grădina de sticlă

am citit o carte ca o funie. ca o durere. ca o uliță pustie. ca o moldovă a nimănui. am citit-o fără aer și trebuie să zic acuma, pe nerăsuflate, că mi-a luat tot aerul, până nu vine prea mult aer să o înlocuiască din mine. din palma aia de pământ nici nu știam ce poate veni bun, am întâlnit prea puțin și mi-a înșelat prea mult încrederea, că-i vezi ori proști, ori oportuniști, și mai des vezi ce-i mai pe urmă, că ăia proști nu știu să plece din sat de la ei. noi suntem țara aia de la oraș, și ei îs țara aia de la țară.

din bucățica asta de carte țâșnesc atâtea drame de-odată, de mă și întreb cum poate cineva să scrie așa mult în așa puține cuvinte. și-așa de frumos și de curat, ca o sticlă de șampanie proaspăt spălată într-o vreme în care valorează mult. sau ca o sticlă plină cu șampanie într-o vreme în bețivii beau cremă de ghete. așa de mult e în cartea asta.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s