drame cotidiene despre cum să eviți imbecili când închiriezi o casă

acum 2 ani m-am grăbit în viață ca să fug de cămin, că-mi ajuseseră 5 ani de băi comune și o tanță care țipa pe holuri după ce spăla wc-urile „căca-v-ați lângă tata!” și-am nimerit într-o garsonieră din popești care nu era cea mai minunată casă, dar era totuși o casă la bani puțini.

reînnoire de contract? ce-i aia? declararea contractului, pe vremea când exista? hah, cine-a auzit de asta? (eu, acum, în noua casă, de exemplu.)

să te trezești într-o dimineață dat afară prin telefon fără nicio explicație e minunat. „nu te grăbesc, dar dacă se poate, cât mai repede, că nici în seara asta n-am unde dormi”.hai că dormi cu mine-n pat, nu-i problemă. sau tu în pat și eu pe preș.

să stai la parter pe față și să-ți pui singur rolete-n geam ca să nu te vadă toți vecinii când stai în chiloți în casă e minunat. dar apoi să ți se reproșeze că ți-ai scos roletele și ai lăsat găuri în termopan e fix problema altcuiva, că doar nu era să las investiții în casa altuia după dat afară prin telefon.

să n-ai voie să pui tablouri pe pereți într-un cui, ca orice om normal, și să ai voie doar să le lipești cu bandă dublu adezivă, e la fel de minunat. chiar dacă ți se strică tablourile când le scoți și banda aia nu se mai curăță decât cu tot cu perete, întrebarea care rămâne e cine trebuie să zugrăvească. ăia care mi-au dat chestii de pus pe pereți. dina și aleks stoicovici, cine altcineva. hai, întrunire cu bidineaua-n mână.

să ai un rahat de frigider în care ți se strică mâncarea și să cumperi, ca o proastă, altul din banii tăi, e iarăși minunat. că plătești casa cu tot cu utilități, dar îți mai faci singur utilități.

să ai niște rafturi deasupra patului care se lasă de la cărți și riști să mori cu alea-n cap și să fie nevoie să le scoți și să îți cumperi dulapuri.

să n-ai cuier în casă și să trebuiască să-ți pui singur.

să ai un aragaz cu un furtun de gaz prost racordat, care tremură la orice mișcare de-ți e teamă și să-ți faci o cafea în bucătăria aia. și cică de ce nu găteam. abia acum îmi dau seama de ce. că acuma, culmea, la ce bucătărie faină am, am reînceput să gătesc.

să te întrebe proprietara la telefon dacă parchează cineva pe locul ei, în condițiile în care locurile de parcare îs date la mica înțelegere, nu prin cine știe ce împărțiri legale de asfalt.

să vină mă-sa după chirie și să plângă o oră jumate în casa ta că fii-sa s-a îmbârligat cu un terminat. sau să-ți trimită mesaje să te întrebe dacă fii-sa, când s-a întâlnit cu tine, era cu tot cu „parazitul ăla”, încheiat citatul. că mă plătea cineva să fiu ernest la trădați din dragoste.

întrebarea care va dăinui e cine zugrăvește. adevărul e că nu vom ști niciodată. probabil un dorel. știu sigur cine nu-l va plăti.

Anunțuri

căldura noastră cea de toate zilele

m-am întrebat toată ziua dacă oamenii știu ce-i aia cod roșu. habar n-au. îs super proști. la peste patruj de grade, după ce-au țipat avertismentele din toate părțile la ei să stea dracului în casele lor, ei au ieșit pe străzi. să bântuie orașul. să mișune prin farmacie.

să nu vă imaginați că aveau nevoie. n-aveau. număr pe degete oamenii care chiar aveau urgențe. se plimbau aiurea, le transpirau picioarele și alunecau excesiv cusăturile de la papuci pe piele, intrau după niște plasturi. un moș a venit după bonilash, care e, pentru cine nu știe, un rahat de rimel pentru creșterea genelor. adevărul e că pe căldura asta, îți trebuie mai mult păr la pleoape. după suplimente de oțet de mere și silimarină. astea nu-s urgențe, îs mofturi.

