl în parlament că ăhăhăhă, nu se mai văd nici frunzele, domnilor! nu să văd că deja le-au furat, nu că le-a intrat vreo rădăcinoasă-n cur.

cu toate astea, să știți că revin în piață cât de curând. numa să mă întremez, că nu vreau să ajung pe la spital. nu de alta, dar știu ce colcăie prin ele. corupție și pseudomonas.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s