m-am întors acasă, ce fac acum

n-am mai stat locului de-o veșnicie, abia acum mă uit în jur prin casă și-mi amintesc ce e aia să stai în casă, dar nu știu să fac ceva cu informația asta.

am tot fugit în lume printre picături, am văzut un transfăgărășan pe unde un băiat mi-a explicat teoria curbelor pentru când maricica mea le va întâlni (da, așa o cheamă pe mașina mea, și da, dup-aia a și cunoscut curbe de munte și s-a descurcat eroic). am urcat o transalpină care-ți taie respirația și-n sensul că uau, ce șosea magnifică, și-n sensul că chiar e mai puțin oxigen. m-am certat cu un prost deținător de pensiune pe lângă sebeș sau alba, la naiba-n praznic, că nu pot chiar așa să las timpul să treacă fără oleacă de scandal. am fost pentru prima dată în sibiu ca turistă plătitoare de cazare iar asta a fost ciudat, promit să nu mai fac, iertare.

am condus mult și m-am bucurat de asta, nu-mi ajung șoselele să mă bucur cât aș vrea. e uimitor cum județul tulcea are serpentine când e format jumate din apă. am plătit taxa la fetești lăsând să răsune o manea și plecând cu scârțâit de roți, că atâta mă duce capul. era să calc un biciclist, da’ l-am evitat la timp și oricum nu-i vina mea că el stătea în mijlocul străzii imediat după curbă.

am fost în deltă și am înțeles ce e ăla un văzduh în timp ce muream de frig într-o barcă. am zăcut pe plajă la sfântu gheorghe și am filmat un pescăruș plimbător. am văzut calea lactee la o margine de sat, dintr-un hamac. am uitat orice boabă din astronomia cu care cochetam în tinerețe. acum doar am stat și m-am minunat.

și-acum zac într-un fotoliu, a venit o furtună peste mine, trăiesc din entuziasm, poate și din cafea, nu știu sigur, cred că mai mult din entuziasm. și de fapt doar asta voiam să zic, da’ m-am învârtit în jurul cozii.

Anunțuri

dunărea ca o dâmboviță

mai mică, din ce în ce mai mică, aproape ca un râu artificial, ca un șuvoi forțat de care mă leg și-n bucurești și-n suflet.

mă macină familiaritatea, ce e asta să te simți cu un om ca și cum ar fi acolo dintotdeauna când de fapt n-a fost niciodată, ce e firescul ăsta, nu-l înțeleg, deși l-am așteptat, dar știu că e în zadar.

de prea mulți ani scriu aici despre o apă, despre o legătură fluidă, atât de fluidă încât nu s-a închegat niciodată cu adevărat și totuși colțul ăsta de internet ascunde atâtea răbufniri, atâtea inundații și furtuni, încât am obosit să licărească numai câte-un fulger, să ascult numai câte-un val, vreau un fund moale de mâl și-un soare cât tot cerul.

ce e cu dorul ăsta manifestat rar din senin, ce e cu dragostea asta nespusă când dunărea noastră are brațe care nu se văd niciodată, nici măcar la vărsarea-n mare.

o să plec în munți și-n viață ca și cum n-aș fi fost niciodată lângă o apă, căci e prea greu să privesc un fund amețitor de apă, mai greu decât un fund amețitor de prăpastie.

postcluj

încă țin monologuri despre cum nu iubesc clujul. simt că nu-i al meu. că e un bucurești puțin mai bun. dar tot un balamuc, tot o amestecătură de oameni, tot un bucurești. ce să simt eu pentru alt bucurești când am deja unul pe care să-l iubesc și să-l urăsc intermitent. și cand am deja alte orașe de iubit. pot doar să-l accept și să merg în el pentru oameni faini.

am dormit cu o cățea prietenoasă în cap. literalmente. m-a ros de mâini și de picioare, m-a lins pe față, mi-a țopăit pe oase, că știa că ne iubim. nicicând nu mi-a fost drag vreun câine. ba chiar mi-e frică de ei. dar pixulina asta avea o față așa tâmpă, un hal de-a veni în galop spre tine, o fericire de-a avea oameni cu care să se joace de-a căzut din pat de extaz. cum să nu iubești un câine așa prostănac de cade din pat când o mângâie doi oameni noi în viața ei. am aruncat-o din pat să mă lase să dorm și ea nu m-a crezut. am scos-o la plimbare noaptea, după câte o zi de băut. și credeam că mă duc la liz să pisicesc între trei pisici, când de fapt dragostea mea s-a îndreptat spre un cățel zăpăcit. iar pisicile au venit buzna peste mine să se alinte când nu era intrusul lor prin preajmă. practic, n-am avut prea multe clipe în care să n-am o blănoșenie călare pe mine, și ce bine mi-a fost. m-am întors acasă direct cu capul în antialergice, dar ce bine-a fost.

mi-a fost dor de liz. liz, mi-a fost dor de tine. am chinuit-o, am dus-o să urce prin soare un deal mare de cimitir și un deal de cetățuie. am îmbătat-o și i-am băut cafeaua minunată. ne-am povestit viețile și dramele, cum trebuie să facă niște femei când se revăd.

am fost în faimosul bar hash. mi-a plăcut. am băut o aghiazmă delicioasă. mied, căruia îi simt lipsa din casa mea. nenumărate beri. shoturi cu sau fără voia mea. cafea bună. am ascultat muzică de îndoit inima-n mine. răscolit amintiri pe care încă le îndes sub un preș. am promis că mă întorc acasă la satane și de fapt m-am încuiat în aceeași muzică de la cluj, să mai țin puțin sufocarea-n gât.

și mă liniștesc. așez lucruri într-o casă nouă și frumoasă. învăț să conduc o mașină cu care încă nu mă cunosc prea bine. îmi propun să îmi amintesc să gătesc. îmi fac o mască de față cu cireșe. mănânc cireșe. am un balsam de buze cu gust de cireșe. devin o cireașă. poate când ești un fruct mic, viața e mai simplă.