ce mai fac, de nici nu-mi văd capul

iubesc un bărbat. bărbatUL. gătesc mai des decât am gătit vreodată. fac curat în casă mai des decât am făcut vreodată. și-i bine.

învăț germană. vine un om să mă învețe mai multă germană acasă. voi merge într-un oarece viitor la o instituție acreditată care învață pe oameni germană. e grea, știam la ce mă înham. dar hei, bine că nu tre’ să mă mut în norvegia sau rusia sau japonia. ăia par să aibă limbi mai grele.

citesc cărți. n-am mai găsit de mult o carte care să-mi topească inima. poate pentru că nu mai pun atâta suflet în citit. sau poate n-am nimerit ce trebuie, cine știe. recomandați-mi, că cine știe.

observ oamenii din jurul meu. uneori mă întreb de ce-s prietenă cumva cu unii din ei. îmi dau seama că mă îndrept vertiginos spre atitudinea aia a părinților noștri pe care o judecam toți. ni se păreau suspicioși fără motiv, pretențioși peste măsură, intoleranți cu nimicurile. devin și eu suspicioasă, pretențioasă și intolerantă că am prea multe de făcut cu viața asta ca să mă împiedic de idioțenii care să-mi mănânce timp din partea oamenilor în care am investit încredere. n-am răbdare. am un bărbat de iubit, o limbă nouă de învățat, cărți de citit și-o muncă de muncit. strecurați-vă cum puteți, da’ nu mai faceți gălăgie, că încui prăvălia și dau drumul la câini.

Reclame

m-am întors acasă, ce fac acum

n-am mai stat locului de-o veșnicie, abia acum mă uit în jur prin casă și-mi amintesc ce e aia să stai în casă, dar nu știu să fac ceva cu informația asta.

am tot fugit în lume printre picături, am văzut un transfăgărășan pe unde un băiat mi-a explicat teoria curbelor pentru când maricica mea le va întâlni (da, așa o cheamă pe mașina mea, și da, dup-aia a și cunoscut curbe de munte și s-a descurcat eroic). am urcat o transalpină care-ți taie respirația și-n sensul că uau, ce șosea magnifică, și-n sensul că chiar e mai puțin oxigen. m-am certat cu un prost deținător de pensiune pe lângă sebeș sau alba, la naiba-n praznic, că nu pot chiar așa să las timpul să treacă fără oleacă de scandal. am fost pentru prima dată în sibiu ca turistă plătitoare de cazare iar asta a fost ciudat, promit să nu mai fac, iertare.

am condus mult și m-am bucurat de asta, nu-mi ajung șoselele să mă bucur cât aș vrea. e uimitor cum județul tulcea are serpentine când e format jumate din apă. am plătit taxa la fetești lăsând să răsune o manea și plecând cu scârțâit de roți, că atâta mă duce capul. era să calc un biciclist, da’ l-am evitat la timp și oricum nu-i vina mea că el stătea în mijlocul străzii imediat după curbă.

am fost în deltă și am înțeles ce e ăla un văzduh în timp ce muream de frig într-o barcă. am zăcut pe plajă la sfântu gheorghe și am filmat un pescăruș plimbător. am văzut calea lactee la o margine de sat, dintr-un hamac. am uitat orice boabă din astronomia cu care cochetam în tinerețe. acum doar am stat și m-am minunat.

și-acum zac într-un fotoliu, a venit o furtună peste mine, trăiesc din entuziasm, poate și din cafea, nu știu sigur, cred că mai mult din entuziasm. și de fapt doar asta voiam să zic, da’ m-am învârtit în jurul cozii.

dunărea ca o dâmboviță

mai mică, din ce în ce mai mică, aproape ca un râu artificial, ca un șuvoi forțat de care mă leg și-n bucurești și-n suflet.

mă macină familiaritatea, ce e asta să te simți cu un om ca și cum ar fi acolo dintotdeauna când de fapt n-a fost niciodată, ce e firescul ăsta, nu-l înțeleg, deși l-am așteptat, dar știu că e în zadar.

de prea mulți ani scriu aici despre o apă, despre o legătură fluidă, atât de fluidă încât nu s-a închegat niciodată cu adevărat și totuși colțul ăsta de internet ascunde atâtea răbufniri, atâtea inundații și furtuni, încât am obosit să licărească numai câte-un fulger, să ascult numai câte-un val, vreau un fund moale de mâl și-un soare cât tot cerul.

ce e cu dorul ăsta manifestat rar din senin, ce e cu dragostea asta nespusă când dunărea noastră are brațe care nu se văd niciodată, nici măcar la vărsarea-n mare.

o să plec în munți și-n viață ca și cum n-aș fi fost niciodată lângă o apă, căci e prea greu să privesc un fund amețitor de apă, mai greu decât un fund amețitor de prăpastie.