you fucking people make me sick

am petrecut săptămâna dintr-un misticism în altul. de la mistica revolverului căpitanului, scrisă și citită de tatiana niculescu, la mistica lebedelor în control.

despre mistica revolverului nu voi spune nimic, căci ce mai e de spus, voi citi cartea și voi râde din nou că legionarii, cu jandarmeria în calea lor, s-au zbătut, dar au reușit să boteze câteva zeci de prunci. sau că un muribund plimbat cu targa, cu ultima suflare sângerândă de tbc-ist, făcea propagandă legionară prin sate ca ultimă dorință. ce să mai fie de zis.

despre swans pot spune că a fost halucinant. o frumoasă transă a zgomotului. și dacă ieșeai ocazional din transă, puteai să observi cum michael gira își ceartă acoliții din trupă și cum dă ochii peste cap a nemulțumire. că așa e el, veșnic nemulțumit. the fucking people make him sick. știam, l-am mai văzut.

despre oamenii de la concert pot spune mai multe. am fost în apropierea unor cocoși care se îmbrânceau ocazional, n-am înțeles de ce. țărani, nu le-ajungea aerul. adevărul e că am avut aer cu porția, la cât de mulți am fost. desigur că michael gira le-a atras atenția, ce fraieri, nu știau că dacă nu stai cuminte la el la concert, vine și te trage de ureche.

n-am înțeles ce-i asta cu dopuri de urechi/căști la concert. stai în primele rânduri cu niște dopuri de spumă fosforescente și te protejezi ca un delicat de agresiunile muzicii. la ce căcat ai mai venit. du-te mai în spate dacă nu suporți să-ți mute boxele organele. de când s-a propagat sensibilitatea asta excesivă? dar nu cumva e și ora cam înaintată și-ți strici programul de somn?

peste tot unde mă duc, numa sensibilități. chiar și la muncă. recitesc titlul și aprob.

tot cu medicamente, altă viață n-am

e și asta o treabă, să te duci la munte și să vezi numa camera de hotel și sala de conferințe.

am fost la un eveniment cu farmaciști, că doar ce altceva puteam să fac. am luat-o și pe mama să învețe medicamente, că nu strică nimănui vreodată să-și facă niște educație despre sănătate. un domn doctor ne ridica de pe scaune să ne pună să facem exerciții de dezmorțire a oaselor în grup. un domn ginecolog se arăta stingherit de faptul că vorbește despre sănătatea vaginului. am câștigat la o tombolă o umbrelă în formă de inimioară.

știam că la evenimente sponsorizate lumea se bucură de mâncare și prăjituri și băutură. am aflat că lumea se bucură de orice. chiar și de mostre la tot felul de suplimente care poate nu le trebuie. și, mai ales, de pliante. de parcă n-ar mai avea ce gunoi să arunce din casă. de parcă n-ar fi ușor doar să afli informația, fără să mai cari acasă pungi întregi de maculatură. n-am să pot să pricep.

există, mai nou, gingko biloba efervescent de la o firmă al cărei nume mi-e și jenă să-l menționez, că nu inspiră nicio fărâmă de încredere. sigur e plin de extract natural comprimatul ăla. și fitocomplexul nu e nicicum afectat. și uau, fâsâie. și chimia, dă-o dracului.

tot în sfera firmelor de suplimente aprobate la futu-i mă-sa pe la ministerul agriculturii, o tânără duduie a spus despre un produs de la firma pe care o reprezenta că „are un studiu clinic făcut în afară, acum niște ani”. studiul clinic, când îl ai, vrei să-l freci pe retina tuturor, că e motiv de mândrie. și-l arăți cu țară, cu date, cu număr de subiecți, cu procente, cu matematică. nu doar menționând vag existența. puțin mai târziu, când o doamnă care prezenta un medicament cu acte-n regulă, cu studiu frumos explicat pe slide-uri, și sublinia că să avem grijă la suplimentele apărute ca ciupercile, că nu pot înlocui un produs de calitate dovedită, aceeași proastă de la firma de buruieni studiate în afară, acum niște ani, a sărit ofensată că vai, adică ce vreți să spuneți, că suplimentele nu sunt bune? adică ce, ce? ce-i cu aceste afirmații? mahala subtilă, de mediu științific, mai mare dragul. stai, fă, jos, că oricum vinzi numa buruieni de rahat despre care încerci să ne minți cu studii secrete.

cu toții știți dorelul de parcare care te ajută să-ți bagi mașina într-un spațiu dând indicații ca un expert al estimărilor de spații. și la sfârșit îi dai un ban, ca să nu-ți zgârie mașina. eu nu-i prea știu decât din auzite de pe la prieteni, că mai am puțin până la permis și mașină, dar vreau să vă spun că acum a răsărit dorelul de bagaje. mi-a luat un nene pe sus bagajele în drum spre brașov, iar eu am crezut că e doar un alt călător care mă ajută să urc. când m-a întrebat unde am loc, mi-a picat fisa că va trebui să-i dau un ban pentru serviciul prestat. și așa a și fost. la locul meu mi-a urcat valiza în spațiul de valize și mi-a zis „acuma-mi dați și mie un ban că v-am ajutat”, de parcă i-am cerut eu ajutorul. i-am dat 2 lei și mi-a zis că „pf, numa atât, trebuia o su’ de mii”. bă, trăi-ți-ar ție, mă iei pe sus cu japca și-mi ceri o su’ de mii. am față de proastă, da’ stabilesc eu cât mă costă prostia. hai valea. și când am plasat-o pe mama la trenul care s-o ducă la tata, care-o aștepta cu inima sfâșiată de dor, același individ a venit și s-a înfipt în valize, cât pe ce să mă ducă și pe mine la galați. io v-am vândut pontu’. cine vrea bani în plus de băutură și țigări, acuma știți ce part time puteți presta.

patru!șapte! patru!șapte!

dacă mi-ar fi zis cineva acum câțiva ani că aș ajunge cu mare entuziasm prin primele rânduri la concert la dragonu, i-aș fi zis că e pe un trip bizar. că are halucinații cu balene. că fumează la bidon salvia divinorum. că visează ketamină multă, două cisterne.

am ajuns. cu mare entuziasm.

m-a lovit obsesia acum câteva luni. încă rezist.

a fost cel mai frumos concert la care am fost în ultima vreme. (celălalt concert din iarna asta fiind azis, dar dragonu > manelele bulgărești, evident). mi-a cântat toate melodiile preferate, și am aflat că melodia lui preferată e aia despre bârlad. surpriza serii a fost, desigur, primăvară ©haarp cord. la asta nu mă așteptam, iar aia a fost de suflet încă din vremuri imemoriale.

mi se pare frumos și totuși înspăimântător că au fost atâția copii în public. copii, adică persoane de liceu. nu-s învățată să fiu peste media de vârstă la un concert, dar bănuiesc că e timpul să mă obișnuiesc cu îmbătrânirea. în același timp, e bine că există atâția copii care ascultă muzică pentru poeți, nu pentru orice zdreanță. că există copii care poartă tricouri și hanorace cu radu gyr. că există entuziasm în direcția asta. că direcția asta e cu tricolor fluturând și #muiepsd. că direcția asta e cu jocuri de cuvinte despre medicamente. cum să nu iubesc dragonașu, man.