un individ venit din marea britanie avea hanorac peste tricou. l-am întrebat dacă și-a dat seama că afară-s patruj de grade, și a zis că da, dar abia a aterizat. de la otopeni până la universitate nu știu ce piedică era în calea dezbrăcării. or fi semne de dezbrăcat interzis, da’ eu nu le-am văzut.

o babă, desigur, și-a luat tensiunea că-i era cam rău. uau, da, n-ai vrea să te vântur cu o frunză de brusture?

eu una, dacă stăteam azi acasă, n-aș fi ieșit nici dacă mă plătea cineva. puteam să rămân fără orice în casă, chiar și fără hârtie igienică. o babă mi-a zis că noi, românii, suntem rezistenți la orice, chiar la cutremur de 10 grade. n-am văzut noi cutremur de 10 grade, dar important e că i-am rezista, că suntem un popor dârz în fața naturii, și patruj de grade sunt un rahat, noi trebuie să ne demonstrăm stoicismul.

pur și simplu nu înțeleg ce o fi în capul lor. dacă aveam un câine, nici p-ăla nu-l scoteam să se pișe, mai bine-l lăsam să se pișe pe covoare. nu știu de ce mă mir, că ei așa ies din casă și la minus douășcinci de grade, prin viscol. important e să ieși din casă, să nu amorțești, să nu îți lâncezească oasele între patru pereți. nu contează că riști un leșin pe stradă și-o fractură de șold. grijania mamii lor de senili care se plâng dup-aia la televizor că nu le dă firea răcoare-n autobuz și cheamă ambulanța că au făcut insolație.

postcluj

încă țin monologuri despre cum nu iubesc clujul. simt că nu-i al meu. că e un bucurești puțin mai bun. dar tot un balamuc, tot o amestecătură de oameni, tot un bucurești. ce să simt eu pentru alt bucurești când am deja unul pe care să-l iubesc și să-l urăsc intermitent. și cand am deja alte orașe de iubit. pot doar să-l accept și să merg în el pentru oameni faini.

am dormit cu o cățea prietenoasă în cap. literalmente. m-a ros de mâini și de picioare, m-a lins pe față, mi-a țopăit pe oase, că știa că ne iubim. nicicând nu mi-a fost drag vreun câine. ba chiar mi-e frică de ei. dar pixulina asta avea o față așa tâmpă, un hal de-a veni în galop spre tine, o fericire de-a avea oameni cu care să se joace de-a căzut din pat de extaz. cum să nu iubești un câine așa prostănac de cade din pat când o mângâie doi oameni noi în viața ei. am aruncat-o din pat să mă lase să dorm și ea nu m-a crezut. am scos-o la plimbare noaptea, după câte o zi de băut. și credeam că mă duc la liz să pisicesc între trei pisici, când de fapt dragostea mea s-a îndreptat spre un cățel zăpăcit. iar pisicile au venit buzna peste mine să se alinte când nu era intrusul lor prin preajmă. practic, n-am avut prea multe clipe în care să n-am o blănoșenie călare pe mine, și ce bine mi-a fost. m-am întors acasă direct cu capul în antialergice, dar ce bine-a fost.

mi-a fost dor de liz. liz, mi-a fost dor de tine. am chinuit-o, am dus-o să urce prin soare un deal mare de cimitir și un deal de cetățuie. am îmbătat-o și i-am băut cafeaua minunată. ne-am povestit viețile și dramele, cum trebuie să facă niște femei când se revăd.

am fost în faimosul bar hash. mi-a plăcut. am băut o aghiazmă delicioasă. mied, căruia îi simt lipsa din casa mea. nenumărate beri. shoturi cu sau fără voia mea. cafea bună. am ascultat muzică de îndoit inima-n mine. răscolit amintiri pe care încă le îndes sub un preș. am promis că mă întorc acasă la satane și de fapt m-am încuiat în aceeași muzică de la cluj, să mai țin puțin sufocarea-n gât.

și mă liniștesc. așez lucruri într-o casă nouă și frumoasă. învăț să conduc o mașină cu care încă nu mă cunosc prea bine. îmi propun să îmi amintesc să gătesc. îmi fac o mască de față cu cireșe. mănânc cireșe. am un balsam de buze cu gust de cireșe. devin o cireașă. poate când ești un fruct mic, viața e mai simplă.