drame cotidiene despre cum să eviți imbecili când închiriezi o casă

acum 2 ani m-am grăbit în viață ca să fug de cămin, că-mi ajuseseră 5 ani de băi comune și o tanță care țipa pe holuri după ce spăla wc-urile „căca-v-ați lângă tata!” și-am nimerit într-o garsonieră din popești care nu era cea mai minunată casă, dar era totuși o casă la bani puțini.

reînnoire de contract? ce-i aia? declararea contractului, pe vremea când exista? hah, cine-a auzit de asta? (eu, acum, în noua casă, de exemplu.)

să te trezești într-o dimineață dat afară prin telefon fără nicio explicație e minunat. „nu te grăbesc, dar dacă se poate, cât mai repede, că nici în seara asta n-am unde dormi”.hai că dormi cu mine-n pat, nu-i problemă. sau tu în pat și eu pe preș.

să stai la parter pe față și să-ți pui singur rolete-n geam ca să nu te vadă toți vecinii când stai în chiloți în casă e minunat. dar apoi să ți se reproșeze că ți-ai scos roletele și ai lăsat găuri în termopan e fix problema altcuiva, că doar nu era să las investiții în casa altuia după dat afară prin telefon.

să n-ai voie să pui tablouri pe pereți într-un cui, ca orice om normal, și să ai voie doar să le lipești cu bandă dublu adezivă, e la fel de minunat. chiar dacă ți se strică tablourile când le scoți și banda aia nu se mai curăță decât cu tot cu perete, întrebarea care rămâne e cine trebuie să zugrăvească. ăia care mi-au dat chestii de pus pe pereți. dina și aleks stoicovici, cine altcineva. hai, întrunire cu bidineaua-n mână.

să ai un rahat de frigider în care ți se strică mâncarea și să cumperi, ca o proastă, altul din banii tăi, e iarăși minunat. că plătești casa cu tot cu utilități, dar îți mai faci singur utilități.

să ai niște rafturi deasupra patului care se lasă de la cărți și riști să mori cu alea-n cap și să fie nevoie să le scoți și să îți cumperi dulapuri.

să n-ai cuier în casă și să trebuiască să-ți pui singur.

să ai un aragaz cu un furtun de gaz prost racordat, care tremură la orice mișcare de-ți e teamă și să-ți faci o cafea în bucătăria aia. și cică de ce nu găteam. abia acum îmi dau seama de ce. că acuma, culmea, la ce bucătărie faină am, am reînceput să gătesc.

să te întrebe proprietara la telefon dacă parchează cineva pe locul ei, în condițiile în care locurile de parcare îs date la mica înțelegere, nu prin cine știe ce împărțiri legale de asfalt.

să vină mă-sa după chirie și să plângă o oră jumate în casa ta că fii-sa s-a îmbârligat cu un terminat. sau să-ți trimită mesaje să te întrebe dacă fii-sa, când s-a întâlnit cu tine, era cu tot cu „parazitul ăla”, încheiat citatul. că mă plătea cineva să fiu ernest la trădați din dragoste.

întrebarea care va dăinui e cine zugrăvește. adevărul e că nu vom ști niciodată. probabil un dorel. știu sigur cine nu-l va plăti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s