Şi dacă moartea există, vreau să uit de ea.

Omul ăsta e un geniu. Şi melodia asta mă fascinează. Frumosfrumosfrumos.

Azi m-am dus la bibliotecă şi mi-am zis ca am prea multe cărţi cumpărate şi necitite, dar n-am rezistat tentaţiei, aşa că tot am împrumutat 4. Borges, Sijie x2, şi luciditatea lui Saramago, să văd şi eu cât e de continuare a orbirii.

Am uitat să-mi cumpăr blocuri de desen şi creioane noi.

Am o stare de nelinişte, de dor, de nervi, de agitaţie. Mă duc să citesc până adorm. Azi am găsit un citat frumos în Cartea Mironei, care citat e de fapt din Victor Hugo:

Car j’ai vécu de vous attendre et mon cœur n’était que vos pas.

Între lumânările verzi de pe biroul meu şi crucea din Ştefan cel Mare e o distanţă de lacrimi. Bat câmpii, dar vorbesc serios. O să-i cumpăr flori albe şi-o să mă duc să-i scriu o poezie cât se picură ceară verde pe pământul lui, ca şi cum aş încerca să scurg o vitalitate vâscoasă până la el. Păcat, pământul e uscat.

Anunțuri

Pânza de păianjen & SdC #15

Pânza de păianjenO carte splendidă, plină de căldură, realistă şi visătoare în acelaşi timp, un amalgam de fericiri, frământări şi necazuri. Pe o scară de la 1 la 10, e de nota 11. Nu ştiu alţii cum sunt, dar multe episoade din viaţa Dianei Slavu seamănă cu episoade din viaţa mea şi m-am simţit uneori ca şi cum cartea asta ar fi scris-o cineva special pentru mine, despre mine. Cuprinde toată gama de sentimente ale unei tinere, din copilărie până la maturitate, de la primele griji şi complexe, de la primele necazuri şi eşecuri, până la momentele de fericire, de împlinire.

Îmi aduc aminte de SdC din aprilie când un biet copil neştiutor îmi spunea despre 11 minute de Coelho că i-a plăcut cum descrie psihologia feminină, mai ales că e scrisă de un bărbat. Şi acum îmi dau seama că psihologia feminină a fost doar speculată de către bărbaţi în literatură (oricum Coelho mi-e profund antipatic din principiu), şi că doar o femeie poate reda clar sentimentele şi fragilitatea sa, cu tot cu nuanţele nelipsite de feminism. Am avut o revelaţie, deci.

Ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţa unică, de neînlocuit.

***

Că tot zic de SdC, duminică, 21 iunie, ora 16:00 (că-i vară şi prea cald să ne vedem de la 15), pe terasa de la Biffy’s (să fie aer), urmează SdC #15. N-am afiş că nu sunt într-o perioadă creativă. Fac luna viitoare. Hai să ne vedem cu bine. A, şi luaţi-vă cărţile acasă. Nu vreau să le mai car. Şi anunţaţi-mă dacă veniţi/câţi veniţi. Pentru rezervare. Mulţumesc. Anunţ existent şi aici.