rezidențiatul, un alt fel de studenție

acum niște vreme am decis că rezidențiatul pe care-l fac mă nemulțumește prin dezorganizare și l-am înghețat timp de vreo 5 luni. că nu mi se părea normal să fiu chemată 7 ore pe zi la spital, și-acolo să mi se spună că nu am nimic de făcut (pentru că nu cunoaștem fișa postului) și că să citesc o carte de specialitate. cărți citesc oriunde, la orice oră, nu-mi trebuia program impus pentru lectură, într-un spațiu mic și supraaglomerat de colegi rezidenți. nu mi se părea normal nici să mă duc zilnic la spital și să iau același salariu ca alți colegi de la alt spital, de la aceeași specializare, care se duceau doar după pontaj, o dată pe lună. am preferat să iau o pauză ca să nu mă cert cu nimeni. și am schimbat spitalul când am revenit. știu că e șocant că n-am făcut scandal când îmi venea să fac, dar hei, am și eu momentele mele.

recunosc, spitalul la care sunt acum mi s-a părut mai fain. cel puțin la farmacie mi-a plăcut. e un colectiv prietenos. ți se dă ceva de făcut. nu te simți chiar inutil pe fața pământului.

totuși, de ceva vreme am început să mergem pe secții. sfânta medicală. cu o doamnă doctor care ne arată pacienți, ne explică cum au ajuns, ce analize aveau, ce li s-a dat, cum au evoluat. ne arată oamenii, vorbim cu ei, ne uităm prin fișele lor. desigur, nu contribuim cu nimic, că deși se presupune că suntem plătiți ca să contribuim cu păreri și informații, realitatea e că ne ducem să învățăm chestii pe care ar fi trebuit să le știm. partea medicală la farmacie, am mai zis-o, e ca și cum n-ar fi. un incompetent la fiziologie și-un incompetent și mai mare la patologie. s-a ales praful de noi.

rolul farmacistului clinician nu e foarte clar pentru multă lume. dar în linii mari, ar trebui să fim de ajutor medicului în stabilirea unui tratament în funcție de multiplele afecțiuni ale bietului om, să evităm interacțiunile pe cât posibil, și na, cam asta, să jonglăm cu medicamentele în așa fel încât să nu-i facem mai rău. desigur, asta nu se întâmplă, că atunci când am încercat să subliniez interacțiunea majoră dintre rifampicină-izoniazidă și clopidogrel, inițiativa mea a fost stârpită fără drept de apel, așa că am băgat capu-ntre umeri și-am înțeles că farmacistul e un rahat în ploaie.

dar, mai nou, farmacistul rezident nu e un rahat în ploaie doar în fața medicului. farmacistul rezident e un rahat în ploaie și în fața asistentelor. căci atunci când doamna doctor nu ajunge din motive care nu mă privesc și pe care nici nu le judec, suntem plasați sub aripa atotștiutoare a unei doamne asistente care ne cheamă să învățăm să luăm tensiunea cu tensiometrul clasic. ca și cum am terminat cam tot ce era de știut despre specializarea noastră, și e cazul să ne distrăm cu un stetoscop plimbat din urechile ei în urechile noastre. mâine-poimâine ne cheamă să ne învețe să punem și-o branulă, că cine știe când ne trebuie. problema nu e că nu ne-ar folosi să luăm și noi o tensiune, că presupunem că vine apocalipsa și dispar tensiometrele electronice (care, desigur, sunt mult mai proaste decât finețea urechii de asistentă). problema e că din studente nu ne scotea. am corectat-o de vreo 3 ori. rezidente, nu studente. i se părea tot aia. ne-a întrebat în ce an suntem. anul 2. din câți? din 3. ah, așa puțin?! stupefacție. cam da, super puțini ăia 5 ani de facultate și încă 3 de rezidențiat, mult mai puțini decât o postliceală. mă duc să-mi torn cenușă-n cap că n-am făcut destulă școală, pardon.

ne-a spus că oricum e super important să știm să luăm o tensiune, că a văzut ea o fază odată când cineva l-a rugat chiar pe un farmacist șef să-i ia tensiunea și ăla nu știa. sunt convinsă că nici nu știa să-și bage stetoscopul în urechi. și eu am văzut zeci de asistente care vin să-mi ceară fără rețetă diverse antibiotice pentru roșu-n gât, explicându-mi că și ele lucrează în domeniu. ajungem să ne întrecem în care breaslă-i mai proastă în activități care nu-s ale lor? sper ca data viitoare să colaborez cu o infirmieră care să mă învețe să schimb un scutec, că și schimbatul scutecelor e super important. e extrem de complicat să vrei să nu ajungi ca un dorel care e și instalator, și zidar, și zugrav, și electrician, și inginer, și șefu’ la bani, și amantu’ la femei. e extrem de complicat să vrei să fii nișat pe bucățica ta, s-o înveți p-aia și să fii bun la ea. aproape că n-ai voie.

stau prost cu nervii, sufăr de mine, da. e din cauză că am prea puțină școală. școala vieții, evident.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s