m-am scufundat într-o fericire, îmi vine să mi-o scriu în frunte deși e atât de evidentă, o eman chiar și-n situații în care poate ar trebui să separ aspectele diferite ale vieții, dar ce rost mai au alte aspecte ale vieții când fericirea asta m-a copleșit și mi-a acaparat existența. și-a venit ca un tăvălug, așa cum vine orice fericire ideală. și când crezi că entuziasmul e să-ți fugă pământul de sub picioare, entuziasmul e de fapt să ai tot pământul sub picioare ca semn de siguranță și liniște nemaiîntâlnite nicicând, și-abia apoi să ți se mai clatine puțin echilibrul în fața constatării că da, iată, se poate și așa, cu liniște. fără umbre și anxietăți. ca între niște oameni care se știu de două vieți. și când îți vine să întrebi în glumă ce mă fac eu cu tine, de fapt te întrebi ce m-aș face eu fără tine.

nu înțeleg ce alt scop în viață ar fi de importanță mai mare decât fericirea. nu mai înțeleg. nu m-am gândit niciodată, dar acum, pusă-n fața faptului împlinit, îmi dau seama că pentru asta vreau să trăiesc. pentru fericirea asta. nu pentru orice fericire. cine nu mai crede-n fericire să plece capul și să aștepte tăișul sabiei că nu merită mai mult decât pedeapsă capitală pentru atrocitatea de-a nu lupta pentru un astfel de scop.

Anunțuri

m-am întors acasă, ce fac acum

n-am mai stat locului de-o veșnicie, abia acum mă uit în jur prin casă și-mi amintesc ce e aia să stai în casă, dar nu știu să fac ceva cu informația asta.

am tot fugit în lume printre picături, am văzut un transfăgărășan pe unde un băiat mi-a explicat teoria curbelor pentru când maricica mea le va întâlni (da, așa o cheamă pe mașina mea, și da, dup-aia a și cunoscut curbe de munte și s-a descurcat eroic). am urcat o transalpină care-ți taie respirația și-n sensul că uau, ce șosea magnifică, și-n sensul că chiar e mai puțin oxigen. m-am certat cu un prost deținător de pensiune pe lângă sebeș sau alba, la naiba-n praznic, că nu pot chiar așa să las timpul să treacă fără oleacă de scandal. am fost pentru prima dată în sibiu ca turistă plătitoare de cazare iar asta a fost ciudat, promit să nu mai fac, iertare.

am condus mult și m-am bucurat de asta, nu-mi ajung șoselele să mă bucur cât aș vrea. e uimitor cum județul tulcea are serpentine când e format jumate din apă. am plătit taxa la fetești lăsând să răsune o manea și plecând cu scârțâit de roți, că atâta mă duce capul. era să calc un biciclist, da’ l-am evitat la timp și oricum nu-i vina mea că el stătea în mijlocul străzii imediat după curbă.

am fost în deltă și am înțeles ce e ăla un văzduh în timp ce muream de frig într-o barcă. am zăcut pe plajă la sfântu gheorghe și am filmat un pescăruș plimbător. am văzut calea lactee la o margine de sat, dintr-un hamac. am uitat orice boabă din astronomia cu care cochetam în tinerețe. acum doar am stat și m-am minunat.

și-acum zac într-un fotoliu, a venit o furtună peste mine, trăiesc din entuziasm, poate și din cafea, nu știu sigur, cred că mai mult din entuziasm. și de fapt doar asta voiam să zic, da’ m-am învârtit în jurul cozii.

dunărea ca o dâmboviță

mai mică, din ce în ce mai mică, aproape ca un râu artificial, ca un șuvoi forțat de care mă leg și-n bucurești și-n suflet.

mă macină familiaritatea, ce e asta să te simți cu un om ca și cum ar fi acolo dintotdeauna când de fapt n-a fost niciodată, ce e firescul ăsta, nu-l înțeleg, deși l-am așteptat, dar știu că e în zadar.

de prea mulți ani scriu aici despre o apă, despre o legătură fluidă, atât de fluidă încât nu s-a închegat niciodată cu adevărat și totuși colțul ăsta de internet ascunde atâtea răbufniri, atâtea inundații și furtuni, încât am obosit să licărească numai câte-un fulger, să ascult numai câte-un val, vreau un fund moale de mâl și-un soare cât tot cerul.

ce e cu dorul ăsta manifestat rar din senin, ce e cu dragostea asta nespusă când dunărea noastră are brațe care nu se văd niciodată, nici măcar la vărsarea-n mare.

o să plec în munți și-n viață ca și cum n-aș fi fost niciodată lângă o apă, căci e prea greu să privesc un fund amețitor de apă, mai greu decât un fund amețitor de prăpastie.